Prima pagină ‹ OFF TOPIC ‹ CAFENEA - DISCUTII DESPRE ORICE

[Donbazil]

Salut!

https://evz.ro/un-gigolo-de-un-milion-d ... 635&page=2

[Shrek]

Tradiții de rusaalii:" Udatul nevestelor "ardelenesc versus "calusul oltenesc".......
Aflat cu treaba prin Ardeal in urma cu cativa ani, am asistat la un obicei local, aceea de a " uda femeile", de rusalii. De fapt, la această sărbătoare, bărbații, cei căsătoriți își " uda" nevestele lor iar cei necasatoriti, exersează " udatul" fetelor nemaritate. Un obicei frumos, daca nu citesti printre rânduri, în care barbatii fac declarații de dragoste fetelor si femeilor, stropindu-le cu parfum din ce in ce mai scump. Fetele si femeile își dau ochii peste cap, rosesc puțin ( mai mult uneori), si se bucura de cuvintele frumoase ce le sunt adresate. De obicei, acest " udat", este urmat de o degustare de prăjituri, care mai de care sofisticate, stropit puțin cu tărie ori vin, în funcție de zona, astfel ca in aceasta zi, toata lumea este bine dispusă si fericita!
Anul acesta, aflat din întâmplare pe meleaguri natale, am asistat ( după foarte mulți ani), la tradiția calusului. In fata carciumioarei din sat, vine trupa de calusari, cu un muzicant sau doi si joaca calusul. Au niste costume specifice pe care le poartă două zile pe an si ,apoi ,cand se " îngroapă calùsul"! Toti sunt echipați cu niste boate în afară de " mutu din calus" care are o sabie de lemn. La opincil( care fac obligatoriu din costum) au atașați niste pinteni metalici iar peste obiele au prinsi zurgalai, care dau o tonalitate deosebita ritmului dansului. Aflat la cârciumă, nu m-am putut abtine sa nu " sponsorizez" cu o sumă consistenta jocul călusarilor. Se spune ca daca ii cinstesti pe calusari, te vei vkndeca de....bunatate si iti va merge bine. Acolo , la răscrucea din fata cârciumi s-a pornit jocul. I-auzi una! N-auzi două! Si praful se ridică chiar dacă era cata asfalt, ducandu-ne in mirajul acestui joc, cândva ritualic. Din cand in cand, mutu' ( coincidență absolut intamplatoare), se repede si loveste ( de fapt simuleaza) cu sabia fie cate un jucător ori câte un " sponsor"! Asa este jocul! Cică face bine sabia mitului. De remarcat că din rândul calusarilor nu pot face parte si femei . Niste misogini!
Comparând blândețea " udatului femeii" din Ardeal, cu asprimea si misterul calusului din Oltenia, nu poti sa nu constati diferenta de temperament ă oamenilor aflati de o parte și de alta a Carpatilor. Chiar si atunci când totul nu este decat un joc. Sau o traditie!
Sa fiti iubiti si sănătoși! Si nu uitati, azi si mane sa nu va certați! Altfel , va ia din calus! Va tzuca Shrek!

[peterneamt]

[Shrek]

Ticule, de ce m-ai omorat........
Anii 2000! Scena, un satuc din Banatul montan. O mamă, ce câștigase în instanță dreptul de a-si creste băiatul de 5 anișori, se străduiește să pună în executare o sentință judecătorească. Pe strada, lume adunata ca la circ. Politisti, executor judecătoresc, psiholog, asistent social, gărzi de corp. Lumea adunta, începe să huiduie mama ce se lupta sa isi ia propriul copil, trăgând de poarta încuiată, strigandu-si in van copilul....Nimeni nu îi răspunde! Priveste deznădăjduită spre polițiști care ridică din umeri. Nu-i treaba lor! Discuta cu executivul si acesta ii explica ceva. Discuta cu gărzile de corp si ,acestia ,se îndreaptă hotaratispre poarta. Poarta rezista, dar un polițist intervine si discuta ceva cu mama! Aceasta, cu fata scăldată de lacrimi, cheamă oamenii inapoi. N-am văzut niciodată atâta durere pe chipul unui om....
Schema s-a repetat la interval de câteva luni timp de doi ani. Aceași piesă cu final trist putea fi urmarita, iar spectatorii huiduiau mama. Deh era o " vinitura".....
Intr-un final mama a renunțat. Ă plecat în străinătate, iar zece ani mai târziu, era o femeie de faceri de succes, reușind să se impună intr-un domeniu de afaceri. Cu toate astea, fostul soț și familia acestuia nu i-au permis sa aiba legături cu fiul ei. Abia in ultimii ani, după ce a mers la liceu si a aparut tehnica moderna, au reluat legăturile firești.
Anul 2018. Scena, acelaș tătuc din Banatul montan. Băiatul de acum 15 ani, își serbează majoratul la căminul cultural. Invitați, tineri din sat, colegi de școală, rude...Petrecerea este in toi, alcool mult, muzica buna, mâncare aleasă, asa cum se face. La miezul nopții, spre surpriza tuturor, își face apariția....mama. Merge direct la copil, il îmbrățișează si-i spunea ceva . Ies amândoi afara iar copilul se bucură de cadoul primit. O mașină nouă nouta, adusa in fata căminului cultural. Adultul de azi se bucură că un copil. La fel si mama lui. Chipul , schimnositi de durere de alta data, dacia de fericirea revederii....Invitații aplaudă si ii canta la multi ani.
Apare tatăl! Cu mintea întunecată de alcool, se repede la fosta soție. Intervin gărzile de corp, care fuseseră discrete până atunci. Înjură ca la usa cortului atat pe fosta soție cât și pe propriul fiu. Intervin si rudele si scandalul pare sa se aplaneze. Pare! Dispărut o vreme, fostul soț, se întoarce, turbat de alcool si furie ,fără ca nimeni sa aiba timp sa reacționeze, își injunghie fiul! Repeta figura cu fosta soție dar este imobilizat de oameni.
Copilul se prăbușește, iar mama lângă el. Il strânge in brate, dorind să recupereze timpul in care a fost departe de el.Din pieptul copilului, se scurge un firicel de sânge. Odată cu el și viata. Copilul priveste la tatăl său care era tinut jos de către săteni. Cu ultimele puteri il il intreaba: Ticule, de ce mai omorât? Nu mai așteaptă răspunsul. Pleaca intr-o lume mai buna.....
PS. Povestea este inspirată dingr-un caz real. În povestea adevarata , copilul nu moare. Am dorit să trag un semnal de alarmă, cu privire la tendinta oamenilor de a lua apărarea, în disprețul legii, unor trogloditi, deghizați în oameni bine intenționați care de fapt sunt doar niste scursuri. Aceasta " lupta" a lor pentru binele copilului, este de fapt o ură, bine disimulată în " dragoste parinteasca", singura dorință fiind ca " adversarul" sau sa sufere!
O săptămână liniștită sa aveti! Va tzuca Shrek!

