Prima pagină ‹ OFF TOPIC ‹ CAFENEA - DISCUTII DESPRE ORICE

[LUPU' ALBINELOR]

Pa, pa, nașu !(ilustrația )
https://damblarin.blog/2024/04/08/pa-pa ... lustratia/

[LUPU' ALBINELOR]

Pa, pa, nașu ! [AUDIO]
https://damblarin.blog/2024/04/09/pa-pa-nasu-audio/

[LUPU' ALBINELOR]

ARTIFICIAL PERCEPTION
https://damblarin.blog/2024/04/10/artif ... erception/

[LUPU' ALBINELOR]

Răpitorul și cu scoica [AUDIO]
https://damblarin.blog/2024/04/12/rapit ... ica-audio/

[ioanpuiu]

Bine ai venit în lumea WordPress (unde numai cei bravi ajung )

Mulţumesc pentru condimente Lupule, bune în mâncare, bune şi în scris.
Am vrut atunci să-ţi trimit o menţiune specială pentru "La răscruce de vânturi", nu ştiu dacă ai receptionat-o fiind sub forma aia
"poate am îndoit butonul apreciază, poate l-am apasat prea tare". În traducere, cu mult entuziasm.
Este o diferenţă atât de mare între cele două genuri pe care le abordezi încât mă gândesc uneori că poate sunteţi doi, poate permiţi cuiva să publice pe blogul tău.

[ioanpuiu]

Sper ca și alții de pe Stupăritul să îți urmeze exemplul !

Nu am aroganţa să fiu un exemplu pentru cineva şi nu cred că am puterea de a influenţa pe cineva dar cred că ar putea să-ţi ofere mai multă sustinere, mai multă decât deloc după cât de multe frunţi ai descreţit de-a lungul anilor cu VARZA de BRUXEL şi încă o mai faci.
În contul acelor momente de destindere ar putea să-ti facă puţină galerie pe noul tău blog sau chiar mai multă.
Este, aşa cum spuneai tu pe undeva, şi gratis şi nici nu doare.
În afară de asta, chiar dacă esti plecat departe de casă, de fosta ta casa, tot de-al nostru eşti şi patriot pe deasupra: tot la noi te gandeşti, despre noi scrii...

[ioanpuiu]

În mesajele mele de după "Uitare" nu am folosit cele mai potrivite cuvinte, am înţeles asta după şi am vrut să-ţi scriu dar am amânat.
Fiecare zi de amânare a adus cu ea noi justificări pentru inacţiune începând cu, oare vei primi bine ce scriu sau nu? continuând cu, oare chiar e nevoie să fac asta? şi sfârşind cu, de ce să ma complic?
Am avut primul impuls într-o seară aproape de miezul nopţii după ce am vizionat Românii au talent.
Ultimul concurent din program care a intrat pe scenă a fost o tânără din Satu Mare, o necunoscută cu o chitară în braţe, decentă sub toate aspectele, o decennţă pierdută aproape, rară şi cumva anormală pentru vremurile astea.
Când urmaresc emisiuni de genul ăsta aştept întotdeauna să apară "ceva", ceva care să merite aşteptarea şi recunosc, simpla ei aparitie pe scenă nu-mi dădea speranţe mari dar ce a urmat m-a luat cu totul prin surprindere.
O voce foarte bună, mesajul foarte personal în care suferinţa are împletit în ea un fir de optimism, emoţia acelui moment unic pentru ea, probabil irepetabil, "pachetul" ăsta mi-a depaşit toate aşteptările. Cu mult şi nu numai mie. Ăla a fost în opinia mea momentul unei creaţii artistice autentice şi spun autentic nu pentru era original şi nu o copie ci pentru că venea dintr-o trăire reală.
Tema asta a suferinţei ajunge mai uşor la sufletele oamenilor deoarece toţi au trecut prin suferinţă într-un moment sau altul al vieţii, ştiu cum este şi mai ştiu că ea, suferinţa, poate să apară din nou oricând, neaşteptată si neanunţată. Alţii o trăiesc la prezent. Există o înţelegere a suferinţei, un fel de solidaritate.
Marea majoritate a oamenilor îşi duc suferinţa în tăcere si singurătate, o ascund fată de restul lumii. Foarte puţini o expun şi dintre cei deja puţini numai câtiva reuşesc să-i dea o formă artistică.
Îţi trimit piesa sub forma unui link https://www.youtube.com/watch?v=bFpEOPI4xwg
şi dacă tu crezi că merită mai mult, daca o apreciezi cu alte cuvinte, te invit să o faci publică pe blogul tău, direct clip, poate şi comentezi ...
Versiunea din concurs, la ea mă refer deoarece există şi o inregistrare de studio, probabil ulterioară, dar care nu mai are aproape nimic din cea pe care o consider eu originală, e rece.

