Ţara are acum un guvern stabil zice-se, unul cu puteri depline dar soluţia la care s-a ajuns (era nevoie de una, oricare) este în opinia mea nesatisfăcătoare.
Trebuia, aşa cum am spus-o după moţiune, nominalizat Grindeanu pentru şefia unui nou guvern şi oferit pe calea asta întreaga responsabilitate PSD-ului.
Aia a fost opinia mea atunci, una fără valoare practică, una a unui om oarecare, unul care nu este preşedinte nici măcar la o scară de bloc.
Azi scriu aici o altă opinie, tot personală, alta care nu va conta la fel ca precedenta dar vreau să o exprim, să rămână scrisă ca să nu-mi pot reproşa mai târziu o formă de aprobare tacită. Poate mă întreabă cineva cândva, poate nepoţii, poate chiar eu mă voi întreba: ce naiba ai păzit bre când s-au suit ăia pe norocul nostru?
Că aşa pare acum, că n-am avut noroc aproape deloc sau că puţinul rămas e călărit ca picioarele oaspeţilor de câinele gazdei.
Grindeanu ăsta, pe care nu l-am plăcut niciodată, îmi este din ce în ce mai nesuferit cu minciunile, demagogia şi tupeul lui, toate în cantitate nelimitată.
Azi e Vineri dar în urmă cu trei zile, Marţi după votul de investitură al noului guvern a susţinut o conferinţă de presă cu declaraţii aiuritoare.
Unele dintre ele greu de citit, greu de acceptat, unele care întorc adevărul pe dos ca pe ciorap. De exemplu:
Am pus capăt crizei politice, spune el. Cine am? în numele cui vorbeşte? Auxiliarul are forma eu am/tu ai/el are/etc.
Votul de investitură dat de parlament a pus capat crizei, nu Grindeanu, nu PSD.
Afirmaţiile ... "PNL şi USR ne-au lăsat gropi bugetare uriaşe" şi "după un an şi jumătate de austeritate cruntă" nu merg deloc împreună. Austeritatea nu lasă în urmă găuri bugetare, dezmăţul bugetar face asta, să-l întrebe pe Ciolacu.
https://hotnews.ro/acum-anuntul-lui-sor ... ui-2381571