Prima pagină ‹ APICULTURA GENERALA ‹ PAGINI PERSONALE ! CINE SUNT EU ?

[modigliani]

AAAAAH ! Iubesc "dialogul" asta !
E curat balsam pentru suflet !!!!!

[cristian bh]

AMINTIRI....DIN TINERETE...

Adica, vrei sa insinuezi cumva ca "Fata din vis"(din visul lui MeSepunct) ar fi doamna Wlasopol ??? Adica ... doamna primar ???

P.S. Sa nu fi suparat ca imi permit sa respect un primar care intimplator este o prea frumoasa (si la propiu si la figurat)femeie-doamna.

Oare cate femei,nu si-ar fi dorit sa se numeasca,,doamna Wlasopol??
Adica,......doamna primar,??
Adica sa fie si ele,preafrumoase,........ respectate,........visate........tanjite,??
Adica cati oare NU si-ar dori sa se cheme,(in vis binenteles)Me.Se.Ce.??

[paul]

Adica cati oare NU si-ar dori sa se cheme,(in vis binenteles)Me.Se.Ce.??

Am mai spus-o ... sunt fan D-na Wlasopol !
N-am mai spus-o, o spun acum in ... breaking news ... sunt fan Me.Se.Ce. !!!
Ii dau dreptate lui Me.Se.Ce., cam prea mare golaneala pe aici !!!

[mircea.costache]

Salutare si Buna Ziua !
Ma (nici nu stiu cum sa va zic) copii cand fac rost de 1 leu va cumpar bomboane.Daca s-o mentine paritatea cam 6 la leu primesc.Va ajung ?

La revedere.

[alt stupar]

Pai ia si matale pe caiet !
Da-l naibii cont de-l ai la ALIMENTARA... nu dau aia faliment ca te mai pasuie cu doi lei de mentosane !

[mircea.costache]

Buna Dimineata ! la toti necredinciosii si credinciosii.

De sarbatorile de PASTE cu permisiunea Domniilor Voastre o urare adevarata din partea mea.

"LUMINA SFANTA a focului aprins de sarbatorile de PASTE sa fie legatura vesnica a Domniilor Voastre cu DUMNEZEU"

Cu bucurie.

[mircea.costache]

Buna Seara!
Timpul trece ,sezonul apicol aproape a trecut,castigul l-am luat din paguba si cu toate astea pregatim noul an apicol.
Inainte ("tovarasi")apicultori.Luminita citez: "este la capatul culesului de .....?????? ce va sa fie."Oare va fi floarea soarelui salvarea onoarei ?

Cu respect.

[MIHAI BALS]

Buna Seara!
Timpul trece ,sezonul apicol aproape a trecut,castigul l-am luat din paguba si cu toate astea pregatim noul an apicol.
Inainte ("tovarasi")apicultori.Luminita citez: "este la capatul culesului de .....?????? ce va sa fie."Oare va fi floarea soarelui salvarea onoarei ?

Cu respect.

nu!
FS,in Oltenia,din cauza timpului,e f putina!

[mircea.costache]

Buna Seara !

Lectura zilei pentru cei plictisiti de productia de miere de anul asta.
Citez: "Un mister istoric: Dacii Din Roma"

Muzeele Romei sunt pline de statui nestiute de daci. Infatisarea lor reprezinta, insa, un mister. Invinsii au figuri de invingatori si decoreaza cele mai importante monumente romane. Admirati de zeci de mii de vizitatori, dar uitati total de urmasii lor din Carpati, dacii din Vatican si de pe Arcul lui Constantin ii lasa repetenti pe istoricii nostri si pe domnul ministru al Culturii.

Intre doua statui de matroane romane, Rutilia, fiica lui Lucius, si Rutilia, fiica lui Publius, se afla un bust colosal, sapat in marmura frigiana: cel mai mare bust din intreaga galerie Chiaramonti a Vaticanului, care numara peste 800 de sculpturi greco-romane, reprezinta un dac. Cu palma dreapta asezata peste incheietura mainii stangi, cu mantia despicata la coate, fruntea usor incruntata si gura intredeschisa, priveste inainte, drept si linistit: dupa aproape doua mii de ani, el inca priveste spre Dacia.

Intalnire de taina:
Dacii din Vatican

Putini sunt acei ce stiu ca in muzeele lumii exista un numar mare de statui, busturi si capete reprezentand daci. O prima inventariere a acestor opere de arta a fost facuta in 1946 si numara 26 de piese. O a doua numaratoare, facuta in 1980, a crescut numarul acestora la 40. In sfarsit, o teza de doctorat, dedicata recent acestui subiect, de catre un specialist in istoria artei, Leonard Velcescu, strange laolalta peste o suta de astfel de reprezentari de daci, iar numarul lor este cu siguranta mai mare. Cele mai multe dintre aceste lucrari sunt de mari dimensiuni, statuile pot ajunge chiar pana la trei metri, capetele si busturile sunt colosale. Nici un alt popor subjugat de Roma nu a beneficiat de atat de multa atentie din partea artistilor plastici, iar Columna lui Traian, opera geniala, care a revolutionat arta romana, este un argument in plus in acest sens. Cele mai multe dintre statuile de daci au fost descoperite de-a lungul timpului in Forul lui Traian. Foarte probabil, au fost facute la comanda imparatului invingator, special pentru a-i impodobi forul. Toate sunt insotite de eticheta “prizonier dac”. Sunt daci cu priviri semete, dar cu o atitudine linistita, fie tineri, fie mai batrani, fie nobili, fie daci de rand. In galeria Chiaramonti din Muzeul Vatican se afla un astfel de bust de nobil dac, ce depaseste trei metri, cu tot cu soclu, daltuit in marmura frigiana violacee cu vinisoare. Turistii de toate neamurile se opresc impresionati si se fotografiaza langa sculptura cu numarul de inventar 1697, fara sa stie al cui chip si suflet este inchis in marmura pretioasa.
Trei capete colosale de daci, deosebit de expresive, desi cu privirile sterse de trecerea timpului, se afla in acelasi muzeu, in sala Braccio Nuovo, galerie rareori accesibila publicului. Am gasit-o inchisa, dar la o simpla privire prin sticla dusmanoasa care ne despartea, am zarit chipurile inconfundabile ale dacilor, dominand intrarea in incapere. Cum nu puteam rata o intalnire atat de tulburatoare cu istoria, am obtinut permisiunea speciala de a vizita sala a doua zi, sub supravegherea unui jandarm. Am lasat repede in urma atatea minuni tentante ale artei adapostite la Braccio Nuovo, incepand cu mozaicurile pretioase, vechi de doua mii de ani, care imi furau ecoul pasilor, si pana la colosala statuie a fluviului Nil personificat, si am alergat, printre zei decadenti, amazoane ranite si imparati romani, spre intalnirea cu cei trei daci. Pe partea dreapta a salii, la numarul 9, se afla un comatus, dac de rand in floarea varstei, cu plete bogate, usor ondulate, si barba scurta. In comparatie cu el, capetele de romani din stanga si din dreapta sa sunt de doua ori mai mici. Tot pe partea dreapta,parca urmarindu-i din ochi pe daci, se afla un bust al imparatului Traian. Turul salii continua pe partea stanga unde, aproape de iesire si oarecum fata in fata cu cel dintai cap de dac, se afla si celelalte doua. Un tanar comatus poarta numarul de ordine 115 si inscriptia “Captivus Dacus” (Dac prizonier). Are barba foarte scurta, parul taiat pe frunte, buzele intredeschise si aceeasi atitudine mandra, dar calma. In sfarsit, la numarul 124, se afla un tarabostes (nobil), cu binecunoscuta caciula. Este mai in varsta decat ceilalti doi, barba stufoasa ii este elegant aranjata, are parul tuns scurt la spate si fruntea usor incruntata. Privirea ii este dreapta, pometii usor proeminenti, intreaga infatisare denota inteligenta si hotarare. Despre acest chip s-a spus, de multa vreme, ca ar fi al insusi marelui rege Decebal.
La usa salii, turistii protesteaza: vor si ei inauntru. Sunt singura, privilegiata, in imensitatea salii, fata in fata cu chipurile atat de vii, atat de adevarate, ale unor daci de seama. Pasii carabinierului se apropie, anuntandu-mi sfarsitul intalnirii. Ii mai privesc in ochi inca o data pe cei trei daci. In tacerea Vaticanului, aproape ca ii aud murmurand, cu buzele intredeschise, o rugaciune.

Calea Triumfului:
Dacii de pe Arcul lui Constantin

In luna februarie, la orele opt ale diminetii, Roma inca nu este inundata de turisti. Aproape de Colosseum, pe drumul pe care imparatii romani isi desfasurau procesiunile triumfale, se afla cel mai mare arc de triumf din Roma, ramas in picioare din antichitate. Este Arcul lui Constantin, ridicat de senat in cinstea acestuia dupa victoria sa de la podul Milvius, impotriva lui Maxentiu. Evenimentul se intampla la inceputul secolului al Iv-lea al erei crestine. Patru dintre basoreliefurile de pe acest arc infatiseaza scene de lupta dintre daci si romani. Trecusera deja doua secole de la aceste lupte, dar ele, se pare, mai dainuiau in memoria romanilor. Se considera ca aceste basoreliefuri faceau parte, initial, dintr-un monument al lui Traian, apoi au fost refolosite la monumentul lui Constantin. Capul lui Traian din aceste scene a fost inlocuit cu cel al lui Constantin, dar dacii nu au putut fi inlocuiti. Dar, fapt si mai tulburator, pe cele opt coloane corintice cu care este ornat arcul, patru pe o parte si patru pe cealalta parte, se afla opt statui colosale de daci. Aceste statui impresionante strajuiesc arcul la o inaltime de aproape 25 de metri. Patru dintre ele reprezinta nobili daci, iar celelalte patru, oameni de rand, fara caciuli. Cu totii au o atitudine demna, au capetele usor aplecate si mainile impreunate. Au barbi falnice, pletele le flutura liber sau se scurg de sub caciuli. Mantiile, ornate cu franjuri pe margini, sunt prinse pe un umar si le ajung pana la calcaie. Pantalonii sunt stransi la glezne, in picioare au opinci.

Arcul lui Constantin cu cele opt statui colosale de daci, asezate deasupra coloanelor

Privind in sus, catre ei, ai impresia ca se uita la tine cu blandete si intelegere, dar in acelasi timp, scruteaza zarea, pana dincolo de mari si tari, in Dacia lor. Statuile provin, cu siguranta, tot din Forul lui Traian. Fie impodobeau arcul lui Traian, fie alte monumente din acest for. Dar ce cauta niste statui de daci, pe un monument ridicat la doua secole dupa epoca lui Traian? Reprezentau oare dacii modelul de dusman greu de infrant, devenit un simbol, un stereotip? Sau figurile pline de demnitate si intelepciune ale celor opt daci glorificau, din contra, maretia imparatului triumfator? Indiferent de raspuns, dacii din Roma par invingatori, nu invinsi.
Turistii incep sa umple Colosseum-ul, cei mai multi ignorand frumusetea statuilor de pe arcul de triumf. Ma alatur lor, fara sa pot fi impresionata prea tare de acest imens amfiteatru, in care a curs atat de mult sange, s-au ucis atatea animale si atatia oameni. Colosseum-ul este, pentru mine, cel mai bun loc pentru a admira, de la inaltime, chipurile scaldate de eternitate ale dacilor de pe Arcul lui Constantin.

