Prima pagină ‹ OFF TOPIC ‹ CAFENEA - DISCUTII DESPRE ORICE

[modigliani]

Pasi pe nisip....

....................................................................


Azi noate am visat,
Am visat ca mergeam pe nisip
Intovarasit de Domnul
Si pe ecranul noptii erau proiectate
Toate zilele vietii mele

Am privit inapoi si am vazut
Ca pentru fiecare zi a vietii mele proiectate in film
Apareau urme de pasi pe nisip :
Una a mea si una a Domnului

Am mers asa’nainte
Pana cand toate zilele mele s-au sfarsit

Atunci m-am oprit, uitandu-ma inapoi ,
Si-am observat ca in anumite locuri era
Numai o singura urma de pasi...

Aceste locuri coincideau cu zilele cele mai grele
Din viata mea,
Zile de mari incercari si cumpene,
De mari spaime si de mari dureri...

Am intrebat atunci :

„Doamne, Tu mi-ai promis sa fi mereu cu mine
In fiecare zi a vietii mele,
Si eu am acceptat sa fiu cu Tine,
Pentru ce m-ai lasat singur
Tocmai in cele mai teribile zile ale vietii mele ?”

Si Domnul mi-a raspuns :

„Fiul meu, Eu te iubesc si ti-am promis
Sa fiu mereu cu tine pe tot drumul vietii tale,
Si ca nu te voi lasa nici macar pentru o clipa singur”

„Si sa stii bine, ca Eu nu te-am parasit ...”

„In zilele in care tu ai vazut
Numai o singura urma pe nisip
Erau zilele in care eu te duceam pe brate !...”

.......................

[ves.lucian.zabrani]

am mai auzit-o dar suna foarte frumos !!! sa fii sanatos si sa dea Domnul sa vezi tot timpul doua randuri de pasi !!! te salut , pictore !!!

[modigliani]

Jimmy...

.......................................................................

În lumina crepusculară a podului casei sale, un om în vârstă, înalt şi spetit, îşi croia drum spre un maldăr de cutii din apropierea micului geam glisant. Îndepărtând pânzele de păianjen, apucă prima cutie şi scoase cu atenţie albumele cu fotografii, unul după altul. Expediţia sa în timp avea drept scop găsirea unor poze cu soţia sa, dragostea vieţii sale, de mult dispărută. Respirând cu nesaţ parfumul colbului acestor comori ascunse, căzu curând în oceanul amintirilor. În ciuda faptului că după decesul soţiei timpul nu s-a oprit în loc, amprenta trecutului a fost mai mult decât prezentă în cotidianul însingurării sale. Printre albumele prăfuite a descoperit ceva surprinzător: un caiet ce părea a fi jurnalul din copilăria fiului său. Nu-şi putea aminti să fi văzut vreodată aceste memorii, ori să fi ştiut de existenţa unui asemenea jurnal. Deschizând paginile îngălbenite, aruncă un licăr de privire peste însemnări şi, în mod instinctual, îi apăru un sincer zâmbet pe buzele-i stafidite. Chiar şi privirea i s-a înseninat când a lecturat cuvintele sincere şi calde, mângâindu-i sufletul. Auzea parcă vocea inocentă a băieţelului ce a crescut mult prea repede, inviind pereţii casei copilăriei sale.

În liniştea monumentală a podului, cuvintele nevinovate ale unui băiat de numai şase ani şi-au impus magia, purtându-l pe bătrân in vremuri aparent de mult uitate. Încet-încet, inima sa a fost copleşită de o imensă foame sentimentală. Însă, acest senin era întunecat de paloarea dureroasă a memoriei: confesiunile băiatului nu se sincronizau cu percepţiile tatălui; erau total diferite. Dar cât de marcant diferite?

Amintindu-şi că, la acea vreme, şi el ţinea un jurnal al activităţilor sale, a închis caietul fiului şi s-a grăbit să părăsească podul uitând motivul iniţial ce i-a condus paşii spre acest loc părăsit al casei sale. Atent să nu-şi lovească capul de grinzi, bătrânul a coborât şovăielnic scările de lemn şi s-a îndreptat spre camera sa retrasă de lucru.