[Shrek]

Dialoguri inedite! La bufet.....
Aflat cu oarece treaba prin sudul țării si prinzand două zile libere, ca tot omul gospodar , am dat fuga " acasa", pentru a mai lucra câte ceva. Mai o betonare ,mai o demolare , mai repara la un gard. Si fiindca rezerva de bere se epuizeaza rapid, cand o lasi la indemana " maistorilor", am mers la bufetul( carciuma) din colt , pentru a o completa! Acolo, ca de obicei in zilele de lucru, înainte de prânz erau cei cu....abonament permanent, inventatorii cardului de credit, pardon, caietul de credit fără dobândă. Unii sănătoși, altii mai putin sănătoși. La cap! Fiecare cu...durerea lui.
După ce am luat o lada intreaga, ( locuiam în apropiere) , a decis să stau cateva minute la povești, cu " distribuitorul" de bucurii, adică postaru', care se afla întâmplător cu bancomatu' taman la bufet. Sa alimenteze conturile!
La un moment dat, trece prin fata bufetului un echipaj de poliție. Tescovina, unul din abonații bufetului, cuprins subit de euforia alimentării contului, strigă ca un apucat, suficient de tare pentru a fi auzit de cei de la mese, dar, probabil insuficient de tare pentru a fi auzit de politisti: uiteee criminalii! Criminalilorrrrr!
Deranjat de aceasta atitudine, il apostrofez:: ce ai mah, dementule? De unde stii tu ca sunt criminali?
Postaru', ma liniștește, explicandu-mi ca, de curând, fraierul s-a dus ranga la poliție, sa le ceara socoteală pentru o amendă de asta toamna, prins cu lemne, pe care primăria ilexecuta silit! Si polițiștii i-au dat.... explicații! Atat de multe, încât a avut nevoie de o săptămână sa isi revina!
Alaturi de asa noastra, un batranel, astepta cuminte sa pornească " bancomatu'"! Lângă el, doi prunci de cinci si șase ani, pentru care făcuse o descoperire de card sa le ia înghețată! Bineinteles, ca si el luase o...bătrână! Cu sirop! ( pentru cine nu stie, este vorba de țuică, indulcita cu sirop)
- Dai mah, dracu', de nenorociți, zise bătrânul vizibil iritat!! Asta iarna, cand am sunat la ei , ca este cineva in curte si imi fura porcul, m-au luat in ras si au spus sa merg io sa-i prind si cand sunt gata sa ii sun din nou. Au venit dupa trei zile. Ce sa prindă! Porcul a zburat! Cu hoti cu tot! 'Ra- ti ai dracu' de hoti! Spuse moșu cu năduf!
Intre timp, aparu si tata Leana, vecina noastra. Usor rosie in obraji, verifica extrasu' de cont si, fiind pe verde făcu ceva cumparaturi: două paini, o pungă de fidea, două eugenii si bineinteles, nelipsitul pet de bere. Mai mic este adevarat. Auzind discuția cu bătrânul, intra si ea in vorba.
- Cine,mai, nenorociți ăștia? N-au ei nici o treaba! Acu' doi ani, cand m-a violat si m-a batut la deal al lui Ciuciulete, am mers la ei si am reclamat! Stii ce m-au întrebat? Cică ce sa-mi faca, sa ma bată ori sa ma fu...? M-au luat in ras! ' Ti-ai dracu' de nemernici! Si pleca bombanind, urand de bine " militenilor"!
Il intreb pe postat daca in sat, toți sunt împotriva polițiștilor. Imi raspunde razand: nu! Nu numai ei. Si rudele lor! Din alte sate!
PS. Aceasta este o ....poveste! Orice asemănare cu personaje reale este absolut întâmplătoare!

