Prima pagină ‹ OFF TOPIC ‹ CAFENEA - DISCUTII DESPRE ORICE

[Donbazil]

Sal'tare!
Dar din pacate mai sunt si " invalizi" d'astia....

https://www.youtube.com/watch?v=F3Oki9SQpEQ

[Donbazil]

Sal'tare!

În 1782, un nou decret imperial pentru Transilvania și Banat intitulat “Der Regulazione Zingarorum”, a fost instituit de noul împărat, Iosif.

“Se interzice țiganilor să mai locuiască în corturi, să crească și să dețină cai. Folosirea limbii țigănești se pedepsește cu 25 de lovituri de bâtă. Aceleași pedepse vor fi aplicate țiganilor care nu vor face agricultură. De muzica lor se vor ocupa doar când nu este de lucru la câmp. De asemenea, copiii de țigani vor fi dați la școală”.http://lupuldacicblog.wordpress.com/201 ... i-de-bata/
............................................................................................................

Connor Wilton, un fotbalist englez mutat în România, este cea mai recentă victimă din şirul de sportivi agresaţi de ţigani, după cazul boxerului Ciprian Apodaresei din Deva, care a ajuns în spital după ce a fost lovit în cap cu un bolovan. Englezul a fost bătut cu sălbăticie de un grup de ţigani, sportivul care joacă în liga a 5-a din Sălaj la Gloria Ban fiind lovit cu toporul în cap.http://www.frontpress.ro/

[cantemir]

Sal'tare!

“... Folosirea limbii țigănești se pedepsește cu 25 de lovituri de bâtă

...in cap! Asa trebuia mentionat.
Aia milosi, le-au dat la talpi! Si de-atunci danseaza "traditional" ca pusi pe plita-ncinsa!

[proapis13]

