Prima pagină ‹ APICULTURA GENERALA ‹ INTRETINEREA ALBINELOR

[mellis]

Acestea le-am simțit si eu destul de repede..
La un moment - înțepat in frunte arătăm ca un klingonian, daca ma întorceam spre cineva, punea ochii in pământ..
De cele din zone mai intime..nu povestesc...
Sanatate

[STANR]

Nimic nu se compara cu semnalul ca ai una sau 2 albine intrate in salopeta.... este ceva cu totul distinct.

[un OM]

Si care este semnalul ?

[mellis]

Semnalul stuparului ce pregătește avionul de aterizare - sau dansul călușarilor....si sunetele " nevasta, te-am rugat sa-mi cosi gaura din c**oștum.." ( era bun si spălat parca - neapărat cu mult balsam..)
Sănătate..

[STANR]

Si care este semnalul ?

Pai totul incepe cu o vibratie usoara pe cracul pantalonului si ai impresia ca poate ti s-a parut.
Apoi simti un set de picioruse pe piele si speri sa ti se fi parut ca poate nu este o albina.
Si totusi scuturi pantalonul, asa ca sa fie. Apoi se simte bazaitul acela nervos care iti clarifica situatia.
Atunci dai o palma mai serioasa la salopeta in speranta ca albina va renunta sa inainteze in sus pe cracul pantalonului.
Urmeaza pauza de rigoare in care crezi ca albina a renuntat si neaparat iei o rama in brate, la cercetat, ca doar de asta te afli la stupi.
Deodata se simte aproape de zona inghinala asa ca un gadilat si nu ai cum sa nu iti dai cu parerea la o comparatie intre ce ar fi mai rau:
sa te intepe albina pe langa cele bijouri sau sa scapi rama din mana in acelasi timp?
Eu pur si simplu m-am resemnat, ca doara nu era sa scap rama pe jos dar senzatia este de neuitat.
In cele din urma nu m-a iertat dar am fost norocos ca m-a capsat doar pe picior.

[mellis]

Subscriu ...
In primii ani am ajuns la sat si neavand costum apicol - am luat o pereche de pantaloni de lucru - cu aerisire intre picioare .
Am mai luat si un coleg atras de apicultura sa vada/sa invete..
Am deschis unul dintre stupi - prin luna august - si toate albinele pe mine.
M-au intepat pe aici / acolo - si am simtit bazaitul si gadilatul pe (intre) picior (picioare)..
Colegul se uita mirat, cu mainile bagate in adanc coaste - zgribulit ca un arici..
Eu incercam sa-l consolez -tot transpirat - stai linistit - acm sunt ele mai agitate..se linistesc ele..si norul bazaia in jurul capuli si se facea tot mai mare..
Buna lectie - atat pentru mine cat si pentru colegul "incepator"(eu find un (mare) meserias)..
Lectia - nu se merge la albine cu pantalonii "rupti in fund" ..
Sanatate..

[kiloz]

Mai bine fara pantalon,ca n-are unde intra.

[mellis]