[Donbazil]

Salut!


Ca la noi....

Ioan Usca
27 iunie ·
Justiție independentă

Agentul Aurel fu trimis în exotica Woawoma, să afle cum au obținut ei independența Justiției.
- Și chiar e independentă? – se arătă Aurel sceptic.
- Mai mult decât independentă! – plusă N’Kono.
- Și cum ați reușit?
- Noi avem procurori, judecători și avocați...
- Ca la noi.
- Stai să vezi, nu-i ca la voi! Pe ăștia, serviciile secrete îi monitorizează. Șase luni, un an, doi... Cât e nevoie.
- De ce?
- Preventiv. Și se află tot. Toți au fie un amant/o amantă, ori sunt gurmanzi, ori beau până se pișă pe ei, ori fac vreo șmecherie...
- Ca la noi.
- Nu-i ca la voi, nu mai tot repeta! Și, după aia, li se arată pozele, DVD-urile, convorbirile editate...
- Și?
- Și, după aia, independent de ce cred ei, dau sentințele așa cum se cuvine!

[Donbazil]

Salut!

La pensie poți începe o viață nouă, dacă îți dorești asta. Iată ce am îndrăznit eu să fac…
29/06/2018

După ce am încheiat și ultimul an de muncă înainte de pensie, am răsuflat ușurată – îmi voi savura odihna bine meritată! Când am ieșit de la oficiu, mi-am umplut pieptul cu aerul libertății și nu-mi venea să cred că am lăsat în spate 35 de ani de experiență. Ani în care am făcut tot posibilul să fac față responsabilităților de la serviciu și de acasă.

Am alergat ca o furnicuță ca să le reușesc pe toate și să am grijă de toți. Am ieșit la pensie cu inima împăcată și cu noi visuri. În ultimii ani am reușit să mă descurc, primind ca moștenire un apartament de la mătușa mea. L-am dat în chirie, iar pe banii obținuți copiii mei au făcut facultate, acum că au familiile lor, banii din chirie pot să-i utilizez cum vreau.



Altfel zis, pot începe o viață nouă. Nu departe este o agenție de turism, trebuie să le fac o vizită. Și trebuie să mai merg să-mi iau pașaportul, pentru că deja e gata. Cu aceste gânduri am plecat spre casă.

În secunda următoare, am prmit un apel. Era fiica mea, care după ce m-a felicitat cu ieșirea la pensie, m-a întrebat dacă poate s-o aducă de mâine dimineață pe fiica ei cea mică, ca s-o dădăcesc. S-a gândit ea: de ce să plătească pentru o grădiniță privată, dacă bunica oricum o să stea acasă?!

La nici jumătate de oră după această noutate nu prea plăcută, m-a sunat și fiul, care a avut o rugăminte extrem de asemănătoare.



Hotărâtă, i-am spus fiului să vină mâine dimineață, m-am întors la 180 de grade și am mers spre agenția de turism. Copiii au venit a doua zi dimineața la 7. După ce au văzut valiza pregătită în antreu, m-au năvălit cu întrebări.

Dragii mei copii, eu vă iubesc pe voi și pe nepoți, dar nu voi sta cu ei. Eu am dreptul la odihnă. Eu v-am crescut, v-am învățat, v-am cumpărat acoperiș deasupra capului. Voi mergeți în fiecare an cu familiile voastre la mare, iar eu am văzut marea doar pe magneții de pe frigider.

Eu zbor mâine în Argentina.

https://eushtiu.com/la-pensie-poti-ince ... IwAR2I0rxP

[tiih]

Salut dl Donbazil...ce frumoasa poveste!...si cati n-ar vrea sa mearga in Argentina...la munte ,la mare...Dar CU CE,daca n-au "pensii speciale" si "pensii nesimtite".Dupa aproape 40 ani de munca traiesc de pe o zi pe alta cu maxim echivalentul a 200...250 E pe luna...cu toate maririle de pensii a d.nei Vasilescu,sau a cui or mai fi..si cu toata inflatia care vine automat pe urma,fara un fundament economic...si fara sa te atingi de pensiile nesimtite si nejustificate.!!!!

[Donbazil]

Salut!

Din dorința de a mă ciupi, ai facut greșeala să nu citesti cu atentie materialul...Scrie ceva de oficiu, de 35 de ani de muncă, dar na! ....
De gustibus....
Unii nu văd pădurea de copaci.
Probabil n-ai observat ca am citat și sursa.