Intoarcerea dacilor

Un bust enorm, probabil, candva, statuie intreaga, se afla la Muzeul Borghese: un tanar dac, cu ambele maini lipsa si cu fata zdrobita. Alte statui, capete si busturi de daci se gaseau odinioara in Roma, in muzeele Torlonia, Lateran, Capitolin, sau chiar in atelierele unor sculptori, precum Canova si Tadolini sau Monteverde, iar lista nu se opreste aici. Din pacate, colectiile au fost mutate de colo-colo, au fost vandute, descompuse, reintregite, iar urma dacilor a fost pierduta adesea. Dar Roma nu este singura care ascunde astfel de comori. La Florenta se afla cateva statui minunate de daci, din porfir, alte statui se gasesc la Napoli. In afara Italiei, ii gasim in multe muzee si colectii private: la Oxford, Berlin, la Paris (Luvru), Madrid, la Praga, la Toulouse, Bruxelles, la Sankt Petersburg (Ermitaj), la Copenhaga, Smyrna, Atena, la New York, in Israel etc. Cel mai recent cap de dac a fost descoperit in 1999, in Forul lui Traian, si a fost expus, de curand, pentru scurta vreme, la Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti.
Dacilor din muzee le mai zambeste cate un turist grabit, iar blitz-ul vreunui aparat de fotografiat le mai aminteste poate, vag, de scanteierile sabiei curbate, in ultima lor lupta de aparare a Sarmisegetuzei. Dacii din parcuri privesc de secole trecatorii, mereu altii, tot mai grabiti, iar cate o pasare se mai odihneste pe faldul mantiei aristocratice, prinse pe umarul stang cu o fibula domneasca. Iar in depozitele prafuite, din cand in cand, un paianjen isi tese panza in cate o palma de dac… Cine sa le poarte de grija? Cine sa le redea identitatea? Cine sa le descifreze misterul si sa-i readuca, simbolic macar, acasa?
Un mister istoric: Dacii Din Roma

Leonard Velcescu un cercetator pasionat al istoriei

Leonard Velcescu s-a stabilit in Franta de mai multa vreme. Teza lui de doctorat in istoria artelor, sustinuta in anul 2000 la Sorbona, are ca subiect tocmai aceste reprezentari de daci. Un tanar modest si o lucrare de mare valoare, care nu doar inventariaza busturi, capete si statui, ci patrunde in adancul unor intelesuri care nu au mai fost accesibile nimanui inaintea sa. Raspunsurile pe care ni le-a dat la cele cateva intrebari pe care i le-am adresat ne-au convins de importanta cu totul exceptionala, nebanuita, a acestui subiect. Fie ca eforturile sale sa-i fie rasplatite, macar cu bucuria si mandria pe care le vor simti cei care, datorita lui, vor afla, poate pentru prima data, despre acesti daci vitregiti de soarta si despre insemnatatea lor imensa in istorie.

“Statuile au fost sculptate dupa modele reale.
Multi prizonieri daci au fost adusi la Roma”

- Lucrarile de specialitate ne indicau un numar mic de statui de daci. Dumneavoastra ati gasit peste o suta. Cum ati dat de urma lor si de unde provin?
- Am inceput cu ani in urma aceasta cercetare a imaginilor de daci in sculptura, cautand prin salile muzeelor si prin rezervele lor. Multe lucruri importante stau prin rezerve, uitate si abandonate. De altele am aflat datorita mentiunilor mai vechi, din literatura de specialitate. Aceste sculpturi de daci, pastrate acum in muzee si colectii particulare, au fost gasite in mare parte in Forul lui Traian si au fost facute de artistii antici romani (oficiali, de la “curte”) in perioada lui Traian. Exista insa si statui de daci facute intr-o perioada mai tarzie, posterioara lui Traian (de exemplu, in timpul lui Hadrian), care au cu totul alta origine si o alta istorie. Este foarte important de retinut ca, din punct de vedere iconografic, in timpul lui Traian, arta romana se afla la apogeul ei, iar calitatea sculpturilor de daci, din punct de vedere portretistic, este remarcabila. Nicidecum nu au fost lucrate ca o imagine stereotipa, adica toate la fel, cum se reprezentau de pilda divinitatile, ci au fost sculptate dupa modele reale (prizonierii daci au fost dusi in numar mare la Roma), intr-un stil realist roman, caracteristic pentru aceasta perioada. Detaliile sunt minutios realizate si naturaliste, reprezentand fizionomia detaliata a fiecarui personaj: atitudine demna, privire agera, de neinvins, calma la exterior, relativ agitata la interior, gata sa treaca la actiune, la momentul potrivit. Cand ma refer la sculpturile de daci redate in teza mea, vorbesc, bineinteles, de statui, statui acefale (fara cap), busturi, capete, multe fragmente (brate, maini, picioare, incaltaminte – opinci de tipul celor ce se poarta astazi in Mehedinti – Izverna etc.). Mai am in studiu o serie de imagini de “barbari” (daci) care nu sunt inca incluse in catalogul cartii, inca nu le-am studiat complet: unele sunt antice, altele au fost facute intr-o perioada mai recenta, intr-un stil de amator, provincial, rustic etc.
- Toate statuile provin din Forul lui Traian? Care era rostul lor? Unde erau asezate in antichitate?
- Aceste statui de daci au fost facute de romani in perioada lui Traian, pentru Forul de la Roma. Conform reconstituirilor Forului lui Traian facute de italieni si, ceva mai recent, de americani, cred ca au fost la origine in jur de o suta de statui de daci. In curtea principala a forului, aceste statui se aflau la inaltime, deasupra porticurilor (galeriilor) care inconjurau piata principala a acestui for, cam in dreptul fiecarei coloane care sustinea porticul. Acestor statui din marmura trebuie sa li se adauge si statuile din porfir rosu-visiniu care au facut parte din faimosul portic din porfir al forului. Nu se poate sti exact cate statui de daci au facut parte din acest portic, mentionat de mai multe ori in antichitate. De altfel, asa s-a aflat de existenta lui, din scrieri, caci deocamdata arheologii nu au gasit nimic si nu au reusit sa-l localizeze in complexul forului. De ce nu s-a mai gasit nici o urma? Pentru ca toate complexurile monumentale din Roma au fost “jefuite”, materialele au fost descompletate, luate si reutilizate la constructii, mai ales in timpul Renasterii. Si cum Forurile Imperiale erau garnisite cu diferite marmuri colorate de toate tipurile si nuantele, asa se poate explica de ce acest portic a disparut complet: era construit din porfir rosu, material de constructie deosebit de cautat in Renastere si Baroc. Si acest portic din porfir se pare ca a existat cu adevarat, caci au fost gasite 5 statui de daci din porfir rosu-visiniu. Doua se afla la Luvru, trei la Florenta, iar cateva fragmente in rezervele Forului lui Traian.

“Dacii au mainile impreunate,
nu legate, asa cum procedau romanii
cu prizonierii barbari”

- Se considera ca toate aceste reprezentari sunt ale unor daci prizonieri. Exista si statui de daci liberi, in alte posturi decat cea de prizonier?
- Toata literatura de specialitate considera ca este vorba de reprezentari de daci “prizonieri”, insa eu nu sunt de acord cu aceasta interpretare. Este mult de spus, dar incerc sa rezum in cateva cuvinte. Daca observam cu atentie aceste statui, se poate remarca faptul ca personajele sunt intr-o pozitie demna, normala, linistita, de repaus, si nicidecum intr-o pozitie agitata, furioasa, umilitoare. Aceasta pozitie cu mainile impreunate (nu legate!) se poate vedea si azi la taranii nostri. Cand ceream voie sa fotografiez in Romania, la sate, tarani in costumul popular, mi se raspundea “asteptati, va rog”, isi dregeau putin hainele de pe ei, le scuturau putin cu mana si – aici devine interesant – impreunau mainile in fata, la nivelul pantecului, deci luau exact aceeasi pozitie pe care o au statuile de daci. Un alt indiciu este acela ca romanii, pentru a face prizonier un “barbar”, il legau cu mainile la spate,pentru a-i reduce mobilitatea mainilor, cu catuse (foarte asemanatoare cu cele din zilele noastre), cu lanturi. Insa in cazul dacilor, nici vorba de asa ceva. Prin urmare, pot sa spun ca nu am intalnit la nici una din sculpturile de daci din Forul lui Traian aceasta imagine (reala) de prizonier, descrisa mai sus.
- Daca nu este vorba de niste prizonieri de razboi, care era totusi rostul lor intr-un for care celebra tocmai infrangerea dacilor?
- Este foarte mult de discutat in jurul acestui subiect, care are numeroase ramificatii si paranteze. Pot sa va spun ca aceste sculpturi ocupau un loc foarte important din punct de vedere iconografic, fiind ca o imagine a “barbarilor” in inima lumii romane, adica la Roma. De ce romanii (mai precis Traian) au decis sa-i reprezinte pe daci, popor considerat “barbar”, in centrul de elita al lumii romane? De ce nu au fost reprezentate personalitatile romane, cum ar fi fost mult mai logic? Este un Mare, Mare Mister. Nu trebuie sa uitam ca acest for a fost construit pentru a-l glorifica pe imparatul Traian. Dar, in urma constatarilor arheologice, putem adauga ca, in acelasi timp, acest loc de o mare importanta pentru romani a fost dedicat in mare parte si glorificarii dacilor. Invinsii au fost glorificati si omagiati de invingatori. Acest lucru consider ca este de o mare importanta si poate fi considerat total iesit din comun. Adica, romanii au adus, au implantat, de buna voie, imaginea dacilor, un popor invins, imaginea lumii “barbare”, in locul cel mai de pret al lor, Forul.
- Exista, intre aceste chipuri, vreunul despre care sa se poata spune cu destula certitudine ca este al regelui Decebal?
- Sa nu uitam, domeniul artei nu este o stiinta exacta, aici putem vorbi de ipoteze plauzibile, de idei mai mult sau mai putin sustinute, dovedite, analizate etc. Da, este foarte posibil sa existe si un portet al lui Decebal. Am intalnit printre aceste sculpturi de daci mai multe (trei), care se aseamana foarte mult intre ele si care par a reprezenta acelasi personaj. In mod logic, ne punem intrebarea urmatoare: de ce oare romanii si-au dat silinta de a reprezenta acelasi chip de dac de mai multe ori ? Este foarte posibil ca acest dac sa fie un anume dac, o personalitate, regele dacilor, insusi Decebal. Iar aceste ipoteze devin si mai sustinute, daca comparam aceste capete (unul de la Vatican si doua de la Florenta – Gradina Boboli si Muzeul Domului) cu imaginile lui Decebal de pe Columna lui Traian: avem marea surpriza de a constata ca asemanarile sunt foarte mari. Un al patrulea cap de dac, pastrat in Rusia, la Ermitaj, prezinta mari asemanari cu celelalte trei. Dar ceea ce m-a intrigat putin – si din acest motiv am ezitat sa-l tratez laolalta cu celelalte trei – este faptul ca personajul, desi seamana mult cu celelalte, pare sa fie mai in varsta. Este posibil sa faca parte din familia lui Decebal? De ce nu? Textele antice chiar pomenesc de un frate al lui Decebal, pe nume Diegis. E drept, nu este decat o ipoteza. Mai mentionez ca in Forul lui Traian si in alte muzee (la New York, de exemplu) am gasit si copii “barbari”. Am discutat cu conservatorii de la Forul lui Traian si de la Vatican, si acestia au fost de acord ca aceste reprezentari de copii, gasite in Forul lui Traian, sunt copii “barbari” (si nicidecum copii de romani), iar imbracamintea ce se identifica pe aceste fragmente si tipurile figurilor lor pledeaza pentru iconografia dacica. Deci, copii daci.