simboluri si credinte:
"ALBINĂ (Apis mellifica - DLRM, p. 18)
Dintre animalele care dau hrană pruncului Zeus sunt amintite destul de des şi albinele, care, în acelaşi timp, îl şi păzesc, sau se menţionează că nimfele îl hrănesc cu lapte şi cu miere; în unele variante, Zeus s-a născut într-o peşteră din Creta, locuită de albine, unde nici zeii şi nici oamenii nu puteau intra, fiind apărată de albine; Zeus prunc este conceput ca născându-se în fiecare an, la fel cu vegetaţia pe care o reprezintă în plan religios (HERSENI, p. 315). Albina se bucură de un uriaş prestigiu mitologic şi simbolic, pentru că este singura vieţuitoare care transformă scârna în aliment; ajutând Creatorului la facerea lumii, ea a primit harul de a scoate din sine, după hrănire, nu o substanţă „necurată", ci, din contra, substanţa cea mai dulce şi mai hrănitoare din lume, mierea, anulând astfel, în sens pozitiv, antinomia structurală ce defineşte procesul hrănirii, obţinând dintr-un aliment tot un aliment; este considerată ca o fiinţă aproape divină, dăruită cu puteri şi calităţi ieşite din comun; miturile şi legendele, credinţele şi practicile magice, datinile şi proiecţiile simbolice depun mărturie asupra prestigiului ei deosebit, a faptului că, încă din cele mai vechi timpuri, chipul ei a fost sacralizat, acordându-i-se şi o viaţă „secundă", de ordin spiritual; despre rolul pe care îl avea creşterea albinelor în Dacia romană grăieşte, între altele, existenţa unui cult al divinităţii protectoare a albinelor: Diana mellifica; în acest context, nu trebuie uitat că majoritatea zdrobitoare a cuvintelor ce denumesc insecta, produsele ei şi uneltele stupăritului sunt de origine latină, că albina apare frecvent în zicători, proverbe, expresii idiomatice şi că numeroase denumiri toponimice şi onomastice se inspiră din sfera lexicală generată de numele insectei ori din activitatea stuparului; în cosmogonia populară românească, trei vieţuitoare au un rol decisiv în facerea lumii: broasca, ariciul şi albina; ele trudesc alături de sau în locul Demiurgului, pentru a duce la bun sfârşit munca titanică a făuririi întregului Univers; ele sunt considerate animale sfinte, albina ocupând însă o poziţie aparte, fiindcă ea nu făureşte lumea, dar este cea care aduce vestea salvatoare, fiind conotată cu miracolul secvenţei aliment-aliment (mierea), refuzând, în textele folclorice orice atingere cu animalele mai puţin „pure"; legendele spun că albina a fost trimisă de Demiurg să-l întrebe pe arici cum poate fi îndreptată lumea alcătuită „strâmb" de Creatorul divin; pentru că ariciul nu a vrut să-i dezvăluie taina cosmogonică, albina s-a ascuns după o frunză şi a tras cu urechea la mormăielile bătrânului înţelept şi morocănos; în felul acesta a aflat soluţia salvatoare şi i-a comunicat-o şi Creatorului; ariciul, văzând că l-a pândit şi l-a iscodit, mâniat pe albină, a blestemat-o, zicând că ea, cât va fi şi va trăi, să-şi mănânce baliga; însă Dumnezeu, văzând că albina i-a spus ce a auzit ea la arici, a binecuvântat-o ca, nu numai ea singură, ci şi oamenii să-i mănânce baliga şi aceea este mierea; tot legendele afirmă că mierea este scârna albinei, iar ceara este sudoarea ei, iar în alte legende se spune că mierea rezultă din transformarea sângelui albinei, iar ceara din sudoarea ei; veninul albinei este explicat astfel: albina este ispitită de şarpe, care o îndeamnă să-i ceară Creatorului o armă asemănătoare cu limba sa otrăvită; sau, insecta păcătuieşte prin dorinţa de a fi mai puternică decât orice fiinţă, de a poseda o substanţă prin care să poată omorî pe acela pe care îl va muşca; ca pedeapsă, Demiurgul i-a hărăzit ca nu acela să moară, pe care îl va muşca ea, ci ea să moară; alte două caracteristici ale albinei (curmătura de la mijloc şi dungile galbene şi negre) sunt puse în legătură directă cu atributele ei de „iscoadă": pentru că a tras cu urechea şi a aflat tainele deţinute de arici, drac sau bogătan, ea a suferit fie blestemul, fie agresiunea