Al doilea motiv
Ar fi trebuit sa nu aiba relvanta pentru terti. Initial interesul meu era strict istoric. Intrucat discutiile au luat o alta turnura, cred ca pot dezvalui acest motiv pentru a participa la dezbatere. In ascendenta mea , cu doua generatii in urma s-a aflat o moldoveanca. Nu sunt nici mandru, nici nu mi-e rusine. Ma gandesc doar la viata grea pe care au dus-o toti inaintasii mei.
Acum la 100 de ani de la constituirea Romaniei mari, incercam sa aflam de ce apar resentimente de o parte si de alta. Cred ca originea lor trebuie cautata incepand cu anul 0. Ca un preambul voi cita un scriitor basarabean care surprinde foarte bine situatia unui grup etnic sau cultural minoritar.
„Marii critici români s-au apropiat cu o anumită rezervă de scriitorii noştri, privind, în special, nivelul estetic al literaturii române din Basarabia care, aşa cum ştiţi, s-a dezvoltat în condiţii vitrege şi s-a exercitat, dacă am folosi expresia lui Mircea Eliade, „sub teroarea istoriei“.Lovinescu era chiar foarte drastic şi spunea că „doar cu amorţirea scrupulelor estetice, numai aşa putem susţine literatura basarabeană“. Literatura basarabeană a fost una angajată, de rezistenţă. Şi, bunăoară, Eugen Ionesco, atunci când citea romanul-fluviu „În preajma revoluţiei“ al lui Constantin Stere, spunea că „literatura basarabeană este puternică prin glasul faptelor“ Am recurs la prezentarea raporturilor dintre cultura consolidata din Regatul Romaniei, cu rol bine meritat si de necontestat de orientare generala si cea basarabeana, intrucat acestea se pot extinde fara reserve si in domeniul raporturilor dintre cultura Regatului Romaniei si cea a Transilvaniei, prelungite pana astazi la nivelul provinciilor istorice. Daca despre frustrarile basarabenilor s-a mai vorbit, intrucat nu implica reprosuri grave, despre acelea ale transilvanenilor s-a pastrat o tacere a complicitatii.
Frustrarile. Dintotdeauna desculturalizarea insotita de o reculturalizare, a facut parte din procesul de consolidare a imperiilor dar si de formare a natiunilor, intelegand natiunea asa cum este, un grup social unit sau nu prin limba comuna si mai ales printr-un proiect comun.
Maestrul desculturalizarii si ai omogenizarii nationale, din secolele XIX si XX a fost fara indoiala imperiul rus sub cele doua forme ale sale. Exterminarile, deportarile, incurajarea migratiei interne, limba unica si si discriminarea culturala si religioasa au fost arme folosite cu maxim de success in atingerea obiectivelor imperiului.
Romania. Toate discursurile politice pe seama Transilvaniei le putem rezuma la fraza care i-a scăpat altădată „marelui Ion Brătianu”, tatăl celui actual, care a zis:
„Vreau Transilvania, dar fara transilvaneni" Iarasi despre Basarabia. Imediat dupa euphoria unirii, intelectualii basarabeni, se declarau dezamagiti de atitudinea de dispret pe care o simteau din partea “fratilor” lor, veniti din metropola, aglomerati la ciolanul administrativ, care ii ridiculizau pe seama graiului si a obiceiurilor locale si-i considerau un fel de ciudatenii. Au existat atunci reactii deosebit de vehemente la adresa Bucurestiului. De ce atunci moldovenii indreapta degetul spre Tihuta. N-ar trebui oare schimbata directia.
Ce are Basarabia cu Transilvania?! Se poate spune ca acelasi sentiment de ruda saraca.
Dupa “eliberarea “ Europei de est de catre trupele sovietice, ideologii ciumei rosii au identificat imediat principalul obstacol in calea atasamentului fata de communism, profilul cultural- civilizational cu baza west europeana , si radacini adanci in Transilvania.
“Eliberatorii” Romaniei au trasat ca sarcina imediata ruperea oricaror legaturi cu Europa, iar cozile de topor de pe plaiurile noastre au trecut la “traducerea lor in viata”. Cu slabaticie de nedescris au aplicat politicile de anihilare a constiintei nationale , aflata in stadiu incipient si inlocuirea ei cu valori colectiviste de tip estic. Daca Bratianu exprima anumite regrete, iar guvernele interbelice au luat masuri relativ moderate de omogenizare, scursurile instalate dupa 1945 au preluat integral tactica desculturalizarii promovata de sovietici, cu insistenta asupra Transilvaniei.
Imediat dupa 1945, PCR a inceput sa destructureze traditiile Transilvaniei asa si atatea cate erau. Au pus laolalta literatura, muzica, istorie, traditii populare, folclor, credinta, pe care le-au impus prin intermediul monopolului institutiilor aflate sub control unic, ca unice valori nationale. Asa cum au procedat cu Basarabia in perioada interbelica, au procedat si cu transilvanenii dupa 1945.
Dar cel mai pervers mijloc de desculturalizare s-a realizat prin migratia interna, prin dislocarile massive de populatie care a fost expediata in mod organizat in Transilvania sub pretextul completarii fortei de munca. Transilvania a fost industrializata excesiv, si cu scopul realizarii obiectivului mentionat mai sus. S-au realizat astfel dezechilibre intre populatiile locale si cele colonizate. Au aparut sentimente de frustrare si animozitati intre oamenii care traiau acolo de generatii si cei nou veniti care se bucurau de multe avantaje.
In mod deliberat erau preferati la ocuparea posturilor de conducere de toate nivelurile si din toate structurile. Au ocupat functii de primari, secretari de partid, sefi de sindicat, militieni si si-au exrcitat atributiile de supraveghere a populatiei. Aveau prioritate la obtinerea locuintelor, unde se aplica legea perversa a celor 25 de km fata de locul de munca, astfel incat cei ce veneau de la sute de km aveau dreptul la locuinta si bulletin de oras , iar prostii locului, trebuiau sa stea in satele lor sa creasca vaci si porci pentru contract. Finalul este ca structura populatiei oraselor istorice s-a schimbat dramatic, iar multi dintre vechii locuitori se simt stingheri. Ca urmare s-a generat un sentiment de oameni dispretuiti, fara calitati si fara perspetive.
Cazul classic de aplicare a politicii de omogenizare prin colonizari, este cel al Tinutului secuiesc. Aici sub pretextul asigurarii fortei de munca, au fost transferati zeci de mii de etnici romani, prin intermediul unei alte arme perverse , repartitia la locul de munca, generand frustrari si tensiuni extraordinare, greu de atenuat si astazi.
S-au alimentat astfel tendintele secesioniste prezente in sanul acestei comunitati.
Epilog.
Cu totii mostenim situatia determinata de conflictul si pozitia noastra dintre doua lumi, care se manifesta atat pe plan extern cat si intern. Incercarile de separatism ca si cele de omogenizare totala din punct de vedere cultural sunt la fel de daunatoare. Singura cale de supravietuire este renuntarea la mitul unitatii neconditionate “in cuget si-n simtiri” in favoarea “Unitatii in Diversitate”. Pentru aceasta trebuie sa renuntam la collectivism, sa recunoastem greselile facute in numele nostru si sa reparam ceea ce este de reparat.
Ps 1 Dispretul fata de moldoveni trebuie cautat in alta parte nu in Transilvania.
PS 2 in mod intentionat nu am insistat asupra celei mai mari dureri a Transilvaniei. Cine stie, cunoaste.