Deschizând uşile de sticlă ale unei antice, el a scos un vechi jurnal, apoi, aşezându-se la biroul său matusalemic, a aşezat cele două scrieri, una lângă cealaltă. Jurnalul propriu era capitonat în piele, având inscris numele său cu folii aurite, în timp ce caietul fiului era zdrenţăros, iar numele „Jimmy” era aproape şters de pe copertă. Bătrânul a mângâiat cu melancolie literele, dorind parcă să le însufleţească şi să aducă timpul înapoi.

Deschizând jurnalul său, atenţia i-a fost atrasă de un mic semn, care trecea neobservat, în comparaţie cu restul notificărilor. Cu scrisul său caligrafic, descoperi următoarea însemnare: „Am pierdut toată ziua cu Jimmy la pescuit. Nu am prins nimic.”

Cu un suspin adânc, apucă tremurând jurnalul fiului său şi căută ziua cu pricina: 4 iunie.

La data respectivă, băiatul scrisese cu litere mari şi mâzgălite, puternic apăsate pe foaia de hârtie: „Am fost la pescuit cu tata. Cea mai frumoasă zi din viaţa mea.”

[ves.lucian.zabrani]

de unde le scoti ??? superba si povestea asta !!! MAI AI ??? poate ai vazut reclama la ceva telefonie cu batranelul ce sta pe aceeasi banca cu fiul sau !!! cea cu intrebarea despre un fluture!!!

[modigliani]

MAI AI ??? poate ai vazut reclama la ceva telefonie cu batranelul ce sta pe aceeasi banca cu fiul sau !!! cea cu intrebarea despre un fluture!!!

Da' tu originalu'-l stii ???

[paul]

am mai auzit-o dar suna foarte frumos !!! sa fii sanatos si sa dea Domnul sa vezi tot timpul doua randuri de pasi !!! te salut , pictore !!!

Eu prefer numai ...o singura ...URMA !!!

[paul]

MAI AI ??? poate ai vazut reclama la ceva telefonie cu batranelul ce sta pe aceeasi banca cu fiul sau !!! cea cu intrebarea despre un fluture!!!

Da' tu originalu'-l stii ???

Superb !!!

[modigliani]

de unde le scoti ??? MAI AI ???

Ochii .....

...................................................

Traia candva o oarba ce se ura pe sine insusi . Se ura pentru ca nu putea sa vada lumea in care traia , nu putea vedea nimic in jurul ei . Ura pana si lumea in care traia . Singurul lucru pe care-l iubea era iubitul ei , singurul ce-i fusese alaturi in bezna existentei ei , singurul ce-i insotise pasii cat timp nu vazuze nimic in jurul ei .

Intr-o zi ea ii spune lacrimand pe umar :

"- Daca as putea vedea ..... sigur te-as iubi si mai mult . Te-as putea iubi stiind cum esti , cum arati , cum estu tu de fapt . Te-as cunoaste pe deplin . M-as putea bucura de tine , de imaginea ta , de tot ceea ce insemni . "

El o mangaie incet pe par , ii inclina si mai mult capul pe umarul sau , si-n lipsa de cuvinte ii dete un sarut pe frunte si-i sterse lacrimile de pe obraji . .......

Mai peste ceva timp oarba afla ca cineva ii doneaza o pereche de ochi . Dupa operatie , dupa ce i se scot pansamantele , dupa toate procedurile medicale aferente unei asemenea interventii ..... priveste in jurul sau . Lumea i se dezvaluia plina de culoare , plina de viata , plina de insemnatati . Il cauta cu privirea pe prietenul ei , pe iubitul pe umarul caruia-si plangea bezna , pe umarul caruia isi plangea orbirea .
Il vede , ce de obicei , langa ea . Cu acelasi suflu calm , cu aceeasi voce calda si plina de rabdare , dar ..... descopera ca este ..... orb !