Mai rea decat moartea: uitarea

Au auzit istoricii nostri de Leonard Velcescu si de nepretuita sa lucrare? Au auzit ei de aceste minunate statui, martore ale identitatii noastre? A incercat Ministerul Culturii sa le inventarieze, sa imprumute macar o parte din ele si sa organizeze o expozitie in Romania? Sau cel putin sa finanteze efectuarea unor duplicate, pentru a-i aduce acasa pe acesti daci ramasi pe meleaguri straine, de doua mii de ani? Sau a incercat sa fotografieze toate aceste reprezentari risipite in intreaga lume si sa alcatuiasca un album?
Aceste chipuri de daci ne privesc, peste mari si tari si peste secole departare. Ei nu sunt prizonieri: nu exista nici macar o singura statuie de dac cu mainile in lanturi. Ochii lor ascund o enigma, expresia lor este aceea a unor intelepti. De ce au vrut romanii sa ii aiba, in mijlocul Romei si in mijlocul imperiului lor, pe acesti enigmatici initiati, cu privirea lor senina, dar de nedescifrat? De ce i-au adus in for si le-au inchinat o grandioasa columna, celebrandu-le moartea si sacrificiul? Nu Traian si neamul sau de cuceritori ai lumii sunt cei ce i-au scos pe daci din istorie. Dimpotriva! Lor trebuie sa le fim recunoscatori pentru ca i-au facut nemuritori, prin trupul marmurei. Noi suntem cei ce vrem sa-i dam afara pe daci din tara lor, prin nepasarea noastra. Noi suntem cei care continuam sa le risipim cetatile, fara sa le vedem sufletul in fiecare piatra, cum adevarat jelesc versurile poetului: “De teama sa nu inviem,/ Ne-au risipit cetatile, ne-au ucis altarele,/ Toate frumusetile, ca-ntr-un blestem,/ Ni le-au schilodit. Si-am ramas doar cu soarele./ Din el ne-am croit poteci in padure, in munte,/ Langa vetre marunte./ Daca te uiti bine, inapoi/ In pietre, nemuritori, suntem noi, numai noi”.

http://statuidedaci.ro/ro/contact/111-i ... iei-romane
Interviu cu dr Leonard Velcescu
de Crenguța Vișinescu

Apărut în revista ROMÂNIA VĂZUTĂ DE SUS (VIEW OVER THE TOP) ianuarie-martie 2014

[mircea.costache]

Buna Ziua !

Azi zi de gandire.Inundatii la parintii mei.Afectate anexa unde se tin porci si baza furajera.Am sa citez: "DOMNUL a dat DOMNUL fie laudat.Nu este ceva nou pentru mine si familia mea ,dar azi a fost inundatia la cea mai mare cota de cand ma stiu eu.Ceea ce nu ne doboara SIGUR ne intareste.Cand te gandesti ca desi are, nu are cine sa-ti sara in ajutor.Asta e.DOAMNE multumim si te iubim.

Cu respect.

[mircea.costache]

Buna ziua !
Frumos sfasitul de saptamana.Impreuna cu "ZANA" fetita mea ne-am bucurat dupa puterile fiecaruia dintre noi.Am vizitat Slatina pentru motivul de a manca inghetata la albanezi.Am vizitat parinti si bunici si totul a luat sfarsit pentru a avea un nou inceput.

Cu respect.

[mircea.costache]

Buna Ziua !

Lectura zilei.Citez: "Un moment de excelență românească la nivel planetar: aviația militară a început cu Aurel Vlaicu!"


Romania a fost primul stat care a folosit aviatia pe campul de lupta.
În confruntările de dinaintea primului razboi mondial nu existau avioane. Cu un an înainte însă de a izbucni razboiul, în 1913, a avut loc al doilea război balcanic. Atunci, la indicaţia regelui Carol I, Aurel Vlaicu zbura cu avionul lui pe deasupra frontului, nestingherit, (neexistând aviaţie de lupta nu se inventase nici artileria antiaeriană), vedea tot amplasamentul trupelor bulgare şi le spunea alor noştri ce şi cum.
Păcat că în acelaşi an a căzut. Era în ajunul războiului şi toată lumea fierbea. Românii voiau eliberarea Ardealului şi cântau “Treceţi batalioane române Carpaţii”. La 13 septembrie 1913 (de două ori 13!), Vlaicu a decolat le Bucureşti cu gândul de a ateriza la Orăştie unde se ţineau marile serbări ale ASTREI însufleţite de spiritul Unirii. Zborul lui era unul simbolic, voia să arate că hotarul de pe Munţii Carpaţi e unul nedrept dar perisabil care, iată, poate fi desfiinţat, astfel ca românii fraţi să nu mai fie despărţiţi de graniţe monstruoase. Era un teribil si înălţător mesaj materializat într-un zbor.
În felul acesta, Aurel Vlaicu a fost primul nostru erou din războiul pentru reîntregire mai înainte chiar ca războiul să se declanşeze.
Cum se ştie, a căzut lângă Câmpina.
Până azi se spune că nu se cunosc cauzele accidentului: infarct sau defecţiune a aparatului.
Sunt singurul care deţin documentul prin care se dovedeşte adevărul: sabotaj sinistru. În noaptea premergătoare zborului, sârmele prin care aparatul era dirijat au fost pilite, astfel ca ele să cedeze în timpul zborului.

Cu respect.

[mircea.costache]

Buna Ziua !

Un basm contemporan in miniatura circula pe facebook.


Ca orice "Basm"romanesc adevarat si "Basmul" meu este cat se poate de real si adevarat.

Si zice ca undeva in judetul Olt, in locurile copilariei mele, spiritele celor ce se simt atrasi de locurile veniri pe acest pamant, au inviat precum se spune in aceaste zile citez: "HRISTOS A INVIAT".
Adevarat este si ca nu intamplator ne-au adunat aceste spirite pe cei ce inca si poate niciodata nu am uitat si nu vom uita unde am venit pe pamant, cine ne-a adus pe aceasta lume si cine a avut grija de noi ca sa prindem aripi si mai apoi sa ne invete sa zburam prin viata.
Pana sa ajung acolo unde putini, si poate nimeni nu ajunge, m-am bucurat de libertatea vieti, de locurile care ma gazduiesc in prezent, de biserica care incearca sa pastreze credinta acestiui popor, de toate cate eu le-am randuit cu credinta si truda, cu dragoste si afectiune , cu prietenie, pretuire si respect.
Unora poate ca si citind aceste randuri si cunoscandu-ma le vine greu sa creada ca eu am trait acest basm.
Mi-am luat zborul spre ce imi este drag si sfant dupa ce am petrecut noaptea in locul binecuvantat de Dumnezeu,plin de har si credinta,cu oameni cu suflet bland si curat.
In zborul meu m-am conectat cu cei ce am crezut si cred ca sunt oameni curati si adevarati, m-am vizitat cu cei care cred in mine si m-a conectat acolo unde nici nu visati in Muntii Apuseni in inima calda si iubitoare a strabunilor daci acolo unde inca traieste si va salaslui CEA MAI CURATA, INTELEAPTA SI IUBITOARE ROMANCA Maria Bulbuc.
Am ajuns in sfintele locuri ale copilariei mele chemat fiind de cei cu care candva in timp am facut cele mai nastrusnice boacane ,am trait cei mai frumosi ani ai copilariei si ne-am bucurat de anii tineretii.
Nu puteam ca pana sa cobor din zbor acolo unde parintii mei au construit cuibul familiei noastre sa nu trec pe la cea si cel care in simplitatea lor sunt bogatii mei cei care din bogatia lor imi arata mie ca au ramas aceias doar eu sa nu uit ca si ei exista.
M-am vazut cu cel caruia i-am devenit parinte spiritual pentru cateva momente.Am avut senzatia si imi place sa cred ca s-a bucurat de revederea cu mine.
Si poate nu v-ar veni sa credeti dar chemarea disperata a celor traitori ai acelor vremuri cu mine m-a facut sa nu mai intru in cuib si sa poposesc acolo unde de fiecare data noi ne regaseam bucuria si placerile copilariei.
Ne-am bucurat de revedere am pus de o traire de moment pe muzica de neuitat si ne-am impartasit cu un vin alb.
Nimic din ce a fost sa fie pana in aceste momente nu a fost planificat si nici de aici incolo povestea nu v-a decurge dupa reguli pamantene ci doar dupa reguli numai de Dumnezeu stiute.
Simtind ca totul este traire si iubire a revederii, o foame dar si o grija a pregatiri a ceea ce urma sa se petreaca, am pus o masa in dreptul cuibului a doi dintre noi ,am tras si armonia notelor langa noi si incet, frumos si placut ,am zburat impreuna in neantul frumuseti, al iubiri si al impacarii depline.
Ceva ce putini sau nimeni nu petrece cu adevarat, noi ne-am petrecut in joc si voie buna in stigate si uraturi, in legaturi contemporane cu cei apropiati si dragi.
Ceva din ceruri a facut ca noi sa fim priviti si placuti de parintii nostrii,de copii unora dintre noi ,de nepoatele si nepotii unora dintre noi si chiar sa fim ajutati in oglindirea acestor minunate clipe in tehnologia vremurilor pe care le traim.
Asa cum timpul trece si transformarea face ca ceea ce se dorea sa fie si va sa fie ,cum nu toate fructele ajung la maturitate, tot asa si eu va trebui sa astept asa cum asteptam de fiecare data "Pastele" si primavara bucuriilor noastre, a fiecaruia dintre noi.
A trebuit sa ma multumesc cu coacerea celui ce a vazut oare ca doar Dumnezeu prin cartea sa natura ne ofera lectii si pilde ce noi nu vrem sa le vedem ,sa le descifram,sa invatam ca mai apoi sa putem trai in armonie de la aceste invataturi.
"BASMUL" meu este lung si bogat precum natura lui Dumnezeu, insa continuarea in detaliu poate umbri bucuria acestor zile.Asa ca astept ca nepoata mea sa posteze pozele si filmul trairi noasre si cei ce se pot bucura sa o faca caci a trai ce s-a trait este peste puterea altora s-o faca.
Am sa inchei spunandu-va ca taina a celor ce se spun in citez: "Adevarat a inviat" este descifrata si sa intelegeti ca adevara s-a si TRAIT precum s-a scris.
Coacese-va toate poamele mele doar eu sa am rabdarea a le grijuli, a le iubi si a le astepta sa fie placute si frumoase,puternice si sanatoase,mari si hranitoare.


Cu respect.