A trecut 1 Decembrie...şi mulţi nu mai sunt români! Iată un contra-exemplu! Limba Română din Pamir!!! Într-o localitate din Munţii Pamir se vorbeşte limba română de Acad. Nicolae Dabija Întâmplarea de mai jos mi-a fost povestită de un scriitor tadjic, acum vreo zece ani. Mi s-a părut instructivă prin ingeniozitatea de care dă, câteodată, dovadă basarabeanul nostru când e pus în condiţii-limită. În primii ani de după război, un compatriot de-al nostru, ca să scape de deportare, a fugit în... chiar locurile către care erau deportaţi unii dintre consângenii săi. Adică nu chiar acolo, dar cam încolo. S-a ascuns în nişte munţi de la celălalt capăt al fostei URSS, undeva aproape de frontiera cu Afganistanul, într-un aul din Badahşanul-de-Munte al Tadjikistanului, într-o şcoală pierdută în Munţii Pamir, şi a predat toată viaţa sa, timp de aproape cinci decenii, limba franceză. Aulul era mic, situat între două prăpăstii de munte, rar cine ajungea în acel sătuc, rar cine pleca din el. Până aici nimic prea neobişnuit. Au mai fost cazuri din acestea. Şi cu estonieni sau armeni care s-au ascuns în colhozurile basarabene şi cu basarabeni care s-au ascuns în închisorile din Siberia. Dar inventivitatea acestora păleşte pe lângă cea a eroului nostru. S-a întâmplat ca în toiul restructurării un tadjic sau o tadjică din acel cătun să coboare – cu „parașuta"?!, cu funiile unor salvamontişti?!, cu ajutorul alpiniştilor?! – ca să-şi încerce puterile, ca să intre şi el (sau ea) la o instituţie de învățământ, unde urma să susţină şi examen la limba franceză. Dar, spre stupefacția membrilor comisiei de examinare, deşi aceştia erau mari specialişti în studiul limbii franceze, nici unul dintre ei n-a priceput nici o iotă din ce le vorbea în franceză candidatul. Fostul elev, cel mai bun la obiectul respectiv din acea şcoală, a rămas şi el foarte surprins că aceştia nu-l înțelegeau. Alertată, comisia a anunţat pe dată ministerul, iar Ministerul Învățământului din Tadjikistan a trimis o inspecţie să vadă ce fel de franceză se predă acolo în aulul cela din creierul munţilor, de n-o poate pricepe nici un specialist. Ajunşi la faţa locului, membrii comisiei au constatat cu stupoare că mai bine de patruzeci de ani, în loc de limba franceză, basarabeanul nostru le predase mai multor generaţii de tadjici limba...română. Cu atât mai mult, le-a recunoscut membrilor înaltei comisii, de-acum bătrnul profesor, că o alta, el nici nu cunoaşte. Până la urmă comisia a fost de acord cu argumentele că şi limba română e o limbă străină, că şi ea e una de proveniență latină, că şi limba română e frumoasă (concetăţeanul nostru exemplificând, bănuim, cu strofe din „Mioriţa" sau„Luceafărul"), că şi ea poate fi vorbită în nişte ţări din lume ş.a.m.d. Comisia a dat până la urmă a lehamite din mână şi – cum profesorul era prea bătrân şi-l iubea tot aulul, ca să-l pedepsească prea aspru – i-a permis s-o predea mai departe, până va sosi înlocalitate un specialist de adevărată franceză, cu o singură condiţie – să nu-i mai spună limbii predate de el „franceză", ci română... Astfel, în cataloagele acelei şcoli – unica în Tadjikistan, dar bănuim şi-n toată Asia Mijlocie – la capitolul „limba străină" e trecută „limba română", iar mulţi dintre maturii care țin în mâini atestatele acelor fii şi fiice de tadjici se întreabă poate în gândul lor: la ce le-o fi trebuind acestora limba română şi unde o vor putea aplica aceştia vreodată în viaţa lor de tadjici?! Mi s-a mai povestit că – aşa cum în acea fostă republică sovietică începuse imediat după aceea şi un război fratricid, care mai continuă – autorităţile au şi uitat în curând de „profesorul" basarabean, un alt profesor de „limbi străine" Ministerul de la Dușanbe n-a mai expediat în sătucul din vârful Pamirului, acesta predând în continuare limba română acelor tadjico-persani. Cum domnul profesor a fost unul bun, dar şi exigent –neposedând suficient de bine nici tadjica, nici rusa, a comunicat cu mai multe generații de elevi deveniţi ulterior părinţi şi bunici doar în „franceza" lui –, tot aulul cela de lângă Afganistan vorbeşte două limbi: tadjica şi româna. Iar când a aflat că ministerul intenționează să le trimită un alt profesor, mai tânăr, cu o altfel de „franceză" „adevărată", satul a expediat pe dată o scrisoare de protest la Dușanbe, menționând că el nu doreşte o altă franceză, că el s-a obişnuit cu aceasta vorbită de „efendi învățător" şi pe care locuitorii lui – fiind elevi sârguincioși la vremea lor – o cunosc suficient ca să-și poată ajuta copiii sau nepoții să-şi facă temele pentru acasă, fiind şi prea bătrâni ca s-o ia de la capăt. Undeva prin Pamir, munţii cei mai înalţi din Asia, cărora li se mai spune şi „acoperişul lumii", se află un aul mic, pierdut între pietre, care vorbeşte româneşte. Atunci când Basarabia – aşa cum visează azi Voroninii, Mişinii, Ostapciucii, Ţaranovii, Potlogariovii şi alţi jalnici trecători prin istoria noastră – nu va mai vorbi româneşte, Dumnezeu, sunt sigur de acest lucru, va putea reconstitui limba română cu ajutorul copiilor acelui sătuc din Munţii Pamir, de deasupra lumii, care o vorbesc cu mai mult dragşi cu mai mult respect decât cei care opt ani au condus Republica Moldova ca pe o ţară duşmană, precum cotropitorii nemiloşi, care îngenunchind o ţară aveau un singur scop: cum să o distrugă în aşa fel încât aceasta să nu-şi mai revină niciodată.
salve

[proapis13]