Ţi-am scris toate astea ca o trimitere nu suficient de subtilă la cele două genuri pe care le abordezi pe blog, ăsta si pamfletul.
Umorul simplu, cu piper sau acid, poate capăta pe alocuri o formă artistică dar este în principiu o constructie pe o temă aleasă, are corespondent în realitate dar rămâne ceva fictiv în esenţă.
În afară de asta, nu ştiu cum este la tine acolo în Bruxel dar pot să-ţi spun că în realitatea în care traiesc eu, socială, economică, natională daca vrei, nu s-a instalat veselia şi în consecinţă nu a rămas mult loc pentru umor.
Poate numai pentru cineva care vrea să evadeze din realitate dar asta nu poate dura mai mult decât un scurt moment.

Au fost preferinţe personale nu o critică si sper că acum vei vedea altfel obiecţiile mele trecute.

[LUPU' ALBINELOR]

Am vrut atunci să-ţi trimit o menţiune specială pentru "La răscruce de vânturi", nu ştiu dacă ai receptionat-o fiind sub forma aia
"poate am îndoit butonul apreciază, poate l-am apasat prea tare". În traducere, cu mult entuziasm.

-saLU’ Puiule !
Da, trebuie să recunosc că nu am perceput mesajul inițial cu sensul pe care l-ai explicat tu acum. Ci mai degrabă ca pe un reproș de genul ’ia de aici Like-uri, să-ți ajungă pe tot anul !’…

Este o diferenţă atât de mare între cele două genuri pe care le abordezi încât mă gândesc uneori că poate sunteţi doi, poate permiţi cuiva să publice pe blogul tău.

Poate tocmai din capacitatea de pendulare între cele două forme de expresie artistică rezidă farmecul și carisma lui Damblarin.

Argoul, jargonul și miștocăreala acidă, cuprinse în pamfletele mele, surprind și amendează în același timp (în caz că ai uitat rolul pe care îl joacă pamfletul, ca specie literară, jurnalistică), strada, politicul, socialul, viața de zi cu zi, cu vulgaritatea lor specifică unei societăți bolnave. Abordare cu mare priză la ’marele public’. Un public dotat cu un înnăscut și acut simț al umorului.

De partea cealaltă, potentații cu veleități academice (și de regulă cu un simț al umorului destul de constipat), rezonează mai mult cu partea dramatică și elegant formulată literar, ’lustruită’, a prozei sau textului scris. Poate și de aici eșecul de a fi receptată cu naturalețe de 'neacademici'...

Vreau să îți reamintesc de faptul că I.L.Caragiale a rămas în conștiința colectivă mai mult ca pamfletar, deși el a fost și poet, dramaturg, nuvelist, scriitor, director de teatru, ziarist sau comentator politic.

La urma urmei, în blogging, ești condamnat la irelevanță, invizibilitate sau uitare, dacă nu reușești să atragi atenția unui public cât mai mare asupra a ceea ce faci.

Iar eu mi-am propus să realizez asta prin șocarea imaginației. Culte sau mai puțin culte. Capisci ?