[mircea.costache]

Buna Ziua.
Lectura zilei.Citez: "Ce ne așteaptă și pe noi?!…"

Peste 10 milioane de metri cubi de apă şi 4,5 milioane de metri cubi de steril toxic s-au scurs în râurile şi lacurile regiunii canadiene British Columbia, în urma unui accident produs pe data de 4 august, la mina de exploatare a cuprului şi aurului Mount Polley, prin ruperea barajului iazului de decantare.

Sterilul de la mina canadiană, care, conform publicaţiei Vancouver Observer, ar fi suficient pentru a umple 4.000 de bazine olimpice de înot, ameninţă în continuare oraşele Quesnel şi Likely, ducând la interzicerea consumului de apă şi declararea stării de urgenţă în districtul regional Cariboo. Conform publicaţiei Vancouver Observer, sterilul ar putea să conţină cianură (cianura de sodiu este folosită pentru extragerea aurului), acid sulfuric (folosit pentru a extrage cupru), precum şi mercur.

Potrivit Alburnus Maior, organizaţie fanion în lupta împotriva avizării exploatărilor cu cianuri în Munţii Apuseni, barajul minei Mount Polley este construit din arocamente, acelaşi tip de baraj fiind preconizat şi la Roşia Montană sau Certej, iar proiectantul iazului de decantare al minei Mount Polley este firma de consultanţă Knight Piésold, aceeaşi care a realizat studiile ce au condus la decizia de a nu impermeabiliza decantorul de pe Valea Cornei, situat la doar 2 km în amonte de Abrud.

Greenpeace atrage însă atenţia că în comparaţie cu proiectul de la Roşia Montană, care prevede construirea unui iaz de decantare pe o suprafaţă de 200 de hectare, iar barajul ar urma să aibă 185 metri înălţime, iazul de decantare unde a avut loc accidentul luni are o suprafaţă de aproximativ 170 de hectare.

Analiza superficială a condiţiilor de mediu sau a stabilităţii amplasamentelor iazurilor de decantare de către companiile miniere şi atitudinea complice a autorităţilor de mediu creează, în cele mai multe cazuri, premisele producerii unor astfel de catastrofe, mai atrage atenţia Alburnus Maior, reamintind că dezastrul ecologic din Canada nu este un caz izolat, ci doar cel mai recent dintr-o listă foarte lungă de tragedii cauzate de breşe în pereţii sau barajele iazurilor de decantare. Două dintre acestea s-au produs în România, la Certej, unde, în anul 1971, 89 de oameni au murit înghiţiţi de steril, şi în Baia Mare, în anul 2000.

Autorităţile canadiene analizează cauzele cedării barajului, un purtător de cuvânt al Ministerului Mediului canadian declarând că doar în luna mai operatorului minier i-au fost date cinci avertismente pentru depăşirea nivelului permis al apelor uzate în iazul de decantare. Totodată, liderul populaţiei indigene (First Nations), Bev Sellers, a declarat că semnalele lor privind siguranţa iazului au fost continuu ignorate. 10 milioane de metri cubi de apă şi 4,5 milioane de metri cubi de steril s-au deversat în Polley Lake, potrivit ministrului responsabil cu energia şi mineritul din regiune. Locuitorii au fost avertizaţi să folosească doar apă îmbuteliată pentru gătit şi spălat până vor primi notificări asupra calităţii apei; autorităţile au trimis probe de apă la laboratoare pentru testare.

Potrivit Greenpeace, care citează informaţii oficiale publicate de presă, în ultimii ani, compania Imperial Metals Corp, proprietarul minei, a depozitat la locul exploatării cantităţi din ce în ce mai mari de substanţe toxice precum arsenic, mercur şi plumb. Compania a raportat către autorităţile canadiene materialele deversate în iazul de decantare anul trecut. În raport apar 326 de tone de nichel, peste 400 de tone de arsenic, 177 de tone de plumb şi 18.400 de tone de cupru şi alţi compuşi; toate acestea au fost depozitate în iazul respectiv în 2013, scrie Greenpeace. Din analiza imaginilor cu spărtura digului, adâncimea apei şi sedimentelor a fost în jur de 25-30 de metri, ceea ce înseamnă o capacitate de 50.000.000 de metri cubi – potrivit rapoartelor, în urma accidentului au fost deversate 14.500.000 de metri cubi de apă şi sedimente.

Cariboo este o zonă unde încă o companie, Taseko Mines Ltd, a propus deschiderea minei New Prosperity, o mină de aur şi cupru. Guvernul canadian a blocat de două ori deschiderea acestei mine din cauza problemelor de mediu. Compania a contestat decizia în instanţă. Reacţii în România

Post scriptum: Foarte important ! Catastrof a avut loc pe 4 august 2014,deci in urma cu o saptamana.Toata mas-media romaneasca-ziare,televziuni, radio-pastreaza o tacere suspecta despre nefericitul eveniment.Ia ghiciti de ce!?

Foarte important !
Catastrofa a avut loc pe 4 august 2014,deci in urma cu o saptamana.Toata mass-media romaneasca – ziare,televziuni, radio – pastreaza o tacere suspecta despre nefericitul eveniment.Ia ghiciti de ce!?iua.

Cu respect.

[mircea.costache]

Buna Ziua
Lectura zilei .Citez: "Dinu Păturiciu, câteva date despre rolul sordid și criminal al secăturii"

Prezint un material luat de pe Intrenet, referitor la conspiraţia pentru distrugerea României. Dacă aţi citit materialul este bine să îl recitiţi cu atenţie;…

”Nota: WikiLEaks Romania va prezinta aceste documente, fara sa-si asume in nici un fel vreo ideologie, partizanat politic. Raspunderea apartine autorilor articolelor, daca acestia au ales sa-si faca public numele.”

“Conspiraţia pentru distrugerea României”