Într-o zi un florar a mers la un frizer pentru o tunsoare. După tunsoare, el a întrebat despre factura lui, iar frizerul a răspuns, “Eu nu pot accepta bani de la tine, eu fac asta în folosul comunităţii în această săptămână.”Florarul a fost mulţumit şi a plecat din magazin.
A doua zi când frizerul a mers sa deschidă atelierul său și a găsit la uşa lui un “mulţumesc”, cărţi şi un buchet mare de trandafiri roșii, pentru el.
Mai târziu, un poliţist vine pentru o tunsoare, şi atunci când el încearcă să plătească factura lui, frizerul a răspuns din nou: “Eu nu pot accepta bani de la tine, eu lucrez în folosul comunităţii în această săptămână. “Poliţistul a fost fericit şi a părăsit magazinul.
A doua zi când frizerul a mers sa deschidă atelierul său, a găsit la usa lui un “mulţumesc”, cărţi şi o duzină de gogosi, pentru el.
Apoi, un parlamentar a venit pentru o tunsoare, şi când a vrut să plătească factura lui, frizerul a răspuns din nou: “Eu nu pot accepta bani de la tine. Eu lucrez în folosul comunităţii în această săptămână. “Parlamentarul a fost foarte fericit şi a părăsit magazinul.
În dimineaţa următoare, când frizerul a mers să deschidă atelierul său și a găsit o duzină de deputati şi senatori aliniați, în aşteptare pentru o tunsoare gratis.
Aceasta ilustrează diferenţa fundamentală dintre cetăţenii ţării noastre şi politicienii care-i conduc.
Atât politicienii, cât şi scutecele trebuie schimbate cat mai des … pentru acelaşi motiv!
salve

[cantemir]

Atât politicienii, cât şi scutecele trebuie schimbate cat mai des … pentru acelaşi motiv!
salve

Beleaua e ca ii schimbam intre ei!
Politicienii imaturi, cu personalitatea juganita, scoliti cu forta in arta oratoriei de partid, obligati sa tina discursuri sforaitoare, dar foarte bine sprijiniti in scutecele lor cacate multicolor, vor sustine cu indarjire idealurile "noastre"... Si interesele lor! Totul, la umbra unor mari... umbre!

Schimba-i cat de des ai vrea! Tot pe ei ii vei avea!

... ...Stiu ca n-are nici un talc si nici un farmec! Da' ziceam si eu, asa...!

[gerulla77]

Tuturor ne-a placut povestea despre "profesorul de franceza" dar daca ar fi fost citita de un neamt sau un japonez acestia ar fi fost oripilati de inselatoria care a dus la o pervertiire a societatii din acea asezare care ulterior au refuzat "realitate" unui adevarat profesor de franceza.Parerea mea este ca marea noastra problema nationala nu sunt defectele arhicunoscute ale cetatenilor(politicieni sau nu),indiferent de etnie sau cultura.Marea noastra tara istorica este ca nu ne acceptam asa cum suntem si cunoscandu-ne defectele sa le transformam in calitati pe care sa le exploatam la maximum.Cu toti cunoastem situatiile in care un roman descurcaret repara cu o sarma nu stiu ce masina sofisticata pe care un neamt n-ar repara-o decar schimbamd piese defecte cu una noua.Problema este ca dupa reparatie noi ramanem tot cu sarma si ulterior vom arunca intreaga masina pentru ca n-am continuat reparatia.Indiferent de unde suntem:Muntenia,Transilvania,Oltenia sau Moldova sau de unde mai doriti,suntem un popor cu calitati si defecte si depinde de fiecare dintre noi sa incepem sa ne inbunatatim activitate (nu spun sa ne schimbam pt. ca asta nu cred ca se poate ci sa ne folosim optim calitatile si sa ne minimalizam defectele).Nu putem sa devenim nemti,japonezi sau americani dar putem deveni niste romani mai eficienti,doar atat.

[cantemir]

... Până la urmă comisia a fost de acord cu argumentele că şi limba română e o limbă străina...

...Este si va mai fi!

Raposatul socru-meu (Iarta-l Doamne, de profesor!), zicea ca nu si-ar da fata, dupa unu ce nu stie MACAR gramatica!
Acu' ce-a fost, s-a dus! Extemporal n-am apucat sa dau!

Dumnezeu a ramas cu el,
El cu gramatica,
Io am ramas cu fata!

Dar au trecut anii...! Peste un sfert de secol! Si s-a sucit roataaa...!

Care-i marea mea dilema:
Avand in vedere ca deja am ceva ani in plus decat avea el atunci cand promulgase "legea gramaticii', ce-ar trebui sa fac eu acu, in pragul senectutii:
-sa ma apuc de invatat,
-sau sa ma las de fumat?