Da Puiule, nu le poți avea pe toate ! (mă refer la tine, că eu le am )

Sper că o să apreciezi gluma ! ( că te știu sensibilos tare) .
LU’

[LUPU' ALBINELOR]

VILLIA
https://damblarin.blog/2024/04/12/villia/

[LUPU' ALBINELOR]

În afară de asta, nu ştiu cum este la tine acolo în Bruxel dar pot să-ţi spun că în realitatea în care traiesc eu, socială, economică, natională daca vrei, nu s-a instalat veselia şi în consecinţă nu a rămas mult loc pentru umor.
Poate numai pentru cineva care vrea să evadeze din realitate dar asta nu poate dura mai mult decât un scurt moment.

Poate că momentul ăsta este ceea ce mai poate echilibra balanța, tocmai prin evadarea din realitate.

Nici la BXL nu e fericire maximă. Decât dacă reușești să evadezi din realitate. Puțin câte puțin.

Iar eu asta încerc să fac, Puiule. Să ajut oamenii să evadeze din realitate. Chiar și pentru câteva momente.

Dacă reușesc, mă salvez și pe mine de la prăbușirea într-o prăpastie existențială fără de umor...

[LUPU' ALBINELOR]

SE POATE ȘI MAI RĂU !
https://damblarin.blog/2024/04/14/se-poate-si-mai-rau/

[LUPU' ALBINELOR]

Se poate și mai rău ! (ilustrația)
https://damblarin.blog/2024/04/14/se-po ... lustratia/

[LUPU' ALBINELOR]

Se poate și mai rău ! [AUDIO]
https://damblarin.blog/2024/04/16/se-po ... rau-audio/

[LUPU' ALBINELOR]

Când moartea îmi va bate-n geam
https://damblarin.blog/2024/04/18/cand- ... te-n-geam/

[LUPU' ALBINELOR]

Când moartea îmi va bate-n geam (ilustrația)
https://damblarin.blog/2024/04/18/cand- ... lustratia/

[ioanpuiu]

Argoul, jargonul și miștocăreala acidă, cuprinse în pamfletele mele, surprind și amendează în același timp (în caz că ai uitat rolul pe care îl joacă pamfletul, ca specie literară, jurnalistică), strada, politicul, socialul, viața de zi cu zi, cu vulgaritatea lor specifică unei societăți bolnave. Abordare cu mare priză la ’marele public’.

Eu cred că iroseşti bunătate de talent şi o căruţă de energie pe deasupra.
Sună frumos definitia aia, aproape nobil în intenţie dar rolul pamfletului s-a uiatat pe el însuşi şi nu mai amendează pe nimeni.
Poate a funcţionat cândva pe principiul "name and shame" aşa cum spui dar astăzi nu o mai face.
Personajul ăla colectiv despre care scrii tu, "românii", sa învăţat cu pamfletu' ca măgaru' cu bătaia, mănâncă pamflet pe pâine fară nici o durere.
E mâncarea naţională, meniu fix, la cantina săracilor. Numa' când vine de la guvernare e mai bogat meniul:pamflet cu basme.

E ca la antibiotice, excesul crează rezistenţă iniţial iar în timp imunitate.
Când schimb canalele TV în pauzele de publicitate, la care am dezvoltat intoleranţă, şi văd că "Las Fierbinti" încă se transmite după atâtia ani cu un nou sezon şi noi episoade mi se'negreşte ecranul în cap. Ăsta şi multe altele ca "La Bloc" şi nu mai ştiu câte sunt dar lista lor pare nesfârşită. Valorile de audienţă le menţin în programe.
Pare că lumea dă năvală să se vindece de toate acele tare ale societătii de care vorbeşti. Doar pare dar adevărul este crunt şi trist. În loc de îndreptare şi vindecare s-a ajuns la validare.
Subiecţii despre care scrii şi tu nu se mai ascund jenaţi macar şi nu se simt stingheri.Ei se văd peste tot, se fac filme despre ei, au ajuns vedete şi se simt validati.
Cam atât mai reuşeşte să facă pamfletul în zilele nosastre.