“Analiza datelor si informatiilor provenite pe linia unor surse ce fac parte din masoneriaromâna a scos în evidenta unele aspecte de interes operativ care explica situatia grea în care se gaseste România la ora actuala, atît din punct de vedere economic, cît si din punct de vedere politic.
Practic, România se afla în prezent în jocul de interese al celor doua mari puteri militare mondiale, Rusia si SUA, care cauta prin orice mijloace sa-si adjudece suprematia în aceasta zona strategică a Europei.
În cei 20 ani trecuti de la evenimentele din decembrie 1989, razboiul din umbra purtat de cele doua superputeri a adus pe esichierul politic personaje studiate în timp, cu grave carente comportamentale, usor de compromis, tocmai pentru a fi dirijate în sensul dorit de ei. Cu ajutorul acestora s-a reusit sa se distruga economia româneasca, sa se anihileze Serviciile Secrete, sa se puna în stare de inoperativitate Armata si, nu în ultimul rînd, sa se zdruncine unitatea Poporului Român.
Prin încalcarea voita a sigurantei nationale, factorii decizionali apartinînd celor doua tabere care s-au perindat la putere din 1989 încoace au privatizat dupa bunul plac, au vîndut strainilor capacitati de productie rentabile, unele dintre ele de importanta strategica, asa cum sînt industria cimentului, industria metalurgica feroasa si neferoasa, industria chimica si petrochimica, industria energetica si sistemul financiar bancar.
Au vîndut, totodata, si bogatia cea mai de pret a Poporului Român, si anume pamîntul tarii, aflat acum în mare parte în proprietatea unor mafioti arabi, italieni, evrei, greci si unguri.
Printre protagonistii vietii politice românesti care au conlucrat pentru a aduce România în starea precara în care se gaseste astazi si care se afla în cele doua tabere rivale se numara Traian Basescu, Calin Popescu-Tariceanu, Dinu Patriciu, Bogdan Olteanu, Adrian Nastase, Mugur Isarescu, Emil Boc, Elena Udrea si grupul economic din spatele acesteia, – ca sa-i amintim pe cei mai reprezentativi. Acestia sînt cei care au creat un „curent contraorganizational al mediului vietii colective”, care a dus la formarea „subspatiilor neguvernabile”.
Agregarea acestor subspatii, în timp, a determinat actualul „razboi subnational” dintre carteluri si institutiile statului national. Asa s-a ajuns la o veritabila deriva institutionala, formelor de organizare politica imputîndu-li-se lipsa de legitimitate, ceea ce pune în primejdie atît Statul, cît si Natiunea.
Trasaturile dominante ale acesteia sînt schimonosite si falsificate de uzurpatorii Statului Român, a caror tinta este demolarea efigiilor si a reperelor identitatii noastre nationale. Ei au constituit „structuri alternative”, formînd retele de „colegii invizibile”, pentru a captura centrul Puterii în România.
Cadre recrutate din zone periferice au fost plasate în toate partidele, la toate publicatiile, în toate guvernele, dobîndind astfel accesul sau chiar controlul în institutii-cheie ale României, de la Ministerul Afacerilor Externe la Presedintie, de la Guvern la Parlament si, nu în ultimul rînd, în „societatea civila”, devenita vîrf de lance al manipularilor puse la cale.
Lansarea în spatiul public a politicii grupului de interese a reprezentat o mutatie majora, un eveniment care a modificat fundamental peisajul politic al României. Pîrghiile statului au fost preluate si sînt folosite de carteluri si mafii organizate într-un complicat mecanism al infractiunilor, care a reusit crearea unei baze a organizatiilor negre ale societatii românesti.
Are loc o lupta pe viata si pe moarte pentru conversia puterii politice a statului în putere financiar-politica a unui grup hegemonic, transpartinic si vadit antinational.
Obtinerea controlului României nu este însa o întreprindere particulara, privata, ci este un obiectiv geopolitic al unor importante puteri mondiale. Practic, acest obiectiv este pe cale sa se realizeze în prezent, fiind consecinta conditiilor în care au actionat gruparile respective. În aceste cazuri, influenta externa a fost extrem de puternica, iar ea a fost exercitata prin Serviciile de Informatii din tarile lor de origine – CIA, Mossad, FSB. Miza: afaceri extrem de profitabile pe teritoriul României.
Cei care pun totul la bataie pentru uriasele profituri de miliarde de euro pe care le estimeaza sînt personaje extrem de controversate din lumea afacerilor si a masoneriei, care cumpara tot ce se scoate pe piata: ciment, produse metalurgice, aluminiu, petrol, gaze, energie etc.
Unul dintre aceste personaje este Marc David Reich, nascut în decembrie 1934 în orasul Anvers, din Belgia, provenind dintr-o familie evreiasca din clasa mijlocie. Pentru a evita persecutia nazista, familia lui a emigrat în SUA, în 1942. Tot din cauza fascismului, familia viitorului afacerist si-a schimbat numele din Reich în Rich. S-a ridicat prin afaceri internationale tenebroase si este conectat la Mossad, serviciul israelian de spionaj. Are tripla cetatenie: israeliana, spaniola si elvetiana. Rich are resedinta în Zürich, Elvetia, iar vila sa este pazita non-stop de garzi israeliene înarmate pîna-n dinti. Cu toate ca a fost condamnat în SUA la ani grei de închisoare pentru diverse escrocherii – în ianuarie 2001, fostul presedinte american Bill Clinton l-a gratiat pe Rich în ultima zi de mandat. Demersul Casei Albe s-a datorat finantarii campaniei electorale a democratului Al Gore. Ziarele „New York Post” si „New York Times” au dezvaluit ca printre cei care au facut presiuni pentru gratierea lui Rich s-au numarat Shabtai Shavit, fostul sef al Mossad, ex-premierul Israelului, Ehud Barak, dar si actualul prim-ministru Ehud Olmert, pe atunci primar al Ierusalimului. Într-o scrisoare catre Bill Clinton, Shavit îi transmite acestuia în termeni conventionali ca Marc Rich „a oferit consultanta agentiilor de spionaj israeliene, înregistrînd rezultate dincolo de asteptari”. La rîndul sau, Ehud Barak a elogiat contributiile lui Rich la securitatea nationala a Israelului. Ulterior, Casa Alba a confirmat oficial ca fugitivul este considerat de Tel Aviv „un aliat de importanta critica”. Toate acestea completeaza un raport MI 6 (serviciul britanic de spionaj) devenit public, în care se semnaleaza apartenenta lui Rich la Mossad. Numele de cod „Mega”, folosit de Rich, a fost aflat de englezi în februarie 1997 prin interceptarea unei convorbiri telefonice dintre un ofiter Mossad, încartiruit la Ambasada Israelului din Washington, si superiorii sai din Tel Aviv. Mai mult, ziarele din Statele Unite, preluate de „Jerusalem Post”, au vehiculat si apropierea lui Marc Rich de CIA. Rich e activ pe pietele petrolului, aluminiului, metalurgiei, agriculturii si, mai nou, pe cea imobiliara. Implicat în retele transfrontaliere de spalare de bani si contrabanda, Marc Rich s-a remarcat si în scandalul furnizarii de pasapoarte israeliene catre mafia rusa. Împreuna cu membrii acesteia a derulat afaceri ilegale de mare amploare cu armament în Orientul Mijlociu, avîndu-l drept complice pe celebrul terorist palestinian Abu Nidal. De asemenea, într-un document al Departamentului american al Trezoreriei se arata ca Rich a încalcat embargoul impus Iugoslaviei la începutul anilor ‘90, livrînd regimului Milosevici cupru si petrol. Conform publicatiei specializate”„Oil Daily”, în afacere a fost implicata si România, unde Marc Rich a procesat petrolul destinat Iugoslaviei. Acest adevarat maestru al combinatiilor internationale a capusat cît a putut si Statul Român. Fiecare schimb comercial se ridica la zeci de milioane de dolari, iar Rich raspundea prompt comenzilor. La esaloanele inferioare ale Puterii, afaceristul a utilizat oameni din comertul exterior. Imediat dupa 1989, el a fost reprezentat în România de Florian Stoica, fost director în Ministerul Comertului Exterior si ex-ambasador în Sudan. Cea mai importanta companie a lui Rich este Casa de Comert Marc Rich & Co AG (Zug). Ulterior, firma si-a schimbat numele în Glencore International AG, iar în România a actionat prin firma Glencore România, coordonata de australianul Steven Frank Kamlin, nimeni altul decît vicepresedintele companiei-mama Glencore International AG din Zug. Desi Marc Rich a fost o prezenta constanta pe piata din România dupa 1989, unde avusese niste afaceri si mai înainte, mai mereu tranzactiile în care a fost implicat au fost învaluite în mister. În decembrie 1990, guvernul condus de Petre Roman aproba o hotarîre privind „cooperarea cu firma Marc Rich & Co (n.n.: care a devenit apoi Glencore International) pentru modernizarea unor instalatii din cadrul societatii comerciale Petromidia SA”. Detaliile contractului au fost secretizate. În vremurile tulburi de atunci, întelegerea dintre controversatul magnat urmarit de FBI si guvernul român s-a realizat fara licitatie. Oferta facuta de Marc Rich în aprilie 1990 în biroul lui Petre Roman a fost urmata de un contract adoptat printr-o hotarîre de guvern în 8 decembrie 1990, cînd Theodor Stolojan era deja ministru plin la Finante. În 1993, cînd s-a terminat contractul pentru modernizarea rafinariei, Rich a vrut sa o cumpere, dar s-a opus Guvernul Vacaroiu, ca si sindicalistii, care se temeau ca îsi vor pierde locurile de munca. În mod absolut surprinzator, pentru ca rafinaria se modernizase, acesta a fost momentul de la care a început acumularea de pierderi. Înainte de privatizare, datoriile ajunsesera la ametitoarea suma de 300 milioane de dolari. În final, cursa pentru achizitionarea Petromidiei a fost cîstigata de Rompetrolul lui Dinu Patriciu (si nu pentru ca ar fi avut o oferta mai buna, ci datorita faptului ca a beneficiat de o sustinere mai puternica, asa cum se va vedea mai departe), iar în 2004 Glencore a ratat si Petromul, care a revenit austriecilor de la OMV. Glencore România a derulat afaceri si în domeniul transporturilor si comertului, prin Rombarge Transport si Barter Port Operator. Glencore a fost ani de zile unul dintre principalii furnizori de titei catre RAFO Onesti si Petrom si a primit contracte de stat si la Termoelectrica, pentru păcura. În ultimii ani, reprezentanti ai Glencore în România au mai fost Alexandru Bittner si Yoav Stern, sotul realizatoarei de Televiziune Oana Cuzino. Tot Marc Rich l-a adus în România pe Igor Ziuzin, omul de afaceri rus care a preluat COS Tîrgoviste si Industria Sîrmei SA Cîmpia Turzii. Ambele privatizari au fost facute de Guvernul Adrian Nastase. Acelasi Rich este legat ombilical de Vitali Machitski si Oleg Deripaska, cei care au preluat întreaga industrie de aluminiu din România în urma unor procese de privatizare controversate, unul dintre ele (ALRO Slatina) fiind investigat de procurorii anticoruptie. În 1997, reprezentantii Glencore International AG au exprimat public intentia de a împrumuta asociatia salariatilor pentru achizitionarea a 80% – 90% din actiunile fabricii de aluminiu. Compania dorea sa i se garanteze aprovizionarea cu alumina. Ulterior, la privatizarea ALRO în favoarea grupului Marco International detinut de oligarhul Vitali Machitski, Glencore a protestat în mod formal fata de modul în care s-a facut privatizarea. În realitate, cel care conducea Marco, Alan Kestenbaum, fondase firma în 1983, împreuna cu Marc Rich. Autoritatile române fusesera avertizate de firma americana AIG, si ea interesata de ALRO, ca în spatele Marco se afla Rich. Un alt personaj care a fost în jocul de interese din jurul ALRO este Mihail Cernoi, exponent al mafiei ruse si fost partener al lui Deripaska, venit tot pe filiera Marc Rich si aflat în spatele privatizarii rafinariei Rafo Onesti, care a beneficiat de importante facilitati fiscale acordate de Statul Român. Acestora li se adauga Mikhail Fridman, influentul magnat care detine Alfa Group, finantatorul celor mai importanti oameni de afaceri rusi cu interese la noi.
Faptul ca obtinerea controlului României nu este o tinta privata, ci un obiectiv geopolitic îl demonstreaza cu prisosinta istoria sectorului financiar-bancar de dupa 1989. În fruntea acestuia a ajuns în septembrie 1990 Mugur Isarescu, un economist care, dupa absolvirea facultatii, a lucrat exclusiv la Institutul de Economie Mondiala, timp de 19 ani, perioada în care a intrat în vizorul american cu prilejul cursurilor pe care le-a urmat în Statele Unite. Dupa evenimentele din 1989, a mai efectuat un scurt stagiu în SUA, ca reprezentant comercial la Ambasada României de la Washington, pentru ca imediat dupa aceea sa devina guvernatorul Bancii Nationale a României. În anul 1993 a devenit si membru al Clubului de la Roma, a fost ales presedinte al Asociatiei Române a Clubului de la Roma, iar în 1999 a fost reales în aceasta functie. Longevitatea lui Mugur Isarescu în functia de guvernator al Bancii Nationale a României se datoreaza exclusiv comenzilor ocultei financiare internationale. Exista informatii ca Mugur Isarescu a fost recrutat de catre Council on Foreign Relations (CFR) în 1990, la New York, pe cînd se afla la post. Conducerea CFR (organizatie controlata de familiile bancherilor evrei Rockefeller si Rothschild, sustinuti de J.P. Morgan) a recrutat destui specialisti, potentiali înlocuitori ai celor care guvernau la vremea respectiva în tarile est-europene. Controlul din start al pietelor est-europene era un scop bine determinat, în functie de indicatiile „specialistilor” CFR. Acest CFR actioneaza pe baza pîrghiilor financiare de care dispune organizatia, controlînd inclusiv Federal Reserve Bank, banca investita cu coordonarea rezervei federale a SUA si emiterea dolarului ca moneda, precum si principalele organisme financiare mondiale, FMI si Banca Mondiala. Pentru îndeplinirea obiectivelor propuse, pe tot parcursul anilor 1990-1992 s-a purtat un imens razboi mediatic de dezinformare în toate emisiunile economice, subliniindu-se greseala facuta de România prin plata datoriei externe si exemplificînd prin tari care au mari împrumuturi, dar un nivel de trai mai crescut, sugerîndu-se ca o tara se poate dezvolta prin împrumuturi înrobitoare. De altfel, principala forma de control al unei tari este cea financiara – specialitatea CFR. Pasul cel mai important facut de Mugur Isarescu, în conformitate cu dispozitiile CFR, a fost devalorizarea masiva a monedei nationale si împrastierea la o rata derizorie a tuturor creantelor României (ex.: Egipt, Irak), pas sustinut si de prim-ministrul impus de mass-media, de fapt de oculta financiara, Theodor Stoiojan, rasplatit ulterior cu un post la Banca Mondiala. Pentru îndepartarea eventualilor investitori necontrolati de CFR, în 1991 Stoiojan a nationalizat valuta aflata în banci, ceea ce a dus la un adevarat recul pentru investitiile straine, scapate de sub controlul si manipularea ocultei de la New York. Un alt aspect demn de mentionat l-au constituit jocurile interbancare „permise si încurajate” de Mugur Isarescu, derulate prin bancile aflate sub tutela CFR (Chase Manhattan Ro, ING Barings, ABN AMRO), prin intermediul carora importante fonduri valutare au parasit România. Ca nu si-a deziluzionat stapînii în postura de guvernator al Bancii Nationale a României, pozitie-cheie, de altfel, pentru finantele României, o dovedeste faptul ca este singurul român membru al renumitei Comisii Trilaterale. Acest organism, considerat de multi Guvernul Mondial din umbra, a fost înfiintat în 1972 de David Rockefeller împreuna cu Zbigniew Brzezinski. Tot împreuna, cei doi au ales aproximativ 300 de membri din America de Nord. Europa si Japonia, pe care îi considerau „semeni”. Acesti oameni se aflau la vîrtul piramidei în profesia lor, fie ea de natura Corporatista, Academica, Politica sau Mass-Media. Un exemplu al modului în care lucreaza acest organism îl reprezinta accederea lui Jimmy Carter la functia de presedinte al SUA, în 1976. O data instalat în functie, Carter a adus nu mai putin de 18 membri ai Comisiei în cabinetul de vîrf si în agentii guvernamentale. Cea mai buna descriere a Trilateralei apartine probabil reporterului Jeremiah Novak, în „Christian Science Monitor” (7 Februarie 1977): „Astazi, un nou val de economisti, lucrînd într-o organizatie cunoscuta sub numele de Comisia Trilaterala, se afla pe punctul de a crea un nou sistem economic international, unul proiectat