[Mircea_63]

Marea noastra tara istorica este ca nu ne acceptam asa cum suntem si cunoscandu-ne defectele sa le transformam in calitati pe care sa le exploatam la maximum.

Gerulla, eu am defecte cu gramada. Cum sa le transform in calitati? Daca ai o solutie...esti grozav.

[gerulla77]

E ca la alcoolicii anonimi:in primul rand trebuie sa le recunosti in fata altora,sau mai bine in fata ta (dar nu doar din varful buzelor),apoi trebuie sa ti le asumi si in in ultimul rand trebuie sa incepi sa LE IUBESTI,pentru ca ele te reprezinta.Cand ai trecut prin toate acestea trebuie sa te gandesti daca mai vrei sa traiesti alaturi de ele sau vrei sa te eliberezi de ele,dar nu cu ura sau resentimente (pt. ca atunci se lipesc mai tare de tine) si tot cu IUBIRE pt. ca ele au reprezentat o perioada din viata ta,dar acum a inceput o alta perioada in care vrei sa pasesti fara ele (poate cu altele Dar nu cu aceleasi ).

[gerulla77]

Am uitat sa spun,sunt absolvent de psihologie si am cochetat ,printre altele, si cu psihoterapia.

[Donbazil]

Sal'tare!

Ştefan Jäger a fost fiul bărbierului Franz Jäger şi al Magdalenei Schuller din Cenei. La vârsta de 12 ani, în 1889, a fost dat la şcoala privată pentru băieţi "Franz Wieszners" din Timişoara. Patru ani mai târziu a mers la liceu în Seghedin (1893-1895) unde şi-a descoperit pasiunea pentru pictură.
La vârsta de 18 ani a frecventat la o şcoală de artă din Budapesta, unde a fost influenţat de pictori faimoşi precum profesorul Ede Balló, Greguss sau Bertalan Székely. În aceeaşi perioadă tatăl lui Ştefan se îmbolnăveşte foarte tare şi nu mai poate să-şi susţină financiar fiul. Moare în 1910. Pentru a-şi putea continua studiile, Ştefan găseşte o slujbă de tutor la o familie bogată din Budapesta.
Primele picturi i-au fost cerute de galeria privată "Almasy" din Budapesta, unde motivele religioase, natura statică şi peisajele lui Jäger se dovedesc foarte căutate. Mai departe primeşte diferite comenzi pentru icoane şi altare din oraşele Arad, Jazowa, etc.
La începutul secolului al XX-lea, Jäger devenise bine cunoscut în branşa pictorilor. În 1906 picteaza prima sa mare lucrare, "Colonizarea şvabilor" (Die Einwanderung der Schwaben). Lucrarea a fost comandată de satul bănăţean Cărpiniş (atunci Gertjanosch). Pentru a putea plăti, şvabii de aici au făcut o chetă care a strâns banii necesari. Succesul acestei lucrări îi aduce lui Jäger o a doua comandă de la Cărpiniş. Pentru această lucrare însă, întreprinde o călătorie în Germania, unde vizitează numeroase localităţi, mai ales Ulm, Stuttgart şi Nürnberg, pentru a observa obiceiurile şi costumele populare ale strămoşilor şvabilor bănăţeni.
Odată cu terminarea studiilor în arte, Jäger întreprinde şi alte călătorii, în Germania, Austria şi Italia. Totuşi, în 1910 decide să se stabilească definitiv în Banat, la Jimbolia, pe atunci o localitate mare şi importantă, un centru cultural al şvabilor bănăţeni. Va petrece restul vieţii aici. Între 1914-1918 merge la război şi luptă pe frontul din Dalmaţia. După război se întoarce la Jimbolia.
Cu timpul devine faimos în Banat, unde i se duce numele drept "pictorul şvab". Prima sa expoziţie are loc prima sa expoziţie, la Becicherecul Mare. În 1957, la împlinirea vârstei de 80 de ani, primeşte Ordinul Muncii clasa a-II-a. Ştefan Jäger se stinge din viaţă pe data de 16 martie 1962 şi este înmormântat la Jimbolia, lângă mama sa Magdalena, decedată în 1927. Jäger nu a fost niciodată căsătorit şi nu a avut urmaşi. În prezent există un muzeu dedicat pictorului la Jimbolia.
Picturile sale reflectă infinita bogăţie a vieţii bănăţenilor: sărbători, tradiţii, case şi grădini, scene de muncă. Pictează şi obiceiul de chirvai, în toate detaliile lui. Peisajele sale descoperă o cunoaştere profundă a naturii în ritmul anotimpurilor. A fost extrem de prolific, peste 2.000 de picturi în ulei ale pictorului fiind răspândite azi în întreaga lume.