acestora şi a rămas cu corpul vărgat de şiruri negre; puţine sunt legendele care istorisesc geneza albinei; asemenea ariciului, broaştei, cerbului sau boului, adică a animalelor consacrate, ea este prezentată ca un animal precosmogonic, există ca atare încă dinaintea facerii lumii; doar în două naraţiuni inconsistente, albina apare ca o metamorfoză a lacrimilor Maicii Domnului, ori a unor grăuncioare aruncate de Demiurg peste flori; deci albinele sunt tare iubite de Dumnezeu; câte gujulii sunt, nici una nu este aşa curată; dar nu oricine poate ţine albine, fiindcă trebuie să fie cineva curat, pentru că altfel nu le merge bine; se cere chiar ca prisăcarul nici să nu aibă soţie, pentru că, dacă nu este curat, roii fug sau albinele pier; în Vâlcea, prisăcarul nu umblă la stupi, dacă nu s-a abţinut de la relaţii sexuale şi dacă nu este curat îmbrăcat; când se umblă la ele, să nu fie omul necăjit, să nu rostească vorbe de ocară şi despre drac pe lângă ele; de la albină au avut oamenii miere, de s-au îndulcit, iar noaptea nu le mai era întuneric, căci făceau din ceară lumânări; albina, după credinţa românilor din cele mai multe zone ale ţării, zboară într-o singură zi peste şapte hotare, de aceea mierea ei este aşa de dulce şi de bună pentru toate leacurile, fiindcă este făcută de pe multe flori şi de prin multe părţi adunată; albina este sfântă şi fără ea omul nu poate nici la moarte, nici la naştere şi cununie; existenţa ei este calificată ca un miracol şi explicaţia stă în natura exclusiv economică a produselor sale (mierea şi ceara), care au reprezentat o importantă sursă de alimente şi produse derivate, esenţiale pentru bunul mers şi prosperitatea gospodăriei ţărăneşti; dracul îşi poate lua orice chip, în afară de cel de albină şi de oaie; dar albina se poate deochea, de aceea, când vin copii străini la o stupină, prisăcarul le spune să scuipe albinele, ca să nu se deoache; stupii descântaţi se stropesc cu apă descântată cu descântec de orice alt deochi; albina se deoache numai de către anumiţi oameni care au privirea fixă; albinele deocheate muşcă, nu mai pleacă după flori, devin rele, adică sunt nervoase; între animalele domestice, numai albina şi oaia se pot deochea, numai ele se caracterizează printr-o asemenea puritate, încât cea mai mică intenţie agresivă le tulbură, le îmbolnăveşte, le „spurcă"; dacă se fură din miere sau din ceară, se pricăjesc şi mor; în plus, se crede că acela care va fura miere ori stupi va fi chinuit pe lumea cealaltă, sau va fi blestemat să moară greu; totodată, atât albina, cât şi oaia sunt considerate ca fiind vieţuitoare sfinte, care aduc celui ce le îngrijeşte iertarea de păcate şi care purifică spaţiul înconjurător, respingând prezenţa duhurilor malefice; asocierea simbolică dintre albină şi oaie s-a produs din cauză că ambele vieţuitoare sunt, în egală măsură, harnice şi vulnerabile, ambele au cerut Demiurgului să posede o asemenea putere, încât omul să nu le poată face nici un rău, dar drept pedeapsă pentru nesupunerea lor, Creatorul le-a blestemat să trudească mereu, ca să-şi îndestuleze stăpânul, să fie slabe şi să aibă mulţi duşmani; se mai crede că, după moarte, sufletul omului se face albină, de aceea cine vede albine să ştie că sunt suflete care cer de pomană; în basme, albina figurează ca un animal-adjuvant, ea ajutându-l pe erou în timpul probelor la care este supus, îi arată calea spre tărâmurile inaccesibile de dincolo şi îi dezvăluie unele taine ale acestora; printre multele zile consacrate albinei sunt: Măcinicii (9 martie), Bunavestire (25 martie), Sânpetru (29 iunie), Sântilie (20 iulie), Macavei sau Macovei (1 august) şi Schimbarea la Faţă (Probejanie sau Probejenie - 6 august) etc. (COMAN, II, p. 2; 92; 105-108; 110-113; 139; 176). Adevăraţii prisăcari, cunoscând perioada aproximativă de roire a albinelor, ascultă în fiecare seară ţârâitul mătcii, care urmează să plece a doua zi cu roiul, şi pregătesc din timp coşniţele şi ştiubeiele, le ung cu florile cele mai