de oameni la fel de inteligenti precum Keynes si White (n.n.: este vorba de autorii sistemului înfiintat în urma Conferintei de la Bretton Woods, din iulie 1944. ce a dus la crearea Fondului Monetar International si a Bancii Mondiale, ambii economisti de profesie). Numele lor nu sînt bine cunoscute, dar acesti gînditori moderni sînt la fel de importanti pentru vremurile noastre, pe cît au fost Keynes si White pentru ale lor. În plus, acesti economisti, precum si omologii lor din timpul ceiui de-al II-lea razboi mondial, lucreaza împreuna cu înalti demnitari guvernamentali. Si ce se discuta acum la cel mai înalte niveluri ale guvernului, atît în Statele Unite, cît si în strainatate, este crearea unui nou sistem economic mondial – un sistem ce va afecta slujbele în America si oriunde altundeva, preturile pe care consumatorii le platesc, libertatea indivizilor, a corporatiilor si natiunilor, de a intra într-un sistem economic cu adevarat planetar”. Sub conducerea lui Mugur Isarescu, Banca Nationala a României s-a facut vinovata de faptul ca nu a luat nici un fel de masuri, desi legislatia (care îi conferea obligatia de control si interventie) o impunea, în cazul marilor fraude bancare, de genul Columna Bank, Credit Bank. Banca Dacia Felix, Banca Internationala a Religiilor. De asemenea, desi BNR are o Directie de Supraveghere si Control Valutar, nu a luat masuri pentru repatrierea valutei, care, obtinuta în urma tranzactiilor, externe, nu a mai intrat în tara (cazul firmelor Pepsi, Qudrant, Coca-Cola, NAPPA, afacerile cu tutun, bumbac si industrie usoara). Faptul ca Isarescu a fost recrutat de CFR se poate sustine si prin imposibilitatea schimbarii sale din functie, indiferent de interesele politice, în pofida incidentei penale a unora dintre afacerile familiei sale cu cetateanul Heinrich Schorsch, banuit a fi agent dublu. Au existat presiuni în favoarea sa inclusiv din partea FMI si Bancii Mondiale, care au amenintat cu sistarea oricarei creditari în cazul schimbarii acestuia. Trebuie aratat ca numirea lui Mugur Isarescu ca prim-ministru al României, la sfîrsitul anului 1999, a contribuit la desavîrsirea marilor infractiuni desfasurate la Fondul Proprietatii de Stat, îndeosebi cele derulate cu infractorii israelieni, cum este cazul afacerilor lui Sorin Shmuel Beraru si privatizarii Hotelului Bucuresti (infractori Eliahu Rasin si Robert Badner, alaturi de Radu Sîrbu). Astfel, privatizarea Hotelului Bucuresti era anchetată la sfirsitul anului 1999 de Corpul de Control al primului-ministru Radu Vasile, sub conducerea secretarului de Stat Ovidiu Grecea, cînd presedintele României, Emil Constantinescu, da o adevarata lovitura de stat, destituindu-l pe premierul Radu Vasile si înlocuindu-l cu Mugur Isarescu. Imediat, secretarul de Stat Ovidiu Grecea a fost destituit la rîndul sau, iar controlul efectuat la FPS, care trebuia sa conduca la destituirea presedintelui Radu Sîrbu, a fost brusc stopat si Raportul inspectorilor guvernamentali s-a pierdut prin sertarele noului prim-ministru al României, în timp ce dubioasele afaceri de la FPS si-au urmat, nestingherite, cursul. Conducerea Bancii Nationale a României a cunoscut exact si la timp situatia, care devenea din ce în ce mai critica, de la Bancorex, dar nu a întreprins nimic. Pierderile Statului Român nu au constat numai în cele 2 miliarde de dolari care au disparut din România, desi BNR poseda toate pîrghiile necesare pentru a preveni scurgerile financiare din tara. Acestora li s-au adaugat sumele reprezentînd echivalentul creditelor clientelare oferite de Bancorex diverselor grupari mafiote si pe care BNR le-a acoperit prin cererile de preluare la datoria publica. În realitate, BNR, sub guvernarea lui Mugur Isarescu, a „protejat” falimentul Bancorexului, o banca mult prea puternica pentru gusturile marii finante mondiale, care trebuia sa dispara daca nu putea fi cumparata, caci România trebuia sa intre si ea pe fagasul globalizarii. Pentru aceasta, proprietatea de stat trebuia sa treaca în cea particulara, dar nu oricum, ci conform criteriilor, cerintelor si intereselor globale promovate de asa-numitul Grup Bilderberg.
Tot ce s-a întîmplal în România post-decembrista poarta amprenta inconfundabila a conceptiei care sta la baza actiunilor acestei structuri suprastatale si care îi apartine unuia dintre fondatori, David Rockeffeller: „Sîntem în pragul unei transformari globale. Trebuie sa declansam o criza majora (economica, militara, politica, sociala, educativa, religioasa) si toate natiunile vor accepta Noua Ordine Mondiala”. De altfel, organizarea Grupului Bilderberg în 1954 a fost direct sprijinita de catre societatile secrete sioniste si mondialiste, de catre CIA, dar în primul rînd de catre Consiliul Afacerilor Externe (Council on Foreign Relations – CFR), cea mai puternica organizatie secreta oligarhica din SUA înfiintata înca din 1921, care activa deja pentru mondializare (sustinuta totodata de aceiasi doi bancheri evrei, Rockeffeller si Rothschild, co-fondatori ai Grupului). Grupul Bilderberg este coordonat de un comitet de conducere, compus din 39 de membri, care apartin si altor organizatii secrete mondialiste sau sioniste (Illuminati, marile loji masonice etc). Telurile principale ale organizatiei au fost formulate de la început de catre Printul Bernhard al Olandei – un guvern mondial pentru începutul Mileniului III, globalizarea economica mondiala (o lume unica) si o armata globala prin ONU. Cel mai puternic brat al grupului este însa Comisia Trilaterala (Europa Occidentala, America de Nord si Japonia), structura din care face parte, asa cum aratam mai sus, un singur român: Mugur Isarescu. Si astfel constatam ca cercul se închide, în sensul ca ne întoarcem la guvernatorul BNR si întelegem de ce aceasta banca nu a luat masurile care se impuneau în sistemul financiar-bancar românesc: pentru ca ar fi contravenit astfel intereselor structurilor globaliste, în care Mugur Isarescu a fost cooptat tocmai pentru a se actiona, prin el, asupra României.
Asa se face ca, în 1997, la conducerea celei mai mari banci românesti, Bancorex, este numit evreul Andrei Florin Ionescu. Prima grija a acestuia a fost aducerea în functia de sef al Directiei Plasamente Bancare a evreicei Rachel Sargent, prin transfer de la Directia Securities a bancii ABN AMRO Rotschild, permitîndu-i-se astfel sa faca plasamente din capitalul bancii românesti de stat pe pietele externe. Pîna la falimentul bancii, cerut insistent Statului Român tot de organismele internationale, Rachel Sargent a avut grija sa disperseze banii bancii si, totodata, sa spioneze intens banca. Serviciul de securitate al Bancorex a tras serioase, dar inutile, semnale de alarma asupra urmatoarelor aspecte: Rachel Sargent a introdus în Bancorex, dupa orele de program, chiar si sîmbata si duminica, numerosi cetateni straini, a cerut si obtinut fisele tuturor marilor clienti, pe care le lua si acasa, a cerut si obtinut fisele bancii pe grupe de activitati, nu a prezentat rapoartele de deplasare în strainatate (lunar cîte 5 zile la Londra), a încercat sa intre în posesia datelor Directiei de Operatii Speciale (fise si conturi MI, SI, SRI, MApN, SPP, Transmisiuni Speciale etc). Trebuie aratat ca evreica Rachel Sargent nu a actionat singura în interiorul Bancorex, ci împreuna cu cel care chiar i-a semnat angajarea, vicepresedintele bancii, Dragos Andrei, care si el venea prin transfer tot de la banca ABN AMRO. Dragos Andrei a aprobat materiale si, totodata, a emis hotarîri ilegale (fiind presedintele Comitetului de Credite, ca urmas al lui Florin Andrei Ionescu, a dat multe/mari credite fara garantii sau, din contra, a sufocat firmele neprotejate politic); n-a recuperat nici unul din creditele neperformante; a stopat executarea unor creante neperformante; a încalcat normele Bancorex de angajare si promovare, laudîndu-se ca e prieten cu fiul presedintelui de atunci al României, Dragos Constantinescu, si cu seful SIE, Catalin Harnagea; a agreat ca Rachel Sargent sa angajeze straini pentru diverse expertize nefinalizate, cu tariful de 230 de lire sterline pe ora. A pierdut 40% din clientii bancii, inclusiv prin redirijare catre ABN AMRO BANK.
La schimbarea din functie, Razvan Temesan lasa Bancorexului un volum de afaceri de 14.195 miliarde de lei, cu o pondere a creditelor restante de 7,9 miliarde, cu provizioane specifice de risc de 1.168,6 miliarde de lei. Banca era cotata de catre Thompson Bank Watch INC cu rating pe termen lung BBB si pe termen scurt A2, iar conducerea bancii era „bine vazuta” (well regarded).
Analiza activitatii lui Florin Andrei Ionescu atesta, în schimb, ca 74% din creditele aprobate de el au fost neperformante; 68% din creante date la particulari; finantarea importurilor de petrol a fost preluata de bancile straine, Bancorex pierzînd numai în acest caz cam 60 milioane de dolari pe an prin demolarea acestei afaceri; a fortat lichidarea datoriilor pe care le avea Compania Nationala de Petrol; a primit de la buget 4.500 miliarde de lei, cu care a cumparat datoriile lui George Constantin Paunescu, încerecînd sa-l bage în faliment si transformîndu-l dintr-un bun platnic într-un rau platnic; Florin Andrei Ionescu n-a platit cele 507 milioane de dolari la extern, ba, mai mult, Bancorex a ramas si fara cele 10 rafinarii românesti, pe care le putea vinde cu aproximativ 2 miliarde de dolari, sau le putea exploata, ca banca, în contul Statului Român. Toate acestea s-au petrecut, evident, cu stirea si sub obladuirea lui Mugur Isarescu. Lovitura finala asupra Bancorex a fost data tot de Dragos Andrei, fostul angajat al bancii lui Rothsehild, el contribuind direct (împreuna cu Banca Mondiala si cu Fondul Monetar International) la închiderea bancii.
În urma presiunilor emisarilor FMI si ai Bancii Mondiale, Statul a declarat falimentul celei mai mari banci românesti si l-a îndepartat pe Vlad Soare, noul presedinte numit între timp si care întocmise deja un plan de salvare a bancii. Banca Nationala a României l-a numit ca secretar general al Bancorex pe Alexandru Puscaciuc, al carui trecut esle legal de un alt evreu american, Gerald (Gerry) Guterman, cu care se combinase anterior, într-o tentativa de privatizare a Bancii Dacia Felix.
Asa cum mentionam înca de la începutul acestei analize, o alta forta cu interese mondialiste care a patruns în societatea româneasca cu intentia de a o modela potrivit propriilor scopuri este masoneria de diferite rituri si apartenente. Un exemplu al modului de actiune al acesteia îl reprezinta ascensiunea a doua dintre figurile proeminente ale României de astazi, Dinu Patriciu si Calin Popescu-Tariceanu. În ceea ce îl priveste pe Dinu Patriciu, anul 1990 îl gaseste ca arhitect, cu o experienta de 15 ani în materie, amplificata de proiectarea de palate în Emiratele Arabe Unite pentru magnatii petrolului din zona. Prima afacere pe care a pornit-o în primavara lui 1990, o firma de arhitectura si decoratiuni interioare, nu a avut nici un temei legal, dar avea în spate sprijinul masoneriei, prin socrul sau, ca si Calin Popescu-Tariceanu, al carui tata vitreg era Dan Amedeo Lazarescu. Ambii au fost sprijiniti sa acceada în sferele de vîrf ale afacerilor si politicii, cu alte cuvinte ale Puterii din România. Este evident astazi pentru toata lumea ca, în pofida esecurilor electorale repetate, cei doi liberali au cazut mereu în picioare din punct de vedere al afacerilor.
Activ în afacerile cu petrol înca din 1996, Dinu Patriciu a preluat controlul asupra grupului Rompetrol în 1998, cu sprijinul lui Sorin Ovidiu Vântu, care i-a transferat la momentul oportun, conform întelegerii, actiunile pe care acesta le achizitionase chiar de la PAS – asociatia salariatilor, care i-au cedat actiunile cu speranta ca astfel aveau sa fie protejati de atacul lui Patriciu.
Rompetrol era „nava amiral” a comertului exterior românesc, fiind singurul contractor specializat în petrol si gaze care activa cu succes pe piata mondiala. Ani de zile, a adus în tara milioane de dolari rezultati din lucrarile de foraj si constructii-montaj în domeniul petrolier, executate în diverse tari ale lumii. Afacerea Rompetrol a fost conceputa din start ca baza a unei strategii de destructurare a economiei nationale, caci ea a reprezentat începutul unei serii de lovituri succesive, care au dus la lichidarea întregului patrimoniu petrolier al României, una dintre averile strategice ale tarii fiind înstrainata prin jaf.
Tandemul de astazi OMV – Rompetrol este expresia unui periculos monopol în industria petrolului, creat prin contributia decisiva a „elitelor” mondiale.
Intrat de mai multe ori sub incidenta legii, dar niciodata condamnat, Dinu Patriciu continua sa fie obiectul scandalului Petromidia, izbucnit în 2004, fiind acuzat, din nou, de evaziune fiscala si spalare de bani într-un dosar deschis si în prezent.
Astazi nu mai este un secret ca Dinu Patriciu si-a adjudecat Petromidia cu sprijinul PSD, dar legaturile dintre PSD si Patriciu au fost cimentate de înalte fete ale masoneriei românesti si nu numai. Astfel, sotia Marelui Maestru al Marii Loje Nationale din România, Eugen Ovidiu Chirovici, este directoarea financiara a holdingului patronat de Dinu Patriciu, iar multi dintre cei care conduc masoneria româna sînt angajatii lui (de exemplu Marele Trezorier, Ion Tanasie). Dupa cum se stie, Chirovici a fost un apropiat al PSD vreme îndelungata, fiind chiar ministru în cabinetul Nastase, iar în 2004 a trecut de partea lui Dan Voiculescu.
În medii bine informate se sustine ca Patriciu este un apropiat al masoneriei rusesti si ca din aceasta postura ar fi mediat, alaturi de Eugen Ovidiu Chirovici, întîlnirea Marelui Secretar al Marii Loje Nationale a Rusiei, Alexandr Kondyakov, cu Calin Popescu-Tariceanu, în iunie 2006, în cadrul careia au fost discutate probleme economice care vizeaza în principal piata energetica. Alexandr Kondyakov a venit de mai multe ori în România, începînd cu 2003, anul constituirii Marii Loje Nationale, apoi în iunie 2006 si din nou în aprilie 2007. În sprijinul afirmatiilor referitoare la apropierea lui Dinu Patriciu de masoneria rusa vine si faptul ca la scurt timp de la întîlnirea româno-rusa, departamentul de Stat al SUA si-a dat acceptul pentru audierea unor martori în dosarul Rompetrol, redeschis în tromba, chiar pe teritoriul american, în interiorul Ambasadei României din Washington. Declaratiile acestora au fost folosite în probarea fraudarii Statului Român prin încasarea ilegala, de catre holdingul lui Patriciu, a creantei din Libia. Informatiile atesta faptul ca un al doilea scop al vizitelor repetate ale lui Alexandr Kondyakov în România, poate chiar mai important decît cel de natura economica, a fost cel de natura militara. Generalul GRU urmarea sa ia pulsul vechii retele a spionajului militar rus, pentru ca România nu este numai o miza economica, ci si una militara de mare importanta strategica, deoarece bazele americane instalate în tara noastra vor închide o linie care va „îndigui” avanpostul rusesc. România poate fi comparata cu un portavion fix, de pe care vor putea fi lansate atacuri pe o raza care se întinde din Caucaz pîna la Muntii Iranului. De aceea GRU, cu o insertie mult mai puternica decît KGB în spatiul românesc, vizeaza reactivarea cît mai multor cadre recrutate în perioada anilor ‘60 în timpul stagiilor de pregatire la Academiile sovietice, caci acestea au condus mari unitati si au avut în legatura un numar important de ofiteri din sistem. Ulterior, GRU si-a îmbogatit, în anii ‘80, structura informativa si a agentilor de influenta prin preluarea „dizidentilor”, „cresterea” acestora si plasarea lor în spatiul politic, dupa 1989. În aceste conditii, pentru a-si proteja interesele militare, este posibil ca Moscova sa întinda o „mîna” energetica Executivului de la Bucuresti, cu conditia sa obtina imunitate pentru oamenii sai. Constiinta înaltului sprijin de care beneficiaza i-a permis lui Dinu Patriciu sa înfrunte si chiar sa sfideze acuzele de tradare politica provocate de dezvaluirile aparute în presa cu privire la sponsorizarile masive facute în campania din 2004 catre PSD, aproape 2 miliarde de lei, conform propriilor declaratii.”