"- Iubitule , tu esti orb ????
- Da draga mea . ..... Sunt orb .....
- Dar degeaba am acum privire . N-am sa pot sa privesc neputiinta ta . Nu pot sa suport sa te vad orb !
- Si ce-i de facut , iubirea mea ?????
- Cum adica ce-i de facut ? Nu pot suporta sa vad orbirea in preajma mea . Dumnezeu mi-a dat vederea ca sa ma pot bucura de ea , nu sa-ti vad tie neputiinta si sa sufar amintindu-mi de orbirea ce-am avut-o .......
- Te inteleg , dragostea mea . ..... Spune-mi tu ce-i de facut ......
- Nu putem decat sa ne despartim . Orbirea ta nu-mi poate sta in cale . In calea visurilor mele , in calea noilor mele orizonturi , nu-mi poate vesnic stirbi bucuria ce mi-a dat-o Dumnezeu , bucuria de-a vedea . Spune-mi ca ma poti intelege !!!
- .................
- Spune-mi ceva !!!
- .................
- Nu tacea ! ..... Spune-mi ceva !
- Sa spun ceva ? ... Ce sa spun ? ... Ce-mi mai ramane de spus ?
- Ce simti , pentru Dumnezeu ! Spune orice !!!
- ...... Draga mea , .... sa ai grija de ochii tai . Pana ieri au fost ai mei si-au fost plini de incantare pe cand te priveam si nu-mi doream nimic mai mult decat sa poti vedea si tu culorile iubirii , ale lumii in care ne-a fost dat sa ne intalnim si sa te pot iubi ........ Bucura-te de lumea ce ti-e dat sa-ti fie dezvaluita de privire ....... Te iubesc si fara sa te vad la fel de mult ca pe cand te puteam vedea ....... Ar fi trebuit sa vezi asta si fara ...... ochii ce tocmai fac sa vezi in jurul tau ........ "

[paul]

Mai omule ,esti ..."criminal "!!! Super ...Cu adevarat o lectie ...de viata !!! CONTINUA !!!

[ves.lucian.zabrani]

MAI AI ??? poate ai vazut reclama la ceva telefonie cu batranelul ce sta pe aceeasi banca cu fiul sau !!! cea cu intrebarea despre un fluture!!!

Da' tu originalu'-l stii ???

Esti tare modigliani !!! imi place !!! zici ca daca stiu originalul ??? cand ma gandesc cate nu stiu ... !!! originalul nu l-am stiut !!! daca imi citesti a doua semnatura ... te salut cu respect !!!

[iunicu]

Când eram copil, tatăl meu avea cred că unul dintre primele telefoane din cartierul nostru. Îmi amintesc bine de tot cutia şlefuită ce atârna pe perete. Receptorul era lucios şi atârna de o parte a cutiei. Eram prea scund ca să ajung la telefon, dar obişnuiam să ascult fascinat când vorbea mama la telefon.

Cu această ocazie am descoperit că înăuntrul minunatului aparat locuia o persoană miraculoasă – numele ei era „Informaţia vă rog” şi nu exista absolut nimic ca să nu fie cunoscut de această persoană. „Informaţia vă rog” ştia numărul de telefon al oricui şi ştia şi ora exactă.

Prima mea experienţă cu această persoană atot-ştiutoare veni într-o zi când mama mea era plecată până în vecini. Jucându-mă cu sculele din pivniţă mi-am zdrobit un deget cu ciocanul. Durerea era extraordinară dar nu aveam nici un motiv să plâng, pentru că nu mă auzea nimeni căruia să-i fie milă de mine. Mergeam încoace şi încolo prin casă, sugându-mi degetul în care-mi simţeam pulsând sângele, când dintr-o dată am văzut telefonul! Am alergat repede după un taburet, şi l-am tras până sub telefon. M-am căţărat pe el, am luat receptorul din furca sa şi l-am ţinut la ureche. „Informaţia vă rog!” am zis în microfonul care se afla puţin mai sus decât capul meu.

