Unii dintre colegii care au postat pe forum, au avut unele probleme, nici eu nu sunt "scutit" de necazuri.
Azi, 24.01.2013, am deschis stupii sa vad ce mai este, fiind o vreme "calduta", cam 2-3 grade, dar se impunea acest lucru pentru completarea rezervelor de hrana.

Nu am umblat in cuib, ci doar am ridicat capacele sa le pus mancare.
Ce am observat: un pic de condens la unii dintre ei, la altii un pic de mucegai sau deloc. Acest lucru a aparut deoarece acum 2 sapt (08.01.2013), cand am prins o zi cu 4-5 grade, am pus folie pe stupi, pentru a le asigura caldura necesara oatului matcii. Acum le-am lasat un colt indoit, sper ca-i bine
Ale mele nu au iesit deloc din toamna, sa faca un zbor de curatare. Diaree nu au, sper sa nu aiba nici pe parcurs.
Vreau sa intreb pe apicultorii cu experienta, daca ii bine sa pun, direct peste rame ziare, pentru absorbirea condensului si apoi podisorul? De ce intreb? Plumbul din tusul cu care ii scris stiu ca-i toxic, iar in combinatie cu umezeala, sa le faca rau albinelor. Cei care au folosit, nu au observat nimic? O intoxicatie cu plumb sau o dezvoltare mai greoaie in primavara, fata de cei care nu au avut ziare, ci coli de hartie? Astept un raspuns!Sper ca la primavara sa fie toti prezenti, la "apel", atat la mine cat si la cei care sunt pe acest forum si nu numai

.
O iernare placuta in continuare!