TDI scrie:China produce enorm şi vinde enorm. În acelaşi timp cheltuie foarte puţin cu populaţia(să ne reamintim poziţia macroeconomică a României în 1989 şi avantajele geostrategice pe care le avea o ţară fără datorii externe, cu o industrie mare, etc.). În consecinţă rezerva valutară uriaşă de aproximativ 3000 de miliarde de dolari. Avem potenţial, resurse (umane, funciare, minerale, un acces ridicat la piaţa UE) - ei au fondurile şi pot obţine rezultate foarte bune cu ajutorul nostru. Atât timp cât s-a afirmat că întâlnirea asta are rolul de a diviza UE, nouă ne va fi bine atât timp cât ne poziţionăm de partea celui care câştigă (când 2 se bat al 3-lea câştigă).
Numai ca noi nu santem al 3-lea.Santem 1 pentru care se bat mai multi de 2.La un moment dat, se vor intelege si vor imparti, iar noi vom trai bine mersi ,"liberi in democratie",cu dreptul de a munci.pentru tara si alesii sai.Sant "mandru " si foarte "bucuros" ca traiesc intr-o tara "libera " si "democrata"cu resurse umane si minerale .