[Shrek]

Dialoguri inedite in familie! A' moderna nu a' tradițională!
Familia lu' bagea Gheorghe, este o familie moderna. Cu soț, soție și tri feciori! Bagea Gheorghe, o lucrat toata viata la krampi ( la linia cfr) si acu' fiind bătrân, primește pensie. O pensie decenta, cât sa-i ajunga sa trăiască fără să se împrumute in fiecare luna! Muierea lui, Stana, n-o lucrat niciodată, ca nah, o crescut copiii,o avut grija da casa, de coliba, de marve.....
Feciorii lui , nu traiesc nici unu' cu el. Nima nu mai vrea acu' la tara , intr-un cătun uitat de lume, ascuns printre dealuri, Cel mic ii dus la Timișoara! Zace ca-i medic! La un spital ,nus' cum ii zace da' ii ceva mare! Spitalul! Ceilalți doi ( nu trii!), is dusi afara! Nu sciu pa unde da' lucra in constructii! Is copii cuminți, da' cand vin p-acasa fac tărăboi! Il strigă pa Lica lautaru' si gata cace un butoi da rachie da sara până dimineață! Da in rest sunt cuminți!
Veniți p-acasa ast' vara, de ruga, bagea Gheorghe o vrut sa le spuna copiilor ca nu mai poate sta cu Stana, ca s-o prostit la bătrânețe, umbla beată pa socat, si-l face de miru' lumii! Ba chiar s-o prins sa ii vândă vecinului platu de gin deal, fără să îl anunță si pa el. Ca atare, lucrurile fiind clare, iel baga givort!
- Nu bagi nici un givort! o zas Ion, ficioru' al mare. Si o sa stati împreună până can' ot imbatrani! Ca vret or nu vret, asa o sa stati!
- Nici sa nu gangesti ca te scapi de ea la bătrânețe! Vet' sta împreună c-asa vrem noi! Zasa mijlocul ,după ce linsa un dat de rachia!
Sa votăm ca-i democratie! Votăm si cine castiga, ala hotărăște!
- Tata cam are dreptate, o zas al mic, Milu! De face ori vin p-acasa, tat cu nasu rosu o găsesc. Si mere pa drum da zeci ca joaca sarba-n...draci! Mi-o crăpat obrazu' da rusine in primavara , can' am gasit-o răsturnată in imala, în fața birtului! Sa meargă la spital sa se trateze daca tat nu vrea sa se despartă! Iar pentru tata ii un chin, da' trebe sa ii spun ca nici banii de înmormântare nu ii mai are. I-o scos mama de la banca si i-o dat pa băutură!
-Aha, te-ai dat cu tata, zace al mijlociu! Ce, te-o păcălit si te-o dat la scoala iar acum nu vrei sa tai cu mama? Sa-ti fie rusine la nas, copil nerecunoscator!
-Ba io tan si cu mama, dar vreau sa spun ca mama greșește, sii ii betica, chiar dacă ii dureros sa spun! Trebe sa meargă la dezalcolizare! Altfel ni-s de miru' lumii -n sat!
-Nu merge nici unde! Zace al mare. Noi ni-s tri si voi doi! Am hotărât: mama nu mere la nici un doctor iar tata sa isi ia gandu' ge la givort! Asa este in democratie! Ai multi hotărăsc!
-Da' mama n-o zas nimic pân acu'! Incerca al mic sa spuna ceva!
-Nu contează ce zace! Daca noi decidem, asta ie! Daca nu-ti convine, nu mai veni acasă! Zace iar al mare cu ochii clipind de furie și rachie!
Ruga s-o gatat, copii s-or dus la casele lor, iar bagea Gheorghe rămase singur cu Stana lui. Acelaș scandal în fiecare zi, aceeași prezență muta si pricinuitoare de scandal în fiecare zi! Până intr-o zi cand o zas plin de năduf! Pan' aici! Apai, Stana dragă, io te las! Ma duc in lume! Si o plecat! Direct la ...azil!
Acum bagea ii fericit! Nu ii mai strica nima ziua, nu ii fura nima pensia si nu mai are nici un scandal! Are camera lui, primește mâncare si cineva il intreaba de vorba zilnic. Doar din cand in cand sta si cujeta: dacă in democratie, votul te obliga sa stai cu satana lângă tine, cum o fi in dictatura?

[Donbazil]

Salut!

Cel mai tare experiment - Nici o picătură de sânge

Un om de știință din Phoenix, Arizona, a vrut să testeze o teorie. Avea nevoie de un voluntar care nu avea nimic de pierdut. În cele din urmă l-a găsit, a fost un condamnat la moarte, care urma să fie executat în scaunul electric, în penitenciarul St. Louis din statul Missouri.

Omul de știință a propus condamnatului următoarele: să participe la un experiment științific care a constat în efectuarea unei mici înțepături, cu scopul ca sângele său să se scurgă încet până la ultima picătură. El a explicat că are șanse minime să supraviețuiască, dar oricum, moartea lui ar fi fără suferință sau durere; nici nu ar fi observat.

Omul condamnat a acceptat, pentru că a muri în acest fel, era mai bine decât să moară în scaunul electric. L-au pus pe o targă și i-au legat corpul astfel încât să nu se poată mișca. Apoi au făcut o mică tăietură pe încheietura mâinii și au pus sub mâna acestuia un mic borcan de aluminiu.

