de clucian » 06 Sep 2011, 22:35
Diferenta dintre tei e cam urmatoarea:
Tilia cordata (tei pucios - tei frunza mica) este cel mai răspîndit în ţara noastră. Rezistent la geruri, suportă mai greu seceta, crescînd bine unde media precipitaţiilor este de 600-700 mm ; relativ pretenţios faţă de sol, fiind un indicator al fertilităţii acestora, întîlnindu-se pe cele brune sau brun-roşcate de pădure, cu textură nisipo-lutoasă pînă la lutoasă ; este specie de semiumbră. Altitudinal se întîlneşte în zona de deal - la 500-600 m de preferinţă fie în amestecuri, fie în arborete pure („teişuri"), mai rar în păduri din cîmpie sau montane. Frecvent în special în Transilvania şi Banat (Arad, Caraş-Severin, Maramureş, Timiş), Muntenia (Argeş, Prahova), Moldova (Bacău, Neamţ, Suceava). Creste maxim in jur de 20 m.
Tilia tomentosa ( tei argintiu ) are pretenţiile cele mai ridicate faţă de temperatură ; destul de rezistent la secetă ; vegetează bine pe soluri fertile reverie, dar rezistă şi la cele ceva mai compacte. Altitudinal se cantonează cel mai jos dintre toate speciile de tei, în pădurile de câmpie, cu deosebire în sudul şi estul ţării. în Dobrogea, în pădurile de la poalele Munţilor Măcinului, devine specie invadantă. Răspîndirea cea mai mare o are în judeţele Tulcea, Vaslui, Iaşi şi Buzău ; se mai întîlneşte frecvent şi în alte judeţe din Transilvania şi Banat (Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Sălaj, Sibiu, Timiş), Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinţi, Vîlcea), Muntenia (Argeş, Ilfov), precum şi în tot restul Moldovei. Creste in jur de 30 m.
Tilia platyphyllos ( tei cu frunza mare ) - Mai rar, mai pretenţios faţă de căldură şi lumină decît T. cordata. Se întîlneşte la limita dintre cîmpie şi deal, pe soluri fertile, uşoare, evitînd pe cele compacte sau inundabile. Creste in jur de 30 m.
- Fişiere ataşate
-
- tei argintiu
http://clucian.sunphoto.ro | Am cerut toate lucrurile care ma puteau face fericit, Dar mi s-a daruit viata, ca sa ma pot bucura de toate.