“Surse
Surse.org
WikiLeaks Mirror
Arhivă
Romanialeaks.org RSS

Nota redacției: Textul de mai sus ne-a parvenit de la dl Dinu Ciubotaru. Spune mult mai puțin decât în titlu! Lipsește din acest „CV” post decembrist al lui Dinu Patriciu cârdășia sa cu Petre Roman, esențială dacă vorbim de averea interlopului Dinu Patriciu… Ceea ce scade mult din greutatea textului.

Cu respect.

[mircea.costache]

Buna Dimineata.

Lectura zilei. Citez: "„Niciun șef de stat nu a fost primit în SUA cu așa de mari onoruri ca Nicolae Ceaușescu! Nici măcar regina Angliei!”

O vizită în SUA cum nici un şef de stat român nu va mai avea

În perioada 4-7 decembrie 1973, Nicolae Ceauşescu, la vremea respectivă preşedinte al Consiliului de stat, funcţie echivalentă celei de preşedinte al Republicii, întreprinde o vizită oficială în SUA la invitaţia preşedintelui Richard Nixon. Azi, când avem în faţa ochilor acrobaţiile la care se dedau politicienii români postdecembrişti – de la lideri ai Opoziţiei până la premieri şi preşedinţi – pentru smulgerea unei strângeri de mână absolut protocolare de la un preşedinte al SUA, o scurtă trecere în revistă a vizitei lui Nicolae Ceauşescu din 4-7 decembrie 1973 se impune.

Se impune şi pentru că după decembrie 1989, sub semnul năravului bolşevic de rescriere a trecutului, perioada Ceauşescu din Istoria României a fost simplificată tendenţios prin exagerarea eşecurilor şi micşorarea succeselor. Un neam trebuie să-şi asume din trecut nu numai succesele – spun istoricii înţelepţi. Da, dar un neam trebuie să-şi asume din trecut nu numai căderile, aşa cum se întâmplă azi cu epoca Nicolae Ceauşescu.
Călătoria din 1973 e una dintre cele patru întreprinse de Nicolae Ceauşescu în cei 24 de ani de domnie. Vizitase America în 1970, la invitaţia lui Richard Nixon. Avea s-o mai viziteze şi în 1975 (la invitaţia lui Gerald Ford) şi în 1979 (la invitaţia lui Jimmy Carter).
La ora 24 (ora Bucureştiului), în noaptea de 3 spre 4 decembrie 1973, avionul prezidenţial aterizează la baza aeriană Andrews, din apropiere de Baltimore. Conducătorul României e întîmpinat de o delegaţie condusă de Marion Smoak, şeful Protocolului de la Casa Albă. La scara avionului, îl aşteaptă, aliniată, o gardă militară de onoare. Nicolae Ceauşescu şi soţia se deplasează apoi cu elicopterul până la complexul prezidenţial Camp David, unde stau până marţi, 4 decembrie, dimineaţa.

Marţi, 4 decembrie, la ora 10,25 (ora locală), elicopterul cu cei doi aterizează la Washington. Suiţi într-o limuzină, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu străbat aleile Parcului Casei Albe, străjuite de ofiţeri în uniformă de gală, cu steagurile român şi american la bandulieră, până la intrarea de Sud a Casei Albe. Aici oaspeţii sunt întâmpinaţi de Richard Nixon cu soţia. Şeful statului român e condus de preşedintele american până la podiumul de onoare, drapat în catifea roşie. Apoi îl aşteaptă oficialităţile federale şi locale, printre care: secretarul Departamentului de Stat al SUA, Henry Kissinger, generalul Paul Abrams, şeful Statelor majore reunite, John Nevius, primarul Washingtonului. Garda de onoare, constituită în cinstea oaspetelui, prezintă onorul. Se intonează cele două imnuri, în timp ce se trag 21 de salve de artilerie. Un grup de militari plasat în spatele Gărzii de onoare înclină, în semn de salut, steagul federal şi drapelele celor 50 de state SUA. Cei doi preşedinţi trec în revistă Garda de Onoare. Condus de Richard Nixon, Nicolae Ceauşescu revine pe podium, unde primeşte defilarea fanfarei militare. Cei doi şefi de stat ţin cuvântări.

După un popas în Salonul Albastru al Casei Albe, Nicolae Ceauşescu şi Richard Nixon se îndreaptă spre cabinetul de lucru al preşedintelui american, unde încep convorbirile oficiale. Pentru Nicolae Ceauşescu se pune în mişcare o gigantică maşinărie de momente solemne şi de lucru, asigurate de multe alte instituţii şi personalităţi americane. Henry Kissinger îi oferă un dejun de lucru la Departamentul de Stat. Elena Ceauşescu ia ceaiul cu Patricia Nixon. Elvira Burger, soţia preşedintelui Curţii Supreme a SUA, îi oferă Elenei Ceauşescu un dejun. Participă şi soţiile altor membri ai Curţii Supreme şi Guvernului. Richard Nixon şi soţia sa, Patricia Nixon, dau marţi seara, la Casa Albă, un Dineu în cinstea soţilor Ceauşescu. Momentul e marcat de o mie şi una de înflorituri sărbătoreşti. La trecerea limuzinei prezidenţiale pe aleile Casei Albe, puşcaşi marini americani prezintă onorul. Sună iar trompeţii. Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt întâmpinaţi de cei doi soţi Nixon la intrarea dinspre Nord a Casei Albe. Oaspeţii sunt conduşi în Salonul Galben. De aici cele două cupluri coboară scara principală, în sunetele unui marş solemn şi, precedate de o gardă purtătoare de drapele, se îndreaptă spre marea sală de recepţie East Room.