enciclopediaromaniei.ro

[Donbazil]

Sal'tare!

Primul meci de fotbal de pe teritoriul actual al Romaniei

Pe 25 iunie 1899, la Timișoara se organiza primul meci de fotbal de pe teritoriul actual al României, între elevii claselor a VI-a și a VII-a de la Liceul Piarist, sub conducerea profesorului Karl Müller.

Acesta a fost primul meci de fotbal care respecta regulile jocului din perioada respectivă, deși în Bucureşti se juca fotbal din anul 1885, în zona restaurantului „Bolta Rece” (în zona în care se află azi Arcul de Triumf), iar în Arad se juca pe maidanele din jurul oraşului din 1888.

Partida a durat doar 45 de minute şi s-a încheiat cu scorul de 0-0. Meciul s-a bucurat de o asistenţă numeroasă, care „s-a distrat de minune”. Intrarea s-a făcut pe bază de bilete.

După meci, pe 26 iunie, în cotidianul timișorean de limbă maghiară „Délmagyarorszagi Közlöny” a apărut şi prima cronică de fotbal. „Punctul cel mai atractiv al serbării şcolare a fost modernul joc englez cu mingea. Acest joc, ce se practică cu piciorul, a fost prezentat prima dată la Timişoara în ziua de 25 iunie a.c. de către elevii Liceului Piarist. Au luat parte la acest joc elevii claselor a VI-a şi a VII-a, împărţiţi în două grupuri de câte 11 jucători. După 45 de minute de joc, scorul a rămas egal: echipele n-au reuşit să înscrie nici un gol”, scria cronicarul.

[Donbazil]

Sal'tare!

“Luăm exemplul ţinutului Timiş, ţinut relativ bogat. Din acest ţinut, Statul încasează pe an aproximativ 5-6 miliarde. Ştiţi cât îi rămân din aceste miliarde pentru nevoile lui administrative, culturale, economice, sanitare etc.? 200 milioane!"
Iuliu Maniu


Aceasta era situaţia în 1938, la 20 de ani de la Marea Unire. Astăzi, după încă 75 de ani, ce s-a schimbat?

[gerulla77]

Don Bazil spui povesti frumoase si-mi place sa le citesc.Toti suntem romani si asa ar trebui sa ne simtim,indiferent de unde venim si cum gandim.Cand vom intelege asta, lucrurile vor merge mai bine in tara asta.Diversitatea trebuie sa ne dea putere si nu sa ne dezbine.Fiecare vine cu ceva al lui si trebuie sa le puna pe masa si sa le imparta cu ceilalti.Statele Unite ale Europei ,daca vor reusi sa se infiripe (sincer insa ma indoiesc ca ma este timp-vin chinezii si vor urma 1000 de ani de pax chinezeasca,cel putin asa prezice Nostradamus si incet incet se cam adevereste),ar trebui sa ne dea putere,altfel vom pieri in negura istoriei.

[Donbazil]

Sal'tare!

...Gerula spunându-i lui Traianus că tatăl lui a fost un mare viteaz și anunțându-l că-l va învăța să se lupte „pentru că va trebui să ne batem, tu, copiii tăi, copiii copiilor tăi, pentru acest pământ bun și frumos”.

Asadar eu, un amarat de politzai pensionar nu ma pot pune cu .......
Recunosc doar - si regret - ca nu-s ale mele ci sunt din diverse surse, dar mai ales din presa noasatra cea de toate zilele.....Totul este sa stii unde sa cauti.....Iar daca unele chestii pe care le citesc, sunt " pe sufletu' meu".....Le dau mai departe.....
Ave!
Sal'tare!
Donbazil - Faget