căutate de albine, ei înşişi evitând să mănânce usturoi şi ceapă şi păstrând o deplină curăţenie trupească şi vestimentară; se spune că este bine să prindă roiul numai un om „curat", un bărbat bătrân, blând şi bun la inimă, sau să nu se încumete să prindă roiul omul care este bolnav, sau nervos, precum şi cei răi la suflet să nu se apropie de albine, fiindcă nu-i suferă; dintre animale nu suferă în special caii şi, când intră vreun cal în prisacă, toate albinele îl muşcă; la români, credinţa generală este că, în jurul datei de 14 septembrie (Înălţarea Sfintei Cruci), albinele încep să se ascundă, să se adăpostească de frigul iernii; începând cu această zi, situată în preajma echinocţiului de toamnă, prisăcarii bagă stupii în bordeie sau alte lăcaşuri special amenajate, iernatul durând cam şase luni; deci anul agricol se întinde de la 17 martie (Cuviosul Alexie, omul lui Dumnezeu) până la 14 septembrie şi de la 14 septembrie la 17 martie; prima perioadă este perioada fertilă a stupului, cea de a doua este perioada sterilă; împărţirea anului în aceste două etape este similară cu aceea a anului agricol în general, pentru că îndeletnicirea albinăritului este strâns legată de flora meliferă; obiceiul numit „Retezatul sau tunsul stupilor" este fixată de tradiţie, în raport de zonă, la Sântilie (2o iulie), Macovei (1 august) sau la Schimbarea la Faţă sau Probejenie (6 august); ziua aleasă, de obicei joia, se împarte în două: recoltatul mierii dimineaţa şi ospăţul după amiaza; „Retezatul stupilor" este, în Moldova şi Bucovina, o adevărată sărbătoare a recoltei, când rudele, vecinii şi prietenii gustă miere şi beau ţuică îndulcită cu miere; dacă albinele se grăbesc să culeagă nectar şi polen dis-dimineaţă şi nu se depărtează de stupi, este semn de ploaie; dacă scot zi şi noapte în prisacă un zumzet permanent, timpul va deveni, din frumos, posomorât, ploios şi furtunos; dacă albinele zboară în apropierea stupilor, sau intră cu grămada înăuntru mai înainte de a se însera, este semn de ploaie şi furtună; când albinele devin rele, când năvălesc pe om şi îl muşcă, este semn că va ploua; când vin cu grămada de la câmp şi altele nu mai pleacă înseamnă că în curând va ploua; când albinele astupă toamna urdinişul, este semn că iarna va sosi timpuriu; tot semn de ploaie este şi când trântorii zboară dinaintea stupului - Suceava; primăvara şi vara, când albinele nu se depărtează prea mult de stupi, sau vin de la câmp în număr mare şi se bulucesc la urdiniş, este semn că, peste 4-5 ore, vremea va deveni furtunoasă, cu ploi abundente - Maramureş; roitul stupilor este localizat de apicultori ca având loc în mod obişnuit în perioada dintre Duminica Mare (Rusaliile) şi Sânpetru (29 iunie), sau, dacă iarna se prelungeşte în primăvară, între Sânpetru şi Sântilie - 20 iulie (2. MARIAN, I, p. 86; 12. GHINOIU, p. 219-220; 222-223; BOGDAN, p. 134). Ca să fie curtate şi jucate de flăcăi mai insistent, fetele poartă cu ele o crenguţă ruptă din copacul pe care s-a prins un roi de albine - Muntenia; nu-i va merge bine celui care i se fură faguri din stupi - Ţara Oltului; Suceava; se crede că tânărul care visează albine zburând îi va merge foarte bine în perioada următoare, dar, dacă visul aparţine unui om bătrân, aceluia îi va lua foc gospodăria - Suceava; când albinele aglomerează urdinişul, sau zboară multe în jurul stupului, este semn că nu peste multă vreme va ploua abundent - Tecuci; Iaşi (2. GOROVEI, p. 6; 223; 260; 266; GOLOPENŢIA, p. 135). În ornamentica tradiţională românească, albina, reprezentată în formă reală sau sub formă de puncte, simbolizează bunăstarea şi prosperitatea (ZAHACINSCHI, p. 43). Va fi bine pentru cine visează albine, dar se va trezi cu duşmanii intrând în casa celui care se visează atacat de albine; este semn de lipsuri, nevoi, secetă pentru cel care visează stup de albine - Suceava (NOTE, Băncescu). "
http://cimec.ro/Etnografie/Antonescu-dictionar/Dictionar-de-Simboluri-Credinte-Traditionale-Romanesti-a-b.html