Tăietura era superficială, doar până la primele straturi de piele, dar era suficientă pentru ca el să creadă că i-au tăiat efectiv venele. Sub pat, a fost plasată o sticlă de ser cu o mică supapă care a reglat trecerea lichidului, sub formă de picături în borcanul de sub mâna acestuia. Condamnatul, putea auzi picurarea și număra fiecare picătură din ceea ce credea că este sângele lui.

Omul de știință, fără ca cel condamnat să-l vadă, închidea supapa, astfel încât picurarea să scadă treptat, cu intenția ca acesta să creadă că sângele lui se termină.

Odată cu trecerea minutelor, chipul acestuia își pierdea culoarea, ritmul cardiac i-a crescut și la făcut să-și piardă aerul din plămâni. Când disperarea a ajuns la punctul maxim, omul de știință a închis complet supapa și apoi condamnatul a suferit un atac de cord și a murit.

Omul de știință a reușit să demonstreze că mintea umană respectă cu strictețe tot ceea ce percepe și ceea ce individul acceptă, fie pozitiv, fie negativ, acționând asupra întregii noastre părți psihice și fizice.

Această poveste ne lasă o învățătură foarte interesantă. Omul de știință i-a dat omului o posibilitate de viață, dar aparent condamnat, omul a pierdut-o.

De multe ori în viața noastră avem probleme care par a fi dezastruoase. Este posibil să existe cineva care să ne spună ca există o mică posibilitate de a repara acea situație, dar decidem să credem doar ceea ce suntem capabili să percepem și să ne imaginăm.

De multe ori când credem că putem reuși, avem dreptate, dar la fel se întâmplă și când credem că nu vom putea reuși. Totul depinde de modul în care vedem lucrurile.

Mintea nu are limite când se înșală. Cu atât mai rău atunci când nu înțelege lucrurile și fabrică idei despre ceea ce ar putea fi, pentru a le înțelege, ca și atunci când vedem lucruri pe care le consideăm supranaturale, dar de fapt nu sunt.

Când o idee intră într-o minte slabă și preia această minte, se naște fanatismul. Și fanatismul este ceva radical și periculos. Uită-te la fanatismul sportiv sau, chiar mai rău, la fanatismul religios, care îi face pe oameni să omoare.

Amintește-ți de pericolul puterii minții.

[Donbazil]

Salut!

Domn. Profesor Radu Stefănescu dixit!....

Darurile de Moş Nicolae fac multă bucurie şi plăcere. Iată că un dar ceresc a salvat de la moarte prin înfometare aproape o mie cinci sute de oameni. Foametea era ceva comun pentru triburile din Angola Centrală (şi din nefericire este în continuare şi astăzi). Nici puternicul trib Seles, care număra aproape două mii de persoane, nu făcea excepţie.

Dacă ploua la timp, Seles avea recoltă bogată şi hrană suficientă. Cînd era secetă, oamenii şi animalele sufereau din greu. Teribil a fost anul 1939; de luni de zile nu plouase nici măcar o picătură. Recolta fusese distrusă în întregime şi pînă şi lăcustele plecaseră sau muriseră de foame. Animalele sălbatice dispăruseră. Păsările zburaseră. Rămăsese numai tribul Seles. Pur şi simplu nu avea unde să se ducă. Cîteva sute dintre ei deja încetaseră din viaţă – bolnavii, cei foarte bătrâni, noii-născuţi.

Cu toate acestea tribul Seles nu şi-a pierdut credinţa. Continua să se roage lui Iisus sau zeilor lor pentru vremuri mai bune. Un bun exemplu pentru cei care se consideră civilizaţi. Tribul beneficia şi de asistenţa unei misiuni creştine conduse de Carlos Sequesque. El şi familia sa încercau să facă faţă dezastrului ajutându-i pe bolnavi, organizînd şi raţionalizînd puţinele rezerve rămase. La sfîrşitul anului mai precis chiar în Ajunul Moşului Nicolae, pe data de 5 decembrie 1939, situaţia devinese absolut disperată: ultimile firimituri de hrană se terminaseră în ziua precedentă.

În dimineaţa zilei următoare, chiar de Moş Nicolae, o nouă tragedie : dispare Rita, fetiţa în vîrstă de şapte ani a lui Sequesque. Încordîndu-şi ultimile forţe, tot tribul se pregătea să plece în căutarea copilului.

Nu a mai fost necesar, deoarece fetiţa a apărut în sat, foarte încîntată, mîncînd ceva din căuşul palmei. Cînd tatăl ei a întrebat-o ce mănîncă, ea a răspuns foarte natural : „Este mană cerescă, tată, cum a mîncat şi Moise !”.

Rita a condus tribul înfometat într-un loc unde tufişurile erau acoperite în întregime, ba uneori chiar şi solul, cu o substanţă ca mierea. Aceasta pe o suprafaţă de peste un hectar. Copilul a explicat că fiindu-i foarte foame s-a rugat „Domnului şi Îngeraşului să-l lase pe Moş Nicolae să-i aducă în dar ceva de mîncare cum a mai făcut pe acest pământ, pe când era episcopul Mirelor din Lichia!„

Cum a găsit fetiţa drumul, lung de peste o milă, pînă la mana cerească şi înapoi în sat, nimeni nu a putut explica. Dar mana cerească era acolo şi se reînoia în fiecare noapte, cînd locul nu era vegheat. Aşa a putut tribul Seles să supravieţuiască cîteva luni, pînă la sezonul ploios. După prima ploaie „mana” nu a mai apărut!