În receptor se auzi un clic apoi o voce clară de femeie, răspunse: „Informaţia”.
- Mi-am rănit un deget – am început eu să urlu în microfon. Acum că aveam audienţă, lacrimile îmi curgeau şuvoi pe obraz.
- Da mama ta nu-i acasă? vebi întrebarea.
- Sunt singur acasă! am îngânat eu.
- Îţi curge sângele?
- Nu, am răspuns. Mi-am dat cu ciocanul peste deget şi mă doare!
- Poţi aunge la cutia cu gheaţă? m-a întrebat ea. Am răspuns că da. Ia puţină gheaţă şi pune-o pe deget, a continuat ea.

Mi-am făcut obiceiul de a suna Informaţia de atunci încolo pentru orice. Am cerut ajutor la geografie, şi Informaţia mi-a spus unde este Philadelphia. M-a ajutat la aritmetică, şi de asemenea mi-a spus că veveriţa ce am prins-o alaltăieri în parc mănâncă nuci şi fructe. Apoi am sunat când mi-a murit Petey, canarul. Am sunat „Informaţia vă rog” şi i-am povestit despre canarul meu. M-a ascultat apoi mi-a spus ceea ce spun adulţii copiilor pntru a-i linişti şi mângăia. Dar de data aceea eram nemângăiat. De ce trebuie ca păsărelele care cântâ atât de frumos şi aduc bucurie în familii să sfârşească într-o movilă de pene care zace cu picioarele-n sus în cuşca lor?

Simţind durerea mea, ea-mi răspunse: Paul, aminteşte-ţi întotdeauna că există şi alte lumi în care putem cânta! Cumva asta mi-a căzut bine.

Într-o altă zi am fost din nou la telefon: „Informaţia vă rog”! „Informaţia” mi-a răspuns vocea cunoscută. Cum se scrie „reparaţie” am întrebat-o.

Toate acestea se întâmplau într-un mic orăşel de pe coasta Pacificului. Apoi, când am avut 9 ani familia noastră s-a mutat la Boston. Îmi lipsea prietena mea foarte mult. „Informaţia vă rog” aparţinea acelei cutii de lemn din vechea noastră casă şi cumva nu-mi venea deloc să încerc telefonul nou ce stătea pe masa noastră din Boston. Dar crescând spre adolescenţă, amintirile conversaţiilor din copilărie nu m-au părăsit niciodată; adesea, în clipe de îndoială sau întrebări fără răspuns, îmi venea în minte sentimentul de siguranţă pe care l-am avut atunci. Acum apreciez cât de răbdătoare, înţelegătoare şi bună era femeia aceea pentru a-şi face timp să vorbească cu un băieţel.

Peste câţiva ani, în drum spre facultate, avionul meu făcu o escală în Seattle. Aveam cam o jumătate de oră la dispoziţie între cele două zboruri şi am petrecut cam 15 minute stând de vorbă cu sora mea care locuia acum în Seattle. Apoi, fără să mă gândesc le ce făceam, am sunat la operatoarea de la oficiul telefonic din fostul nostru oraş, şi am zis: Informaţia vă rog!

Ca prin minune, am auzit din nou vocea aceea firavă pe care o ştiam atât de bine: „Informaţia”. Fără să vreau, am întrebat: „puteţi să-mi spuneţi cum se scrie „reparaţie”? A urmat o pauză lungă, după care vocea spuse: „cred că degetul ţi s-a vindeact până acum, nu-i aşa?” Am râs. „deci tot tu eşti acolo! Nu ştiu dacă îţi dai seama cât ai contat pentru mine în anii aceia!”

„Mă întreb dacă tu ştii cât au contat pentru mine momentele în care mă sunai!” a răspuns femeia. „Nu am avut niciodată copii, şi abia aşteptam să mă suni!” I-am spus cât de mult m-am gândit la ea dealungul anilor, şi am întrebat-o dacă o mai pot suna data viitoare când trec prin Seattle. Mi-a spus că da, şi să întreb de Sally – aşa o chema.