În timpul dineului, cei doi preşedinţi rostesc toasturi. După dineu, în sala de recepţie, ansamblul de operă din Washginton interpretează fragmente din „Bărbierul din Sevilla”. În Toastul său, Richard Nixon afirmă la un moment dat, fără să tresară: „Ceea ce vreau să spun, totuşi, este că distinsul nostru oaspete din seara aceasta, dintre toţi oamenii de stat din lume, a jucat unul dintre cele mai însemnate roluri ale unui om de stat de pe glob, prin faptul că a văzut ansamblul problemelor mondiale cu care suntem confruntaţi şi nu numai pe acelea care implicau propria sa ţară sau o altă ţară, cu al cărei conducător el putea discuta într-un anumit moment. El a dat dovadă de înţelepciune şi înţelegere şi a contribuit enorm la deschiderea unor dialoguri care, altfel, ar fi rămas, poate, închise pentru totdeauna“.
Convorbirile oficiale dintre cei doi preşedinţi culminează cu „Declaraţia Comună a preşedintelui Consiliului de stat al Republicii Socialiste România, Nicolae Ceauşescu, şi a preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Richard Nixon”, semnată în cadrul unei Solemnităţi petrecute în sala de şedinţe a Guvernului american. Sunt prezenţi membri de seamă ai Guvernului SUA, în frunte cu Henry Kissinger.

Nicolae Ceauşescu desfăşoară la Washington o activitate neobişnuit de intensă. Se întâlneşte cu liderii Congresului american, pe Capitoliu, care dau o recepţie în onoarea oaspetelui român. Îi primeşte la reşedinţa sa de la Blair House pe directorul general al FMI, dr. Hendrick Johannes Witteveen, pe preşedintele Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Robert McNamara, pe Frederick Dent, ministrul Comerţului, şi pe William Casey, subsecretar de stat pentru problemele economice la Departamentul de Stat al SUA, pe senatorul Edward Kennedy, care aduce salutul Congresului american, pe George Shultz, ministrul Finanţelor, precum şi pe senatorii H.M. Jackson şi A.A. Ribicoff, cu care discută chestiunea Clauzei. Nicolae Ceauşescu e prezent, de asemenea, la semnarea „Acordului de constituire a Consiliului Româno-american pentru promovarea relaţiilor economice”, prilej cu care se întâlneşte şi discută cu reprezentanţi de frunte ai economiei americane. Preşedintele Camerei de Comerţ a SUA, Arch Booth, dă o recepţie la sediul Camerei.

Miercuri, 5 decembrie 1973, Nicolae Ceauşescu participă la un dejun oferit în cinstea sa de către conducerea Clubului Naţional al Presei din Washington. În cadrul manifestării, Conducătorul român ţine o conferinţă de presă cu cei peste 200 de ziarişti americani şi străini din sală. El îi cucereşte chiar din primul moment când renunţă la citirea tradiţionalei Declaraţii scrise. „Deoarece văd că aţi pus foarte multe întrebări şi avînd în vedere că intervenţia pe care o doream s-o prezint este tipărită, aş propune să renunţ la prezentarea ei pentru a răspunde la întrebări“. Asistenţa izbucneşte în aplauze.În aplauze, însoţite de o vie animaţie, izbucnesc cei 200 de ziarişti americani şi străini şi când Nicolae Ceauşescu încheie astfel Conferinţa de presă: „După ce-am răspuns la aceste întrebări, am început să-mi dau seama mai bine că este mai uşor să stai să pui întrebări, să fii în rândul presei, decît să fii preşedinte!“ Nu e un moment de politeţe diplomatică, de regulă absentă din personalitatea unui jurnalist, pe deasupra şi american, ci unul de sinceritate. Cei 200 de gazetari au semnificat astfel încântarea provocată nu numai de replică, dar şi de prestaţia interlocutorului.

„Scînteia” din 7 decembrie 1973 reproduce întrebările gazetarilor şi răspunsurile lui Nicolae Ceauşescu. Citite azi, întrebările dezvăluie o presă deloc protocolară cu vedeta lagărului comunist, primită de administraţia americană cu un protocol de care n-a beneficiat nici înainte şi nici după vreun şef de stat al României. Nicolae Ceauşescu e chestionat despre libertatea presei din România, despre retragerea României din Tratatul de la Varşovia, despre rolul său în destinderea relaţiilor dintre China şi SUA, despre relaţiile personale cu Richard Nixon. Cum răspunde Nicolae Ceauşescu la întrebările dificile? Dacă ne-am luat după pamfletele care ţin azi locul cercetării obiective, Nicolae Ceauşescu ar fi trebuit să facă spume la gură faţă de aceste „obrăznicii“ sau, în cel mai bun caz, să exploateze până la secătuire clasicul limbaj de lemn folosit la cuvântările din România.
Iată cum arată, pentru a exemplifica, două dintre momentele conferinţei dintre presa americană şi liderul român. În chestiunea emigrării evreilor:
„ÎNTREBARE: De ce limitează România emigrarea evreilor din ţară şi dacă se întrevede vreo modificare în acest sens? Dacă sînteţi de acord cu părerea senatorului Jackson privind acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate în funcţie de facilitarea plecării evreilor din ţara dumneavoastră?
RĂSPUNS: Sînt, de fapt, două întrebări.
Nu aş putea spune că există vreo limitare a emigrării evreilor care vor să plece din România. Această «limitare» este determinată de faptul că numărul evreilor care cer să plece devine tot mai mic, că şi numărul populaţiei evreieşti din România este destul de redus şi chiar de cererile de a reveni în România ale unora care au plecat cu puţin timp înainte. Mi-e teamă să nu se propună vreun amendament pentru a accepta primirea evreilor în România, în viitor (animaţie în sală). Aceasta m-a şi determinat să iniţiez un decret, pentru a nu mai accepta o stabilire în România decât prin decret al preşedintelui Consiliului de Stat.
În ce priveşte amendamentul despre care s-a vorbit aici, consider că acordarea clauzei naţiunii celei mai favorizate României şi altor ţări nu ar trebui să fie legată de problema emigrării. Aceasta este, pînă la urmă, o problemă a fiecărei ţări în parte; or, problema clauzei priveşte deschiderea unor noi perspective colaborării economice dintre România şi Statele Unite şi corespunde unor necesităţi ale dezvoltării viitoare. Cum aţi privi, oare, dumneavoastră şi poporul american, dacă alte ţări ar introduce în legile lor amendamente care să condiţioneze relaţiile cu Statele Unite de soluţionarea unor probleme interne ale S.U.A.? Ar corespunde aceasta unui spirit de relaţii noi, de egalitate, în lume? (Animaţie, vii aplauze).“
În chestiunea, valabilă şi azi, a exploatării zăcămintelor petroliere din România:
„ÎNTREBARE: După cum poate ştiţi, domnule preşedinte, Statele Unite sînt profund preocupate de criza energiei şi petrolului, cum se spune acum. Am primit mai multe întrebări dacă ţara dumneavoastră vinde petrol în străinătate şi cui anume, şi dacă putem spera ca frumoasele sonde din România să ajute Statele Unite în prezenta stare de strîmtorare?
RĂSPUNS: Criza energiei şi petrolului nu este, de fapt, ceva nou. Ea a preocupat şi înainte cele mai multe ţări, între care şi Statele Unite ale Americii. Ea a izbucnit acum cu putere datorită situaţiei din Orientul Mijlociu, dar poate că aceasta a fost un bine, deoarece a atras atenţia şi a pus în faţa guvernelor probleme deosebit de presante pentru viitor, indepedent de conjunctura din momentul de faţă. În ce priveşte România – şi ea are asemenea preocupări. Avem un program de dezvoltare a diferitelor surse de energie, inclusiv de prospecţiuni în Marea Neagră pentru unele surse de petrol – şi sîntem gata să acceptăm o colaborare cu firme din Statele Unite pentru a căuta petrol. În ce priveşte livrarea, în momentul de faţă, de petrol din frumoasele sonde ale României, cu regret trebuie să vă spun că, timp de o sută de ani, ele au livrat petrol şi Statelor Unite, încît acum nu mai pot da atîta petrol care că satisfacă necesităţile României şi ale altora. Dacă, prin colaborarea în prospecţiuni, vom găsi petrol, fără nici o îndoială că, pe baza rezultatelor acestei colaborări, vom putea livra petrol şi Statelor Unite.”

Ca discipol al lui Caragiale, nu pot să nu remarc ironia din răspunsul lui Ceauşescu la adresa prozei ieftine din întrebarea despre „frumoasele sonde din România”. Ca dovadă că posomorâtul Ceauşescu avea şi momente când se dovedea un om cu simţul umorului!

Miercuri, 5 decembrie, seara, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu oferă o recepţie în onoarea lui Richard Nixon şi a Patriciei Nixon în saloanele Ambasadei RSR de la Washington. A doua zi, după încheierea părţii oficiale, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu pleacă de pe peluza Casei Albe cu elicopterul la baza Andrews. De aici, cu avionul prezidenţial pus la dispoziţie de preşedintele SUA, Nicolae Ceauşescu întreprinde o vizită la Wilmington (Carolina de Nord), la Cleveland (Ohio) şi la Hartford (Connecticut). Vineri, 7 decembrie 1973, la amiază, Nicolae Ceauşescu aterizează la New York.
Înainte de a se îmbarca pentru România, are întâlniri şi convorbiri cu secretarul general al ONU, Kurt Waldheim, şi cu un grup de reprezentanţi ai cercurilor industriale, comerciale şi financiare din SUA, la sediul Central al firmei Manufacturer Hanover Trust din New York. Vineri seara, ora 20, avionul prezidenţial decolează spre Bucureşti. Aceasta a fost vizita oficială a lui Nicolae Ceauşescu în USA din 4–7 decembrie 1973, o vizită cum n-a mai avut şi nu va mai avea nici un şef de stat al României. Au urmat alte şi alte vizite la fel de triumfătoare nu numai în SUA, dar şi în alte state ale lumii.

25 decembrie 1989, Cazarma Târgovişte. Cei trimişi de Ion Iliescu de la Bucureşti ca să-l lichideze pe Nicolae Ceauşescu evită să-l privească în ochi pe fostul Conducător. Explicabil. Ar fi văzut în privirile acestuia amintirea unor momente de glorie pe care România nu le va mai cunoaşte niciodată.

ION CRISTOIU

Nota Redacției: afirmația din titlu aparține unui român stabilit în SUA în urmă cu vreo 50 de ani,cercetător asiduu prin arhivele americane: VICTOR GAITAN

Cu Stima noastra si mandria Citez: " minciuna,linguseala,interesul si prostia"