Reverendul E.L. Cardy a luat un borcan din substanţa miraculoasă şi a expediat-o tocmai la Capetown, unde era o Universitate, pentru analiză. Specialiştii au spus că este vorba de o substanţă „similară, dar nu identică, posibil artificială, cu mierea albinelor sălbatice africane amestecată cu principii nutritive vegetale, cu proteine şi cu vitamine”. O combinaţie foarte hrănitoare…

Dar cum se refăcea mana cerească în fiecare noapte şi mai ales în cantitatea uriaşă ca să ţină în viaţă mai mult de o mie cinci sute de persoane – nimeni nu a putut explica!

[Donbazil]

Salut!

Una dintre poveștile prof. Radu Stefănescu....


Lancea Destinului a fost făurită în anul 30 la Damasc, din cuţitul profetului Ilie, cuţit cu care ucisese 400 de vrăjitori de ai lui Baal şi din „aripa unui înger”. Fierarul care a făcut celebra lance era şchiop ca şi Hefaistos-Vulcan, zeul metalurgiei şi i-a cerut lui Longinus imensa sumă de 30 de talanți imperiali, monede de aur. Cât solda lui pe doi ani! Este interesant că suma de 30 de monede o mai găsim în scrierile sfinte, 30 de arginţi este răsplata trădării lui Iuda! Centurionul Cornelius Longinus nu era bogat, dar era dintr-o ascendenţă foarte nobilă, făcea parte din una dintre cele cinci curii ale Romei, clan care pretindea că se trage chiar din Remus. Abătut şi trist că nu avea banii necesari, centurionul mergea încet prin locul unde este astăzi mormântul lui Saladin. Un loc unde s–au întâmplat mai multe minuni, de-a lungul timpului. Brusc, în faţa lui, aerul a început să tremure, să vibreze, ca de o căldură intensă şi de neunde, din nimic, în faţa lui au apărut un sol şi câţiva soldaţi. Solul îl întreabă dacă este centurionul Cornelius Longinus. La răspunsul afirmativ, îi dă o pungă, mare și grea, un inel şi o scrisoare, un sul de pergament. Scrisoarea era de la un necunoscut, un egiptean bogat care spunea că a fost salvat de către centurion de tâlharii de pustiu djete, care îi atacase caravana. Şi ca mulţumire a găsit de cuvinţă să-i trimeată o sumă mică, neînsemnată, doar 30 de talanţi, de imperiali, monede de aur. Şi un inel găsit în pustiu, dar care are o mare putere de protecţie. Longinus îşi amintea vag de episod. Cu vreo trei ani mai înainte patrula cu oameii lui spre părţile perşilor şi, într-adevăr, a scăpat de tâlhari o caravană. Cu inelul este altă poveste, o să v-o spun altădată.



Cornelius nu a mai stat să vadă ce şi cum, ci a chiuit ca un copil şi a fugit să-i ducă banii fierarului cel şchiop. O lună de zile a durat „fabricarea” Lăncii Destinului, pentru că despre ea este vorba! Când a fost gata, centurionul a rămas mut de admiraţie. Lancea nu era grea de loc, dar trecea prin orice scut, sau armură şi tăia orice sabie sau lance.



Cu această lance Cornelius Longinus pune capăt suferinţelor Mântuitorului care se chinuia îngrozitor, răstignit pe Crucea Lui. L-a împuns în partea dreaptă de a curs apă, adică limfă şi sânge. Acesta este adevărul, sigur, în dogmă este altfel, multe sunt altfel. Legenda spune că bunul Iisus s-a uita la Longinus şi a spus: „Mulţumesc!” Apoi a spus ultimele Lui cuvinte către Tatăl lui.



De atunci Lancea Destinului, consacrată de sângele lui Iisus, dădea sorţi de izbândă purtătorului ei, în luptă, oricât de nefavorabilă ar fi fost situaţia.



Lancea Destinului a avut o istorie furtunoasă şi îndelungată. A fost în mâna împăratului Traian, numai aşa a putut cuceri Dacia, apoi în cea a lui Constantin cel Mare, adusă de mama sa Elena. La conciliul ecumenic de la Niceea, din anul 325, în faţa împăratului a mers cel mai bun militar roman, Rufus Publius Cato, purtând Lancea Destinului şi un scut cu „crux immissa”. Lancea Destinului a fost în mâna Sf. Mauritius, primul cavaler creştin, apoi, din nou la Roma şi de aici la cavalerii cei puri, la catari. Care nu au pierdut bătăliile niciodată, oricât de disperate ar fi fost. Totuşi, un trădător a furat relicva nepreţuită şi neputând să iasă cu ea din castelul Montsétgur, a îngropat-o în mare taină. În câteva zile, catarii au fost învinşi.