Peste trei luni eram iarăşi în Seattle. Am sunat dar o voce diferită mi-a răspuns „Informaţia” şi aşa că am cerut-o pe Sally. „Eşti un prieten?” m-a întrebat vocea. „Da, un prieten de demult” am răspuns eu. „Îmi pare rău să-ţi spun, dar Sally a lucrat o jumătate de normă în ultimii ani deoarece era bolnavă. Acum câteva zile, a murit” Şi, înainte ca să pot închide, ea m-a întrebat: „Stai puţin: zici că te cheamă Paul”? „Da”. „Ei bine, Sally ţi-a lăsat un mesaj. L-a scris. Stai să ţi-l citesc. Spune-i lui Paul că mai există şi alte lumi în care se poate cânta! Va şti el ce înseamnă asta!”

I-am mulţumit şi am închis. Ştiam exact ce voia să spună Sally.

[modigliani]

..... mersi .....

[iunicu]

Mama si tata se uitau la televizor cand mama a spus, "Sunt obosita si e tarziu. Cred ca ma voi duce in pat."
O ia spre bucatarie ca sa faca sandvisurile pentru a doua zi.

Spala castroanele de popcorn, scoate carnea afara din congelator pentru cina din seara urmatoare, verifica cerealele, umple borcanul cu zahar, pune linguritele si castroanele pe masa si pregateste filtrul de cafea pentru a doua zi dimineata.

Apoi pune niste rufe la uscat, mai baga niste haine in masina de spalat, calca o camasa si ii coase un nasture care sta sa cada.
Strange piesele jocului ramas pe masa din sufragerie, pune telefonul la loc, aseaza agenda de telefon la loc in raft.

Uda cateva plante, goleste un cos de gunoi si pune un prosop la chiuveta.

Se intinde, casca si o ia spre dormitor.
Se opreste la birou si scrie o notita pentru profesoara, numara niste bani pentru excursia de maine si ridica o carte de scoala cazuta sub scaun.

Scrie o felicitare pentru ziua de nastere a unui prieten, o baga in plic, scrie adresa, o timbreaza si scrie o notita pentru cumparaturi.. Le pune pe amandoua langa geanta ei.

Mama isi curata fata cu demachiantul ei 3 in 1, isi da cu crema de noapte antirid, se spala pe dinti si isi curata unghiile.

Tata ii striga," Credeam ca te duci in pat."
"Sunt pe drum," raspunde ea.

Adauga apa in vasul cainelui, da pisica afara si se asigura ca usile sunt inchise cu cheia si ca lumina e deschisa pe terasa.

Se uita in camera copiilor, le stinge lampile de pe noptiere si televizorul, ridica o camasa, arunca niste sosete murdare in cosul de rufe si vorbeste un pic cu unul dintre copii care inca nu adormise.

In camera ei isi potriveste alarma la ceas, isi aseaza hainele pentru a doua zi si indreapta raftul de la pantofi.

Mai adauga 3 lucruri pe lista ei de 6 lucruri foarte importante pentru a doua zi. Isi spune rugaciunea si vizualizeaza implinirea dorintelor ei.

Minunat!

In acelasi timp tata inchide televizorul si anunta nimanui in particular,"Ma duc in pat."

Si o si face... fara nici un alt gand.

[modigliani]

... Copil ....

Un copil de 4 anişori avea în vecini un bătrânel a cărui soţie murise de curând. Copilul, văzând bătrânul plângând în curtea casei, s-a apropiat şi s-a aşezat la pieptul lui. Când mama lui l-a întrebat ce a făcut la vecin, copilul a răspuns:
- Nimic, l-am ajutat numai să plângă.

.............................................................................