În anul 1938, Lancea Destinului a fost găsită în Sudul Franţei, în excavaţiile făcute printre ruinele castelului Montségur, de către arheologul dr. Otto Rhan, la ordinul special a lui Hitler. De atunci armatele germane au repurtat victorie după victorie, unele neaşteptate şi surprinzătoare.



La 11 decembrie 1942 un commando american OSS fură Lancea Destinului, artefactul care dădea succes militar sigur, aşa spunea legenda, din Bârlogul Lupului din Berlin. Mărturia căpitanului OSS, depusă la notar, arată că membrii commandoului, îmbrăcaţi în uniforme de ofiţeri Waffen SS, au pătruns pe coridoarele subterane ale bunkărului führerului.



Pe coridoare s-au înâlnit chiar cu Göering şi cu Hitler. I-au salutat impecabil, cu salutul nazist, încremeniţi şi cu ochii la Hitler. Tot commandoul american era parfumat cu parfumul preferat al lui Adolf Hitler, "Edelweiss", pe vremea aceea, pe bază de lavandă. Cei doi au trecut, Hitler, simţind mirosul preferat, a zâmbit şi i-a salutat pe americani cordial, iar Göering i-a spus lui Hitler: "Vedeţi, Mein Führer, ce ofiţeri arătoşi şi disciplinaţi avem! Victoria este de partea noastră!" Căpitanul american mărturiseşte că a simţit brusc un impuls iraţional să scoată Lügerul din toc şi să-l omoare pe loc pe Hitler. Şi pe Göering!



Dar a respectat ordinul primit, realizând că Lancea Destinului era mult mai importantă decât însuşi Adolf Hitler! Au reuşit să spargă seiful în care se găsea Lancea Destinului, au luat-o şi au adus-o în America, via Elveţia. Au pierdut trei oameni în luptele ce nu au putut fi evitate, pe drum. Lancea Destinului a fost depusă la Fort Knox ca un tezaur de nepreţuit! Nemţii au pierdut războiul, americanii l-au câştigat. O copie bună a Lăncii Destinului se află în Viena. Originalul este, însă, la americani!



De atunci America a devenit cea mai mare putere mondială şi a câştigat multe războie, mai puţin cel din Vietnam. Pentru că atunci nu au respectat protocolul Lăncii Destinului, „first blood”. Lancea nu dă câştig decât celui care se apără, nu agresorului.



De fapt, în istorie, Statele şi-au creat mereu un casus belli, ca să fie în postura defensivă de a răspunde unei provocări. Amintiți-vă de Pearl Harbour și de armele de distrugere în masă al lui Saddam. Lancea Destinului. Şi am încălecat pe o şa… dar dacă nu este o poveste?

[Donbazil]

Salut!

Marcu 12:41-44

“Nu o să uit niciodată Crăciunul din acel an. Aveam 14 ani, Maria, sora mea, avea 16 ani, iar Jeni, cealaltă soră, nu împlinise încă 18 ani. Eram noi trei şi mama. Tata murise de 5 ani în accident la mină.
Cu o lună înainte de Crăciun, preotul nostru a anunţat o colectă specială pentru cea mai săracă familie din Biserică.
A cerut ca fiecare să economisească timp de o lună ceva bani ca să dea acelei familii pe care fraţii din comitet o vor considera cea mai săracă.
Ne-am gândit ce am putea face noi patru. Planul mamei a fost să mâncăm timp de o lună de zile numai cartofi. Astfel, puteam economisi 300 lei. De asemenea, dacă vom sta cu becul stins seară de seară mai puteam economisi 100 lei.
Eu cu Maria am facut curăţenie la câţiva bogaţi, iar Jeni a vândut ceva felicitări făcute de ea.
Seara pe întuneric, vorbeam şi ne imaginam cum familia aceea se va bucura. Eram în Biserică noi și încă 80 de membri, iar mama a calculat că se va strânge încă de douăzeci de ori atât cât avem noi, mai ales că preotul ne aducea aminte în fiecare duminică de colectă.
Cu o zi înainte de Craciun, am plecat cu Maria la magazin să schimbăm banii în bancnote nou-nouţe. Aşa învăţaserăm noi că trebuie să-I dăm lui Dumnezeu.
Am venit acasă cu 800 lei. Opt bancnote de câte 100 lei. Niciodată nu avuseserăm atâţia bani. Nu ne păsa că n-aveam haine de Crăciun. Noi eram fericite. N-am putut dormi toată noaptea de nerăbdare.
A doua zi, în ziua de Crăciun, ploua cu găleata, iar noi n-aveam umbrelă. Biserica era la 2 kilometri de casă, dar nouă nu ne păsa cât de ude vom fi. Jeni avea găuri în pantofi şi a pus nişte hârtie. Pe drum hârtia s-a udat, iar ea era leoarcă la picioare. Am stat bucuroase în Biserică, deşi am auzit câteva fete de la cor râzând de rochiile noastre cele vechi. Dar mai auziserăm asta şi nu ne-a durut. Cu banii în mână eram bogate. Când s-a facut colecta, mama a pus 500 lei, iar noi fiecare câte una de 100 lei.
Pe drum spre casa cântam de bucurie. La amiază mama ne-a făcut o surpriză. Cumpărase 10 ouă pe care le fiersese şi le-am mâncat cu cartofi prăjiti. Era ziua de Crăciun şi noi ne simţeam aşa de bine. Dar pe la ora 15 a venit la noi preotul. A chemat-o pe mama la uşă. Când a intrat mama în casă era albă ca varul şi ţinea un plic în mână. Am întrebat-o ce este în plic şi abia după jumătate de oră mama l-a deschis.
În plic erau opt bancnote de cate 100 lei si 40 de bancnote de 10 lei. În total 1.200 lei.
Nimeni n-a spus nimic, doar ne uitam la podea. Cu câteva minute mai înainte ne simţeam ca nişte milionare. Acum, cu plicul în mână, ne simţeam ca nişte copii teribil de săraci.
Nouă ne părea bine că suntem bogaţi față de alţii – că aveam cartofi. Apoi ştiam că suntem bogaţi că aveam o mama grozavă şi mulţi copii nu aveau mame defel. Ne bucuram că eram trei surori în casă şi atâtea familii nu aveau copii.
Ştiam că nu avem multe lucruri pe care alţii le aveau, dar niciodată nu ne-am gândit că eram săraci, dar în acea zi de Crăciun am aflat că eram.
N-a mai fost niciodată ca înainte. În săptămâna ce a urmat n-a vorbit nimeni în casa noastră.
N-am mai vrut să mergem la Biserică de ruşine, dar mama nu ne-a dat voie.
Mama ne-a întrebat ce să facem cu cei 1.200 lei, dar noi nu ştiam ce fac săracii cu banii.
80 de oameni au strâns 1.200 lei din care 800 i-au dat cei mai săraci oameni din Biserică”, V. Pustan