Un copil de 10 ani stătea în faţa unei vitrine a unui magazin de pantofi pe stradă, desculţ, privind prin fereastră şi tremurând de frig. O doamnă se apropie de copil şi îi spuse:
- Micuţul meu prieten, la ce te uiţi cu atâta interes prin fereastra asta?
- Îi ceream lui Dumnezeu să-mi dea o pereche de pantofi, a răspuns copilul.
Doamna l-a luat de mână şi au intrat în magazin. Ceru vânzătorului o jumătate de duzină de şosete pentru copil. Întrebă dacă i-ar putea da un vas cu apă şi un prosop. Vânzătorul îi aduse ceea ce i-a cerut. Ea luă copilul în spatele magazinului, îi spălă picioarele şi i le-a şters. Atunci vânzătorul sosi cu sosetele. Doamna îi puse o pereche copilului şi îi cumpără o pereche de pantofi. Restul de şosete i le dădu copilului. L-a mângâiat pe cap şi i-a zis:
- Nu e nicio îndoială că acum te simţi mai bine micuţule!
Când ea se întoarse ca să plece, copilul o prinse de mână şi, privind-o cu lacrimi în ochi, o întrebă:
- Dumneavoastră sunteţi soţia lui Dumnezeu?

[modigliani]

... Raiul si Iadul

Un om pios stătea de vorbă cu Dumnezeu şi i-a spus:
“Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul.”

Dumnezeu l-a condus pe om către două uşi. A deschis una dintre uşi iar omul a privit înăuntru. În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotundă. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea atât bine îi lăsă omului gura apă.

Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi înfometaţi… Ţineau linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de braţe şi deşi puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, din cauza mânerelor mai lungi decât propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline…

Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus: “Acum ai văzut Iadul”

Au mers apoi către cealaltă cameră şi au deschis uşa… Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lasă gura apă. Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, râdeau şi vorbeau între ei. Omul pios a spus: “nu înţeleg”

“Este foarte simplu” a spus Dumnezeu. “Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gândeau doar la ei înşişi”

[modigliani]

... Vine "criza" ! Vin .... vremuri grele !

Într-o dimineaţă, un tânăr artist intră într-o cafenea, fiind foarte entuziasmat că a fost angajat să picteze portretul unui om cu bani care avea o firmă de construcţii. În timp ce îşi savura cafeaua bucuros, văzu un ziar lăsat pe masa vecină în care era tipărit cu litere mari următorul titlu VIN VREMURI GRELE. Începu să se gândească tot mai mult la aceste cuvinte.

Patronul cafenelei trecu să-l salute şi văzându-l îngrijorat, îl întrebă dacă s-a întâmplat ceva. Acesta i-a răspuns trist că trebuie să plece, căci “vin vremuri grele”, aşa că trebuie să muncească la lucrarea lui.

Patronul începu să se macine că poate chiar „vin vremuri grele”. Devenea din ce în ce mai îngrijorat pe măsură ce se gândea la vorbele tânărului. Îşi sună apoi soţia rugând-o să nu se supere dar că trebuie să-şi anuleze comanda pentru rochia cea nouă, deoarece este cam scumpă şi s-au anunţat „vremuri grele”.

Aceasta sună la magazinul unde îşi comandase rochia şi o rugă pe patroană să-i anuleze comanda. Îşi ceru scuze dar …„Vin vremuri grele” şi trebuie să facă economii.

Patroana n-a avut încotro şi a anulat comanda, dar îşi aminti că a auzit ea la ştiri cândva că „Vin vremuri grele”. Aşa că a sunat imediat la firma de construcţii pe care o angajase pentru executarea unei lucrări de extindere a magazinului. L-a anunţat pe constructor că va renunţa pentru moment la lucrare, deoarece “ vin vremuri grele “ şi nu îşi poate asuma un asemenea risc în acest moment.

Constructorul s-a întristat la auzul acestei veşti, motiv pentru care s-a grăbit să-l sune pe tânărul artist spunându-i că doreşte anularea comenzii pentru portret, întrucât „vin vremuri grele” şi acesta nu este un moment potrivit să cheltuie banii pe lucruri artistice.

Copleşit de supărare, tânărul artist a acceptat cu resemnare vestea, că doar s-a întâmplat aşa cum a anticipat. Simţindu-se trist, porni înspre cafeneaua favorită să-şi înece amarul cu un pahar de vin.

În timp ce stătea din nou aşezat la masa lui, zări ziarul pe care scria „Vin vremuri grele”. De data asta s-a ridicat şi a luat ziarul pentru a-l cerceta mai bine. Data ziarului era de acum 5 ani.

Cineva despachetase farfurii pentru restaurant.