[Donbazil]

Salut!

”Eram în școala generală și la noi în casă au ajuns în vizită două fete de la oraș, care aveau rude pe valea unde ne duceam traiul în anii începutului de tranziție postcomunistă. Au rămas surprinse să nu vadă prea multe poze cu noi, copiii, prin vitrinele din bucătăria cu două paturi în care locuiam toată familia. Una dintre fete mă întreabă contrariată:
- Tu nu ai luat niciodată premiul întâi?
Îi răspund că da, nu doar o dată, dar că nu pricep întrebarea ei.
- Păi nu văd nicio poză de la mare. Și m-am gândit că poate nu ai luat niciodată premiul întâi, îmi răspunde ea.
- Ce legătură are mersul la mare cu luatul premiului întâi?, o întreb contrariat.
- Cum ce legătură are? Dacă iei premiul întâi, mergi la mare. Noi în fiecare an am luat premiul întâi și am mers la mare. Avem o grămadă de poze. Îmi răspunde ea zâmbitoare și totodată șucărită de ignoranța mea.

Realizasem până atunci diferențele de clasă și faptul că eu și familia mea, ca și majoritatea vecinilor, trăiam într-o lume diferită, în care veniturile trebuiau atent chivernisite și în care nu prea era loc de fițe și prea multe cheltuieli de huzur și loisir. Dar abia atunci am realizat că asta înseamnă și să vezi și să înțelegi lumea și funcționarea ei în moduri profund diferite. Premiul întâi la noi în familie nu aducea vacanțe la mare. De la o vreme nici măcar nu mai era vreun premiu. Era doar o diplomă și o coroniță pe care ne-o împleteam noi culegând flori (mai ales Ochiul Boului) de pe dealuri și pe care o purtam cu fală câteva ore, alimentându-ne o vagă senzație de superioritate față de cei nepremiați. În rest, vacanța aducea muncă la fân, umblat după vaci și mersul la bălăceală la râu. Plus ture în piață duminica și băut suc de la tec. La mare am ajuns un pic mai târziu. La finalul anului 4 de facultate. 5 zile în Vama Veche. Cu cortul. Am mers 3 ani la rând. Tot cu cortul. Prin Vamă, pe la Corbu și pe la Gura Portiței. Apoi nu am mai mers. Că mă plictiseam îngrozitor. Și poate și pentru că-mi aminteam mereu de povestea asta și de invidia cu care ascultam poveștile puținilor consăteni de vârsta mea care aveau norocul să mai meargă pe la mare, în tabere sau, mai rar, cu familia. Măcar mai primeam și noi câte o scoică pe care o tot duceam la ureche să ascultăm cum sună marea. Și pe care apoi o puneam în vreo vitrină, unde rezista pînă făcea mama curățenie de Paște și își rearanja bibelourile. Am primit o dată și o brățară din piele pe care scria IRIS. De la un bun prieten vecin, care mergea vara la mare cu familia și care știa că eu începusem să mă dedau la muzici rock. Și s-a gândit să-mi facă o bucurie. Cu ocazia aia am început să ascult și Iris. Că avea tatăl lui ceva casete.

Morala?

Sătulul nu-l crede pe cel flămând. ȘI dacă nu are un pic de inimă și simț social, nu are cum pricepe hăul ce se crește între perspectivele lor asupra realității trăite”...

Valer Simion Cosma

[peterneamt]